(Tuturor locuitorilor (încă) vii ai Moldovei, se consacră)
Cînd am ajuns în Kampala, capitala Ugandei, eram încă fericit. Președintele Republicii, dl Yoweri Kaguta Museveni mă aștepta cu flori de nu-mă-uita la Aeroport, m-a condus în sala VIP și m-a asigurat de foarte înalta sa considerație, propunîndu-mi funcția (in)grată de Prim-ministru, pe care, clarissimo, cu nețărmurită plăcere o am refuzat.
Acolo mă dorea vreme de-un secol și jumătate ambasadorul R Moldova pe întreg continentul african, dl Ion Cojocaru de PLDM. Fără de un ochi (al 3-a!), acesta mă căuta și nu mă găsea prin aeroportul ”Marian,Vlad @Michelle”, sărutîndu-l și îmbrățișîndu-l doar pe cîinele meu fără coadă, Streletsz, din întîmplare, se vede.
Eram foarte trist din cauza aceasta, amintindu-mi de fraza unui scriitor clasic de contemporan basarabean, care la 24 decembrie 2011 a exclamat:”Dragul meu, acum toți investesc în blocuri și numai tu—în bloguri”.
Eram de nici o oră în Kampala, iar blogurile mele erau pe vecie zăvorîte în gubernia intrată în stare profundă de doliu național, numai din cauza mea, bi-ne-în-țe-les.
Drapelele coborîseră-n bernă, cei 3 lideri ai eternei Alianțe +Dodona lor+Muntean(copilul din flori al unui ex-președinte comunist, săvîrșit pe cînd acesta activa la Criuleni)își frîngeau inimile de scîrba ce-i luase la dans in corpore și plîngeau în cor, țopăind așa de zgomotos, încît crescuse catastrofal nivelul de apă în Nistru, Prut și Bîc, de inundase masiv Republica lor Moldova și toate țările din regiune, carevasăzică(citat:Mircea Snegur).
Voronin de mult plecase la strămoșul său, Bodiul, pe ospețe în Malta, așa că poporul, ah, da, poporul putea respira bucuros aerul diamantin al fericirii.
Fiind cazat la hotelul președintelui Museveni, nu se știe de ce rebotezat cu ocazia aterizării mele în… “Sanda”(“Bine-ai venit în mine”, mi-a triluit ea), pe unde aveam să-mi plimb următorii 50 de ani, din zori și pînă-n seară ascultam în liniște dumnezeiască piesa:” If you go away” de Jacques Brel, în interpretarea magistrală a românului Doru Tufiș și adoram nebunește acest surghiun, la care dulce mă-mpinse Istoria. Să mă trezesc cînd voiesc, să-mi sorb ceaiul VERDE pentru Moldova, VERDE fără comuniști direct în pat, cu o stea roșie surpată-n ceașca de cristal și cînd mi-o veni în vizită Clipa, ușure pășind prin odaie cu nobil și străvechi parfum de taraf, să admir la iPAD-ul dăruit la plecare de Godea un cîntec popular românesc și să nu mă-ntristez deloc.
Apoi, pe la prînz, să aflu că guvernul ȚERII de unde-am evadat și-a procurat un lot nou de mașini de lux de minim 40 000 euro fiecare, din banii poporului, nicicînd păcălit, se-nțelege.
Primul-ministru al hanatului, eternul F.V., printre nenumăratele griji pe care le avea, mai întreținea și o vrabie în minifustă și bikini de import într-un apartament de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, pe banii Cancelariei de stat, c’est la vie. Și asta în timp ce la școala-internat auxiliară nr.6 pentru 106 copii cu dizabilități mintale din str.Grigore Ureche nr.26, se murea, practic, de foame. Acolo rația zilnică era de 22(!) lei, cei 24 de profesori și educatori strîngeau de unde n-aveau cîte 1 leu ca să cumpere pîine viitorului acelui popor.
De detergenți nici pomină, doar statul, ca să le dea de înțeles că nu i-a uitat cu totul, propunea administrației școlii să mai facă…economii.
Vai, vai și iar vai, dle președinte Museveni, îmi venea să strig, d-apoi fără 100 kg de făină donate de “Misiunea fără frontiere” ce făcea acea școală, care deținea un sac întreg de medalii de aur la Jocurile Olimpice pentru copiii de acest fel, multe alte performanțe, dar pîinea ei, cea de toate zilele, se ducea toată spre…vrabia siliconată a Primului, înteținută de stat, de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt(știm adresa precisă, dar nu dorim să deranjăm ciugulitul și nesomnul cuibarului ei).
După o cină de vis, căutam disciplinat Radio Moldova Actualități. Ascultam cu atenție neostoită fiecare ciripit de pezevenchi politic local. Cu dragoste nevindecată de Neam ascultam. “Cînd 2 se ceartă învinge întruna…Filat”,auzeam c-ar fi voit să spună vreun comentator, dar nu spunea. Semn că adevărata Libertate și Democrația veritabilă încă nu se născuse în semiMoldova. Semn că surghiunul meu în patria lui Museveni era un Rai nesperat pentru basarabeni!!!
Lasă un răspuns