În satu-acela n-au rămas nebuni,
În satu-acela dealu-n văi se lasă,
În satu-acela hămăiră luni
Haite de cîini, de cînd m-am dus de-acasă.
În satu-acela fără Dumnezeu,
În satu-acela care se îngroapă,
În satu-acela am murit și eu
Și ierbile-ncolțesc pe guri de sapă.
În satu-acela cu cetăți de grîu
Și cu strămoși de grîu în snopuri strîns,
Ies morții-n hora Neamului la rîu
Și Prutul nu înseamnă rîu, ci Plîns!
Se-aruncă-n ștreanguri satul și pe zid
Privighetorile se sinucid.
Lasă un răspuns