Era prin 1946. Fuseseră închise târgurile, se dăduse o lege sau o hotărâre de guvern, prin care se interzicea comerțul cu animale, cât și sacrificarea animalelor, mai ales a vitelor mari. Statul avea nevoie de un șeptel cât mai mare pentru a plăti datoriile de război și multe alte obligații. Era într-o seară de toamnă. Pe dealul Colibașului, pe la Pârvănești, urcau bunicii mei Ghigă și Gheorghița cu o vacă, pe care o cumpăraseră de prin părțile Broștenilor. Din față le-au apărut doi funcționari de la primărie. A fost imposibil să ajungă la o înțelegere. Cei doi voiau cu orice preț să confiște vaca și să facă dosar penal bunicilor mei. Fiindcă burnița, au tras la casa cea mai apropiată, ca să scrie cele de cuviință. Au nimerit la Dănilă Dunăreancu. Acesta tocmai venise din război, avea cinci copii și o mulțime de nevoi. Totuși, i-a primit cu bunăvoință și în câteva clipe a înțeles despre ce e vorba. I-a poftit pe toți în casă. Când a găsit momentul potrivit, i-a șoptit bunicului meu, pe care-l cunoștea din tinerețe: ,,- Lasă, nea Ghigă, că ne descurcăm noi! Am scăpat cu viață din război, nu ne dăm acum învinși….!”
Dănilă Dunăreancu era vestit în Colibași, cât și în satele din jur pentru băutura de care dispunea. Avea vie altoită, avea pruni și alți pomi. Făcea mult vin bun și țuică tare și oricând era gata să bea un pahar cu cine-i trecea pe la poartă. Era un bun gospodar și nu i se uscau niciodată butoaiele în beci.
De îndată ce noii veniți s-au așezat pe pat, Dănilă Dunăreancu s-a grăbit să le spună: ,,-Dom’preceptor, am niște țuică de prună de dinainte de a pleca la război și niște vin de altoi. Cu care începem să clătim gurile?” ,,- Bă, Dănilă, adu și de aia și de aia și alegem noi!” A adus gospodarul câte o cană mărișoară. Cei doi au gustat și au dat sentința: ,,- Dănilă, până bem noi un pahar de vin, ne faci o mămăligă cu țuică și ne frigi ceva, că ne e foame!” ,, – Cum, adică, mămăligă cu țuică?” a întrebat Dănilă Dunăreancu nedumerit. ,,- În loc de apă, pui țuică de asta, de prună!” Omul n-a comentat. O poruncă scurtă a dat soției, Lena, și aceasta a dus imediat la împlinire ,,proiectul”, deși nu mai făcuse în viața ei așa ceva. Până a fost gata mămăliga, cei doi conțopiști ai primăriei goliseră carafa de vin. Bunicii mei nu au băut nimic. Ședeau ca pe ghimpi, fiindcă știau că legea e foarte aspră. Lena Dunăreancu a trântit mămăliga aburindă pe masă și din tigaie a pus într-un castron de lut niște afumătură și câteva ouă, pe care le fripsese. Cei doi puseseră niște registre pe masă și voiau să redacteze actele pentru Ghigă. Dănilă Dunăreancu le tot distrăgea atenția cu tot felul de discuții, ca să tragă de timp. Cei doi au început să mănânce. N-au terminat frigăruile din castron, că s-au făcut criță. Rachiul din mămăligă și-a făcut efectul în mai puțin de o jumătate de oră. Unul s-a trântit pe pat, altul a căzut lângă masă. Dănilă Dunăreancu i-a spus bunicului meu: ,, – Nea Ghigă, luați vaca și dați-i drumul! Mă ocup eu de ăștia, de n-o să-și mai aducă aminte nici cum îi cheamă!” A doua zi pe la prânz au plecat cei doi de la Dănilă Dunăreancu, clătinându-se, balansându-se, menținându-și cu greu echilibrul.
Peste două zile, bunicul Ghigă trimitea pe fiul său cel mare să ducă lui Dănilă Dunăreancu un gâtar, pe care îl împrumutase în seara aceea de pomină și să-i mulțumească totodată. Cu acel prilej, Nicolae a cunoscut pe fiica cea mare a lui Dănilă Dunăreancu. Au ,,vorbit” trei ani și în 1949 s-au căsătorit. Dânșii au fost părinții mei. De multe ori povesteau cele ce se petrecuseră în seara aceea a toamnei lui 1946!
Lasă un răspuns