„Suntem un stup bezmetic (…) fără matcă, în care se înmulțesc trântorii”

– consideră sculptorul nonconformist David Morar –

Trăim de azi pe mâine, cu spaime și angoase ce ni se insinuează în suflete, discret și perfid, cu mijloace din ce în ce mai rafinate. Trăim un surogat de viață, cu miciuni comode și compromisuri permanente. Firea, istoria, cultura și limba, adică tot ceea ce ne dă o anume identitate, se risipesc. Incapabil de a se mai regăsi pe sine și de a opune rezistență, un popor – poporul român – dispare încet, dar sigur. Dintr-un popor adevărat, tindem să devenim o populație. O turmă oarecare, fără păstor. Sau cu un păstor nedemn și umil în fața jignirilor care ni se aduc și a agresiunilor la care suntem supuși permanent. Ne comportăm ca ”un stup bezmetic (…) fără matcă, în care se înmulțesc trântorii”. Despre  nevoia de Adevăr, despre Rostul, Locul, Pacea și Regăsirea de sine, într-un interviu cu David Morar, un sculptor mureșean nonconformist – și căruia nu-i place să se lase fotografiat -, dar un suflet ce rezonează puternic cu durerile și suferințele unui popor. Poporul român…

– Încotro merge lumea și încotro mergem noi, poporul român? Mergem spre autodistrugere sau trebuie să cădem foarte jos pentru a avea de unde să ne ridicăm?

– Pentru a raspunde cât mai competent la o asemenea întrebare, cred că trebuie să apelăm la câteva cărți. Ne spune și Eminescu în Glossă, iar eu am ca reper ”Civilizații și tipare istorice” a lui Neagu Djuvara. Când spuneți ”lume”, eu mă gândesc la civilizația occidentală care s-a extins ca model peste tot în lumea zisă ”civilizată”, oricum, ei sânt cei care dinamizează lumea, în bine sau rău, la propriu. Eu sânt de acord cu Neagu Djuvara care spune că această civilizație și-a atins apogeul și e în cădere. Asta o văd și din perspectiva artistică. Când mijloacele îneacă scopul, semnalul este clar. Pe de altă parte, acest model de civilizație este un mare consumator de energie numită ”convențională” și se bazează pe o continuă creștere – vedeți că stagnarea înseamnă criză – în timp ce resursele scad. Cred că e o problemă de detalii când și în ce fel, dar felul de a viețui se va schimba radical față de modelul occidental actual. Pe mine nu mă îngrijorează lumea, cât mă îngrijorează poporul român. Neamuri care funcționează bine acum (vezi Japonia, la tsunami) își vor găsi soluțiile de adaptare la noi condiții pentru că au coeziune, și oamenii de vocație sânt apreciați și ajutați să lucreze pentru binele comun. Neamuri – stup. Omul potrivit, la locul potrivit. Comunități care funcționează organic. Dar nimic din așa ceva la noi. Actorul Dorel Vișan a punctat teribil. Suntem un stup bezmetic. Adică stup fără matcă, în care se înmulțesc trântorii. Antiorganic. Un prieten spaniol care a vizitat România înainte de 2000, m-a întrebat atunci: cum reușiți voi să aveți o Țară atât de bogată și o populație atât de săracă? Istoria o să vă pedepsească. N-am putut să-i răspund. Trebuia să-i dau să citeasca ”Însemnare a călătoriei mele”, a lui Dinicu Golescu, tipărită pe la 1826… Oricum, e o ”performanță” care cere efort și perseverență, dar cred că este un element nou care ne pune într-o fragilitate extremă astăzi față de trecut… Până acum, de bine de rău, umilită, ignorată, răstignită, Talpa țării era încă vie. Ea a supraviețuit chiar și primei faze a sistemului comunist, când încă țăranul își lucra pământul, deși era deja ”angajat la stat”. S-a ”lucrat” mult ca țăranul să nu-și mai iubească pământul, și se pare că în sfârșit s-a reușit. În această stare și în acest context intern și extern, nu știu dacă ridicarea de care aminteați, mai este posibilă. Țăranul român dispare. Nu putem numi țărani, o populație asistată social, îmbătrânită, care trăiește la țară și moare de foame dacă nu primește pâinea de la oraș.

– Eu cred sincer că avem nevoie de o resurecție morală bazată pe educație. Profundă și totală. Este singura noastră șansă. Credeți într-o resurecție morală sau altfel spus, într-o ”revoluție” a bunului simț? Când ar putea să se petreacă?

– Bunul simț se stinge odată cu păstrătorul lui în timp, Țăranul român. Orașului îi aparține de drept buna știință, și asta se obține printr-o educație specifică orașului. Trecerea forțată a țăranului de la sat la oraș, din păcate nu a însemnat adaosul bunei științe la bunul simț specific satului, așa cum ar fi fost firesc, într-o devenire normală, ci doar pierderea bunului simț. Poate acesta este vârful de lance al derivei societății românești. Fostul nostru țăran s-a transformat în plebeu și pe bună dreptate, e numit neisprăvit. Adică neîmplinit cultural. Nimic nu vine de la sine, care să treacă, să facă saltul dincolo de junglă, de starea de sălbăticie. Numai efortul continuu al cultivării poate da ceva bun. Depinde însă ce vom cultiva. Când? Când vom lepăda minciuna, fățărnicia, lenea, cârtirea, ne vom sătura de derivă, de agonie și ne vom reașeza în Adevăr. Atunci ne vom regăsi Rostul,  Locul și ne vom regăsi Pacea. Pacea cu noi înșine și cu restul lumii. Titulescu spunea că starea  naturală este starea de război (jungla). Pacea trebuie instituită. La fel și starea de cultivare a valorilor. Când? Când vom re-veni în sine. Când ne vom trezi și vom înțelege starea netrebnică în care am ajuns… (Parabola Fiului risipitor ) Când vom re-discerne între bine și rău. Când cuvântul OM își va recîștiga încărcătura ideatică.

– Ce a mai ramas oare nealterat și nepervertit din conștiința noastră, a celor care trăim permanent în fața unor imense și perverse provocări atât din interior, cât și din exterior?

– „Unde intră drum de fier / Toate cântecele pier”….Greu de spus ce unghere au rămas nepervertite în noi și dacă…În spaniolă ”compromiso” înseamnă o înțelegere asumată. În limba română, compromisul sună ca o alterare, pervertire a conștiinței. Cred că responsabilitatea la noi o are în întregime felul unic în care este înțeles politicul. Rar o înțelegere mai schimonosită a termenului și cu efecte mai dezastruoase ca la noi. Mai întâi, pentru că la noi nu există cultura spațiului public, și ”alesul” este tentat din capul locului să-și ”asume” aceasta proprietate, ca fiind a lui. Un alt fapt, că ”alegătorii” – gloata – într-o majoritate copleșitoare, gândește la fel. De aici până la ”asumarea” conștiinței ”alegătorului” e doar un pas, înfăptuit cu o mai evidentă sau mai cu perdea, totuși, brutalitate. ”Tu de-al cui ești?”, este o expresie comună, la noi. Cărui trib îi aparții? Politicul este hipertrofiat și amenință însăși existența fizică a Țării. Politicul folosește arma pervertirii pentru a exercita controlul și pentru asta sacrifica orice: Societate, Biserică, Stat. Sacrifică întoarcerea la normalitate. Cred că situația este atât de dramatică, încât pervertitul poate fi înțeles. De condamnat este însă cel care pervertește sufletele.

– În final, Homo religiosus va avea câștig de cauză în fața lui Homo politicus?

– Cred că este vorba de un război cultural. Dar unul între Homo religiosus și Homo faber (Max Weber – Etica protestantă și spiritul capitalismului). Homo politicus, modelul nostru de Dâmbovița, nu e decât un parazit care întârzie sau anulează orice împlinire. Submediocri sau pleavă îi numește Simion Mehedinți. Categoria aceasta, ”nici de rugă, nici de fugă”, cum i-ar numi bunica – Dumnezeu să o ierte – se interpune prost între valorile locale și cele de aiurea ca să împiedice orice rodire, orice punere în lucrare. Niște încurcă lume. Nechemați, selecție pe dos, neproductivi, rostul lor este să se facă intermediari oricăror interese străine, venite aici să mulgă. Din exces de zel pot deveni mai zbiri decât străinii. Războiul dur, și cred, profund inegal, îl dă Homo faber cu restul lumii, cu toți care nu sânt ca el. Se vorbește despre multiculturalism, dar nu se observă agresivitatea cu care mi se indică ce să mănânc, cum să mă îmbrac, cum să-mi fac casa, cum să gândesc, cum să mă rog lui Dumnezeu – the way of life – felul de a fi, de fapt îmi agresează  identitatea – până la urmă, modelul laic american se crede unic, cel mai bun și îndreptățit să se impună  lumii. Chiar sistemul lor democratic, o fi funcționand la ei, la felul lor de a înțelege libertatea. L noi, aceste noțiuni încrucișate cu ”obiceiul locului” dau rezultate catastrofale. Constantin Noica spunea că fără Homo faber, lumea ar fi mai săracă. Nu mă îndoiesc de adevărul celor spuse de marele filosof. Folosesc și eu avionul și telefonul mobil, dar i-aș replica marelui nostru filosof că și fără Homo religiosus lumea ar fi mai săracă.

– Din perspectiva artistului, cum vedeti iluzoria ”lume de mâine”?

– Dacă e să îi ascultăm pe ”vizionarii” noștri politici…poate vă mai amintiți și de revistele politizate ale copilăriei noastre, de exemplu ”Cutezătorii”, unde ni se spunea că după anul 2000 vom avea nave care vor zbura în cosmos. Sântem după anul 2000 și se vede unde ne aflăm. Azi ni se spune că peste 20 de ani va fi mai bine. Hipnoză de grup. În prezent suntem educați că dacă vrem o ceapă, urcăm în mașină și mergem la Mall. Peste 20-30 de ani se vor termina petrolul, gazele, padurile…Vor fi mari probleme atunci. Neînchipuit de mari. Văd Neamuri gospodare (cele Stup, de care am amintit), precum Japonia, țările din nordul Europei, care pot fi modele. Modele avem și la noi. Problema este că selecția pe dos a valorilor este copleșitoare. Dacă ar fi lăsați să se pună în lucrare, măcar ca o alternativă și cei vrednici și productivi, am mai avea o șansă. Țara s-ar zidi pe dinăuntru. Acesta ar fi un nou început. Așa cum merg însă lucrurile acum, cu tensiunile din interior (de neconciliat) și cele din afară (copleșitoare), n-avem nicio șansă…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*