Acum, cînd sărăcia-n uși ne bate
Și e-n zadar tot ce s-a împlinit,
Moare din nou cultura de la sate
Și lumea e-n declin fără sfîrșit.
Orașul n-a produs nicicînd cultură,
Viciul a fost cultura lui mereu,
Dar azi e criză dublă în natură,
Dac-a pătruns în sat un tîrg de ură
Și omul n-are nici un Dumnezeu!
Ce surogate ne-ndrumează firea,
Cînd lumii i-i rușine de folclor
Și mîine va cînta doar amintirea,
Trecînd sub plopi: „Mai am un singur dor…?”
Nici o dreptate nu-i cînd moare mama,
Snopită în bătăi, mereu, pe drum,
Poliția, procuratura, vama,
Toți vor să fie mituiți acum.
Tinerii nu se mai întorc în sate
Și nici nu pleacă pe la școli– n-au bani,
Potopul cultural lovește-n toate,
Dar mai ales îngenunche țărani.
Sunt fără de noroc săracii țării,
Cu el aprins-au cel din urmă foc,
Căruțe nu-s, caii sunt ai uitării,
Iar căruțași nu se zăresc deloc.
Potopul cultural ne dă de știre
Că și Christos e în pericol grav,
Lumea nu crede-n nimeni cu cîrtire
Și satul e un boure bolnav,
Care s-ar ridica, dar nu mai poate,
Fînuri alese nu-i mai sunt de leac,
Cu ochii scoși, cu coarnele lui sparte
Muge la pragul omului sărac.
Se-aud prin sat colinde părăsite,
Care jignite-și caută-adăpost,
Dar nu ne mai găsesc și lumea-nchide
Porțile toate, grele, fără rost.
Suntem zădărnicia lumii veche?
Ne-am depășit statutul de popor?
Sufletul nostru-i floare la ureche?
S-a demodat colindul din folclor?
E grav dacă vom crede că se duce
Lucrarea anilor apuși în van
Și vom alege alt comînd de cruce
Și altă doină noului țăran.
––––––––––––––––
Atunci, dacă nu vom mai crede-n Țară
Și-n sărăcii vom pregeta total,
Va fi să vină cel ce ne omoară,
Ultimul rău – Potopul Cultural!
Lasă un răspuns