Ne mor copiii sub ochii indiferenței…

Vedem tot mai des cum oameni de nimic fac averi fabuloase, sunt invitaţi la televiziuni şi vorbesc despre economie de parcă asta ar fi învăţat toată viaţa, se bat cu pumnii în piept că sunt corecţi şi tot aşa. Vine vremea când afacerile lor îşi arată adevărata faţă, cavernoasă precum trupul măcinat de cancer. Şi atunci, presa îi tot scoate în faţă, negativ de data asta, se ţin prelegeri despre furturi şi cam atât.

Cazurile acestea nu se găsesc numai la vârf. Nu doar marii afacerişti, parte dintre ei duşi des la DNA, se fac vinovaţi de mizeria în care se găseşte ţara. Nici preşedintele, nici politicienii. Au ei marea lor culpă, dar sunt situaţii în care ei – direct – nu sunt implicaţi.

Este cazul unei şcoli din comuna Viişoara unde au căzut trei copile în haznaua şcolii. Una dintre ele a murit. Locul nu era amenajat, autorităţile locale şi şcoala nu se complicaseră să amenajeze buda cu pricina.

În asemenea situaţie, când copiii mor din vina prostiei şi ignoranţei unor ţărănoi, pentru că nu pot fi numiţi altfel nici reprezentanţii şcolii şi nici cei din primărie, mai interesează pe cineva marile cazuri de corupţie?

Prea mult se privesc lucrurile la nivel macro şi prea puţin se apleacă ochiul vigilent al presei asupra lucrurilor mărunte cum este şi un amărât de WC din curtea unei şcoli.

Dramele acestea nu sunt băgate în seamă de nimeni. Un copil mai mult sau mai puţin, nu-i aşa? Mai important era dacă în şcoala cu pricina directoarea sau femeia de serviciu sau paznicii etc. Se apucau să se pozeze dezbrăcaţi, ori făcând sex în grup ori alte grozăvii. Atunci românul, amator de chestii scabroase, ar fi stat geană şi ar fi aşteptat cu sufletul la gură următoarea învăţătoare porno.

Dar aşa… Nu am văzut vreodată să pice măcar un singur cap pentru că elevii mor sau se accidentează. Niciodată.

Nimeni nu şi-a dat demisia pentru că, an de an, la 15 septembrie, şcolile din România nu primesc, în mare parte, avuze de funcţionare de la Autorităţile de Sănătate.

Putregaiul din sistemul educaţional este întreţinut de cei care, fără să aibă vreo pregătire, devin „dascăli”. Statul plăteşte anual sute de asemenea persoane cu bani din bugetul public pentru educarea şi instruirea copiilor.

Cu toate acestea, nimeni nu plăteşte pentru greşelile comise. Moartea rămâne, în continuare, o temă abstractă, iar concretul, materializat prin decesul unei copile de opt ani, un caz nefericit, de care se fac vinovaţi toţi, dar se acoperă unii pe alţii.

Fiindcă, nu-i aşa? Viii se acoperă cu hârtii, morţii cu pământ.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*