De câteva luni țara e în fierbere. În mai multe orașe mii de oameni au manifestat zile în șir, au pichetat instituții publice, au fost emisiuni la posturile de televiziune pe o temă arzătoare la ordinea zilei: legea sănătății. A picat un guvern, s-a format altul, dar problema nu s-a rezolvat, ci ea a căpătat dimensiuni mult mai cuprinzătoare decât la început.
Una dintre probleme se referă la înființarea unor case de asigurare de sănătate particulare, cărora să li se distribuie anumite procente din contribuția cetățenilor. În schimb, aceste case de sănătate s-ar obliga să asigure ,,pachetul minim garantat” de servicii medicale pacienților care sunt la zi cu cotizația. Cei care vor să beneficieze de servicii în plus, de medicamente mai bune, mai multe, mai scumpe, de operații și proceduri medicale mai sofisticate, vor plăti separat.
Aparent, lucrurile ar fi clare, deși… Nimeni nu a precizat ce se înțelege prin ,,pachetul minim garantat”. El poate cuprinde o pastilă de algocalmin și doi centimetri de fașă… Atâta vreme cât valoarea acelui ,,pachet” nu este stipulată clar, lucrurile pot scăpa oricând de sub control. Cetățeanul contribuabil știe că trebuie să cotizeze el, că pentru el cotizează și instituția la care lucrează. Cotizează pentru casa de pensii, pentru impozit, pentru șomaj, pentru sănătate, pentru fond de risc, pentru fond de garantare etc. Toate aceste contribuții însumează o valoare egală cam cu 80% din salariu. Altfel spus, dacă cineva are salariu de zece milioane lei vechi, ceea ce i se reține lui, însumat cu ceea ce plătește instituția pentru el se ridică la opt milioane lei. Nimeni nu-i garantează dacă va ajunge la pensie sau cât timp va beneficia de pensie; nimeni nu-i garantează că i se vor achita serviciile medicale dacă va fi nevoie de ele. I se va achita ,,pachetul minim garantat” de care am vorbit.
Orice contract cinstit și legal trebuie să prevadă clar care sunt obligațiile și drepturile părților. Legea cu pricina prevede doar obligațiile contribuabililor; cât privește drepturile…
Cu ani în urmă(1968-1973), am fost elev la seminarul teologic din Craiova. Elevii erau împărțiți în trei grupe: bursieri(cu media peste 8,50), semi-bursieri(cu media între 7,50-8,50) și solvenți(cu media sub 7,50). Solvenții plăteau o taxă de 2.500 lei; semi-bursierii plăteau 1.250 lei, iar bursierii nu plăteau nimic. Toți erau obligați să mai ducă o anumită cantitate de alimente, legume și fructe(brânză, ceapă, cartofi, nuci și altele). Celor ce își achitau aceste obligații, seminarul le asigura cursurile, casa, masa și asistența medicală primară. În rândurile de față, mă refer la asistența medicală. Săptămânal, miercuri după-amiază, venea la seminar un medic din Craiova și, timp de câteva ore dădea consultații medicale. În restul timpului, un elev din anii mai mari, Viezuianu Dumitru, – azi preot în Austria -, lua temperatura celor bolnavi și aprecia dacă este cazul să sune după salvare sau nu. Medicul craiovean, era o somitate în domeniul psihiatriei. I-am văzut mai târziu cărți privind psihanaliza personajelor lui Shakespeare. Tot respectul, dar în vremea când dădea consultații la seminar era de plâns! Conducerea mitropoliei și a seminarului îi cereau să reducă pe cât posibil cheltuielile pentru asistența medicală. Omul se conformase, fiindcă nu avea de ales. Drept urmare, pentru orice afecțiune, pentru orice durere pe care ai fi avut-o, el prescria una sau două pastile de piramidon. Cazurile mai grave le trimitea la policlinică sau la spital. Superficialitatea cred că a fost și cauza decesului unui coleg din anii mai mari, gorjeanul Argintaru…, deși s-a spus, după ce l-au dus la morga spitalului din oraș pentru autopsie, că ,,a avut o boală mai veche!” Noi îl ,,botezasem” pe medicul nostru ,,Domnul Doctor Piramidon”. Erau câteodată situații de-a dreptul comice. Se ducea câte unul din noi la consultație și-i cerea o scutire de absențe pentru o zi sau două cât lipsise de la ore. Nu uita să-i precizeze medicului: ,,- Dom’ Doctor, piramidon mi-am luat de la farmacie din oraș, scutire îmi trebuie!” Și medicul îi dădea scutire.
Mă întreb cu înfrigurare, dacă nu cumva și asistența medicală viitoare, conform discutatei legi, va ajunge asemenea ,,asistenței” asigurată de Dom’ Doctor Piramidon de altădată de la seminarul din Craiova! Ferească Dumnezeu!
Lasă un răspuns