Roșia Montana – dezvoltare economică fără cianuri

Dezbaterile din ultimii ani privitoare la oportunitatea proiectului investiţiei de punere în valoare a zăcămintelor de aur şi argint din localitatea Roşia Montană au vizat, precumpănitor , aspectele de ordin economic, ecologic ale viitoarei exploatări şi mai puţin posibilităţile ca localitatea să poată evolua spre dezvoltare economico- socială în lipsa exploatării zăcămintelor aurifere.

Lucrarea prezentă oferă o schiţă de dezvoltare a Comunei Roşia Montană, criteriile acestei dezvoltări fiind derivate ale conceptului de dezvoltare durabilă.

 

Avem aur, ce facem cu el ?

 

Localitatea Roşia Montană (RM) a devenit larg cunoscută şi subiect de interes naţional şi chiar european, după ce o firmă străină a concesionat un perimetru ce conţine roci aurifere, iar, întâmplător sau nu , statul român şi-a închis propria exploatare. Îndoiala în logica stopării activităţii a fost sugerată de motivele „ oficiale ” oferite de autorităţi : nu mai există aur, Banca Naţională nu vrea să cumpere aurul produs,  nu-l putem exporta că nu avem ştampilă, costurile de producţie depăşesc cotaţia aurului pe piaţa mondială, mai ales din cauza preţului energiei electrice etc.

Prezenţa unei firme ce aducea capital, tehnologie şi locuri de muncă putea fi salutară, dacă nu folosea o tehnologie bazată pe cianură, dacă relieful zonei nu ar fi fost iremediabil degradat, dacă zăcământul nu s-ar fi epuizat integral în 16 ani de exploatare şi, esenţial, dacă statul român ar fi câştigat semnificativ din punerea în valoare a ultimelor resurse de interes economic ce au rămas neexternalizate.

Numeroasele nereguli evidenţiate la obţinerea autorizaţiilor necesare realizării investiţiei  (a se vedea Formula AS nr.1004, ianuarie 2012), lobbyul ofensiv, agresiv şi de multe ori manipulatoriu, influenţarea unor decidenţi din administraţia locală – centrală, conştientizarea societăţii civile asupra efectelor puternic negative ale exploatării asupra mediului, accidentele produse în practica mondială au fost motive de polarizare a atenţiei societăţii civile, specialiştilor, mediului academic, Organizaţiilor internaţionale, oamenilor de cultură sau a unor locuitori ai localităţii Roşia Montană care s-au opus promovării investiţiei.

S-a format opinia, corectă de- altfe, conform studiului de impact, că investiţia va duce la depopularea zonei (proces început deja prin relocarea unei părţi din populaţie) şi  grav, că va fi semnalul exploatării şi epuizării rapide a zăcămintelor aurifere din întreg Patrulaterul Aurifer al Munţilor Apuseni (vezi Proiectul  din localitatea Cortej). Pe fundalul acestor dezbateri, într-o economie în involuţie, cu deficite bugetare cronice, dependentă de credite externe, cu o populaţie al cărei venit o situează la periferia ierarhiei statelor europene nu se poate ocoli întrebarea : avem aur, ce facem cu el?Răspunsul ar trebui uşor de găsit, apelând la interesul naţional, aşa cum cere şi Constituţia României la articolul 135 b şi anume: „exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional ”. Dar, din nefericire pentru România, interesul naţional întârzie de 20 ani să fie definit şi înlocuit cu alte tipuri de interese fără legătură cu cel naţional. De pildă, Legea privatizării a fost modificată de 55 ori, imposibil de crezut că interesul naţional – obligatoriu în acest caz de luat în seamă, s-a schimbat de 55 ori!

În lipsa unui asemenea criteriu de motivare a deciziilor ce privesc viitorul economiei (Seneca : Zeii nu trimit vânt favorabil în pânzele corăbiilor care nu ştiu încotro să se îndrepte) nu pot fi elaborate strategii de punere în valoare a resurselor naturale/minerale ale României, nu se poate elabora o strategie de dezvoltare naţională pe termen lung viabilă şi lasă, în lipsa acestora, locul unor decizii discutabile ca efecte economice, sociale, etc.

Într-un spaţiu politic, economic – decizional eliptic de definirea interesului naţional         (inclusiv a interesului general, public), de concepte de dezvoltare, de obiective strategice, de politici sectoriale viabile,  dar ocupat de prezenţa unor decidenţi incorecţi (vezi lobbyul prestat de aceştia în folosul unei firme private), pentru a răspunde la întrebarea de mai sus „ ce facem cu aurul ce-l avem ”, din opiniile celor ce s-au exprimat faţă de Proiectul de investiţii de la Roşia Montană se reţin două şi anume :

– Punerea în valoare a zăcământului de aur şi argint, continuând tradiţia milenară a exploatării zăcămintelor din Munţii Apuseni, dar condiţionat: a nu se lipsi generaţiile umane viitoare de dreptul de a folosi de acest tezaur. Este inacceptabil şi în lumina conceptului de dezvoltare durabilă ca zăcământul (zăcămintele din zonă) să se epuizeze după numai 16 ani. Altă condiţie este ca populaţia din zonă să-şi continue vieţuirea şi în timpul exploatării şi după închiderea investiţiei pe seama integrităţii ecosistemelor naturale existente. A treia condiţie priveşte distribuţia beneficiilor exploatării între locuitorii din zonă, Zona Munţilor Apuseni, investitor şi statul român. Ori, o exploatare similară cu cea propusă pentru Roşia Montană, este dată în funcţie de peste zece ani, la Baia Mare, ori beneficiile acesteia pentru partea română sunt departe sau foarte departe de a fi pozitive. Şi, în sfârşit, ultima condiţionare priveşte tehnologia folosită pentru separarea aurului şi argintului din minereu care trebuie să fie compatibilă cu cerinţele mediului înconjurător: deşeuri biodegradabile, lipsa pericolelor după închiderea investiţiei. Evident, se exclude recurgerea la cianură, mercur, cariere dechise etc.

– Conservarea zăcămintelor aurifere până la găsirea unor tehnologii care să răspundă condiţiilor menţionate mai sus. Până atunci, evoluţia şi dezvoltarea economiei zonei se va face pe seama resurselor naturale şi resurselor umane existente, dezvoltare bazată şi pe seama activităţilor manageriale ce pot fi promovate- motor al generării de noi locuri de muncă, stabilizării populaţiei şi creşterii eficienţei punerii în valoare a ecosistemelor naturale. O asemenea alternativă a fost detaliată în lucrările cercetătorilor de la Academia Română, de Grupul de la ASE pentru salvarea Roşiei Montane, de cercetători independenţi etc. În spiritul acestor abordări se conturează în cele ce urmează, o schiţă de dezvoltare a localităţii Roşia Montană şi a Comunei Roşia Montană.

Dezvoltare economică fără exploatarea aurului 

 

Pentru a realiza obiectivul din titlul de mai sus trebuie cunoscut şi pus în valoare potenţialul economic actual, dar la parametrii superiori de eficienţă, promovate activităţi economice noi,  scopul final urmărit fiind atingerea unui nivel de trai ridicat al populaţiei din zonă, stabilizarea populaţiei şi introducerii treptate în viaţa locuitorilor a unor componente tipice populaţiei urbane pentru a încadra localitatea Roşia Montană , Comuna R.M. în spaţiul economic, social, cultural tipic începutului de secol XXI în context european.

Un asemenea obiectiv (ambiţios poate) de dezvoltare economică ar putea fi edificator şi pentru alte zone geografice  româneşti, foste monindustriale ce încearcă să supravieţuiască.

Comuna Roşia Montană este formată din 15 sate la care se adaugă şi localitatea Roşia Montană – centrul administrativ şi industrial al Comunei. La Recensământul din 2002, populaţia totaliza 3865 persoane, număr în continuă scădere în perioada 1997 – 2002; populaţie  este organizată în 1352 gospodării.

Zona re un potenţialul economic ce poate susține existenţa  ecosistemelor naturale (păşuni, fâneţe, teren arabil etc.) la care se adaugă îndemânarea oamenilor, tradiţia şi de multe ori talentul de a le pune în valoare.

Faţă de înzestrarea cu resurse naturale a altor localităţi din zonele de deal şi munte din România, Comuna Roşia Montană are o situaţie privilegiată, afirmaţie justificată prin compararea indicatorului hectar teren arabil/gospodărie în Comuna Roşia Montană  (valoare 2,6 ha), comparativ cu 0,79 ha/gospodărie cât revine unei gospodării din cele 2.844 mii exploataţii agricole individuale din România.

La ansamblul ţării, din numărul total de exploataţii agricole de 4.256.152, un procent de 90,9 la sută îl reprezintă exploataţiile de subzistenţă, 7,5 cele de semisubzistenţă, iar restul sunt cele de tip comercial. Privită în acest spaţiu economic, comuna Roşia Montană depăşeşte stadiul de „ exploataţii de subzistenţă”, situându-se în categoria celor de „semisubzistenţă” îndepărtându-se astfel de spectrul sărăciei prezent şi peren în zonele de deal şi munte .

Producţia agricolă a Comunei asigură necesarul de alimente proprii şi înregistrează şi excedente de carne, lapte, ouă, cartofi, localitatea R.M. fiind, în schimb, situată sub media Comunei.

Chiar dacă aceste performanţe sunt foarte bune, specialiştii apreciază că nu ating nivelul potenţialului resurselor naturale, valorificând aproximativ numai jumătate din acesta – observaţie corectă numai în cazul păşunilor şi fâneţelor. Această constatare se va reţine ca un atuu la proiectul dezvoltării economiei Comunei şi dublarea, pe termen mediu, a veniturilor locuitorilor.

Resursa umană a cunoscut o involuţie numerică în întreaga perioadă 1880 – 2002, la data penultimului Recensământ când Comuna totaliza 3866 locuitori, din aceştia 2171 erau apţi de muncă şi numai din localitatea R.M., numărul acestora era de 756 persoane. În activităţi economice erau atrase 1177 persoane (475 din localitatea Roşia Montană), activitatea precumpănitoare era cea minieră până în anul 2006 când minele s-au închis, disponibilizând personalul anagajat (cca 700 persoane la data închiderii ).

Planul strategic de dezvoltare socio-economică al Comunei Roşia Montană pe perioada 2008 -2013 constată că sporul natural al populaţiei se menţine în jurul valorii de „ zero”, migraţia,după închiderea exploatării a însemnat 573 persoane, iar 130 locuitori sunt navetişti.. Se poate astfel aprecia că cea mai mare parte din personalul disponibilizat în 2006, pentru a supravieţui, a plecat din localitate.  Situaţia este similară cu multe persoane din cele patru milioane ce şi-au pierdut slujbele după 1989, preponderent ca urmare a dezindustrializării ţării, şi care, în cea mai mare parte a luat drumul străinătăţii (cca 2,6 milioane), s-au pensionat prematur, sunt şomeri, etc.

Ca apreciere a potenţialului economic al comunei Roşia Montană acesta are dimensiuni peste media naţională raportată la gospodărie, dar este precumpănitor bazat pe resursele naturale, marea industrie ieşind din spaţiul economic local.. Localitatea Roşia Montană rămâne în suferinţă, resursele naturale sunt departe de a-i asigura nevoile de trai la nivelul mediu al gospodăriilor din Comuna Roşia Montană.

 

Scenariu de dezvoltare economică a Comunei Roşia Montană, exclusiv exploatarea aurului

 

Premisele ce au motivat pe autorii prezentei lucări să propună un asemenea scenariu au fost următoarele :

  • Existenţa unui potenţial de resurse naturale care nu este exploatat la capacitate                   (capacitatea portantă a ecosistemelor naturale).
  • Idei asemănătoare regăsite în studiile, literatura de specialitate.
  • Discuţii cu locuitorii din zonă.
  • Un studiu mănunţit al activităţilor economice din zonele de deal şi munte din România, ce ar putea fi desfăşurate în perspectiva pe termen scurt şi mediu. Studiul a fost întocmit sub egida Mişcării pentru Progresul Satului Românesc şi însuşit de Asociaţia Comunelor din România.
  • Analiza activităţilor economice ce se vor desfăşura în Comună se va face pe filiera de valorificare pe circuitul producţie-piaţă,  ceea ce înseamnă eficienţă la valorificarea resursele, valoarea adăugată, promovarea activităţilor nonagricole (procesare produse) generatoare de locuri de muncă şi de venit suplimentar, punerea în valoare pe fiecare filieră a tradiţiei şi îndemânării locuitorilor.
  • Diversificarea producţiei, asimilarea de culturi, soiuri şi specii noi de plante şi animale, reconsiderarea activităţilor ce pot fi desfăşurate în incinta gospodăriilor, valorificând, în special, mâna de lucru şi îndemânarea femeilor, inclusiv a persoanelor în vârstă care nu mai pot lucra în afara gospodăriei.

 

Obiectivul scenariului propus este dublarea veniturilor obţinute din agricultură pe termen mediu, concomitent cu promovarea activităţilor non-agricole (de tip predominant industrial) care să preia forţa de muncă disponibilă din Comună, în special din localitatea Roşia Montană.

Soluţiile propuse  pentru realizarea acestui obiectiv şi care pot inspira programe într-o eventuală Strategie de dezvoltare a localităţii pot fi astfel formulate:

a)      Suprafeţele de teren aferente păşunilor, fâneţelor şi islazurilor comunale vor fi folosite la capacitate, stabilind structura şi dimensiunile optime ale şeptelului în condiţiile păstrării şi ameliorării calităţii acestei resurse. În structura şeptelului (bovine, ovine, caprine) se va ţine seama şi de cerinţele pieţii şi de filierele de valorificare a produselor rezultate (lapte, carne, lână).

b)     Introducerea în categoria resurselor naturale, a masei lemnoase disponibilă din zonă şi prelucrarea acesteia la case de vacanţă, prefabricate din lemn, mobilă rustrică, artizanat, jucării de lemn, vase de bucătărie etc.

c)      Diversificarea profitului agricol. De pildă plantarea a 1-3 mii nuci (sau, 1-2 nuci la o gospodărie), zona fiind favorabilă acestei culturi. Fructele nucului pot fi comercializate pe o piaţă europeană deficitară, iar  pe piaţa internă  pot fi transformate, parţial, în dulceaţă, băuturi alcoolice, dulciuri. Pepiniera Geoagiu – Judeţul Hunedoara – oferă puieţi de 3 ani, la preţ de 12-14 lei/ buc. şi care produc fructe după cinci ani. Lemnul nucului poate deveni materie primă la producerea mobilei de lux, artizanatului etc..

Propunerea noastră prevede plantarea nucilor şi pe terenul public (marginea drumurilor, terenuri virane, incinta unor instituţii publice, caz în care fructele aparţin locuitorilor, iar lemnul, la maturitatea pomului, aparţine Primăriei.

O parte din persoanele asistate social pot fi mobilizate la plantarea şi îngrijirea nucilor.

Terenurile Comunei sunt favorabile culturilor intensive de fructe de pădure, acestea să fie produse în culturi organizate şi nu culese din pădure, distrugând biodiversitatea. O filieră de prelucrare a fructelor de pădure poate fi imaginată de la comercializarea acestora în stare proaspătă, la conservarea prin uscare, dulciuri, preparate alcoolice, îngheţată, sucuri, siropuri, ceaiuri, extracte de interes medicinal( din măceşe, de pildă). Pentru exemplificare, în Comuna Poiana Trestiei, gospodarul Ion Vasile Moraru a plantat 1000 mp teren cu 500 butaşi de mure (preţ 15 lei/buc.), iar în primul an a obţinut 400 – 500 grame/butaş. În anul IV de recoltă a ajuns la aproximativ o tonă pe întreg terenul. Preţul de vânzare este de 10 lei/kg către procesator sau 15 lei/kg pe piaţă.

Soiul folosit nu îngheaţă iarna, nu trebuie stropit, creşte în orice zonă, nu face viermi şi nu are ţepi. Profitul la producţia de 3 t/ha a fost de 30.000 lei. Obţine produse ca : fructe proaspete şi congelate, uscate, vin, ţuică, dulceaţă etc.

Pentru comparaţie cu alte culturi, la suprafaţa de 0,5 ha teren, se obţin, în medie, cinci tone de mure, 7,5 t căpşuni, trei tone zmeură (Evenimentul Zilei – 15 august 2011).

Terenurile virane existente în zonă pot fi cultivate cu cătină, produs mult solicitat la export, dar livrabilă numai  în cantităţi mari.

d)     Procesarea produselor obţinute în instalaţii şi miniinstalaţii amplasate local, optim într-un spaţiu amenajat şi denumit Parc agroindustrial pus la dispoziţia întreprinzătorilor ce se anagajează într-o activitate productivă a cooperativelor de producţie ce se vor organiza. Pot fi avute în vedere miniabatoare cu secţii de procesarea cărnii la produse finite, instalaţii de prelucrare a laptelui la produse diverse ca lapte praf, îngheţată, brânzeturi, lapte ambalat etc.

Două oportunităţi aşteaptă gospodarii să le pună în valoare : creşterea şi mărirea numărului bivoliţelor şi al caprelor. Primele sunt unele dintre cele mai sănătoase animale de pe glob, din laptele lor se fabrică brânza Mozzarela. Aceste animale nu se îmbolnăvesc de boala vacii nebune, TBC sau bruceloză; laptele nu are colesterol iar procentul de grăsime ajunge la nouă la sută,  dublu faţă de laptele de vacă.

Laptele de capră are ca destinaţie predilectă obţinerea de lapte praf pentru sugari, produs importat astăzi de România.

Deşeurile provenite de la creşterea animalelor, sunt nutrienţi valoroşi pentru terenul agricol şi materie primă pentru instalaţiile de biogaz care ar putea asigura o parte din energia necesară locuinţelor.

Deşeurile rezultate de la procesarea laptelui, cărnii, la care se adaugă o parte din excedentul de cartofi pot fi dirijate cître creşterea porcilor.

e)      Excedentul producţiei de cartofi poate fi valorificat la obţinerea de preparate de tip sticksuri – atât de răspândite pe piaţă pentru copii.

f)      Reconsiderarea creşterii cailor, acolo unde tractorul sau autovehiculele nu pot ajunge. La nivel european  (protagonistă Polonia) se urmăreşte creşterea numărului cailor pentru tracţiune; caii, ca mijloc de transport nu poluează, se evită recurgerea la petrol, deşeurile organice sunt folosite ca nutrienţi sau la alimentarea instalaţiilor de biogaz.

g)     Creşterea numărului de oi poate găsi o piaţă favorabilă în ţările cu populaţie musulmană din Europa (Franţa, Germania etc) în afara pieţelor tradiţionale din lumea arabă. Un semnal pozitiv sunt şi cele o mie shaormerii deschise în ultimii ani în România. Filiera valorificării oilor are ca etapă critică pe lanţul acesteia, prelucrarea lânii: în practica europeană se constată o tendinţă de reducere a utilizărilor maselor plastice sintetice în favoarea fibrelor naturale precum lâna sau utilizării noi ca materiale de construcţii fonoabsorbante, termo-absorbante.

h)     Cartofii şi fructele de pădure, prin fermentare se transformă în alcool, vin, lichioruri etc..

i)       Refacerea mediului înconjurător afectat de activităţile industriale anterioare generează locuri de muncă, finanţarea acestei activităţi de reecologizare trebuie asigurată de la bugetul statului conform principiului „poluatorul plăteşte ”.

j)       O unitate de confecţionare a ambalajelor, alta de transport auto care să asigure livrarea produselor. Depozite sunt necesare, probabil amplasate în Parcul agroindustrial din Comună.

k)     Reconsiderarea activităţilor economice ce se pot desfăşura în incinta gospodăriilor, în special pe seama femeilor şi a persoanelor  în vârstă. Tradiţia a fost foarte bogată în asemenea activităţi, dar viaţa modernă, televiziunea, tăierea canalelor de comercializare a produselor pe relaţia sat – oraş a golit de conţinut activitatea în incinta gospodăriei.

Punerea în valoare a acestui potenţial uman ar putea însemna desfăşurarea unor activităţi pentru care există, încă, îndemânarea şi cunoştinţe ca: ţesături din lână, artizanat din lemn şi cusături, prelucrarea pieilor, dulciuri, conserve, creşterea păsărilor domestice etc.

l)       Creşterea albinelor găseşte câmp lung de desfăşurare şi merită gândirea unei filiere proprii de valorificare şi obţinerea unei game largi de produse. Calitatea de produse ecologice le-ar creşte preţul şi veniturile populaţiei. O entitate de tip cooperatist la nivelul comunei ar putea  pune în valoare această bogăţie! Piaţa Europei este deficitară a acest produs natural.

m)   Activitatea de turism a fost de multe ori invocată ca alternativă la exploatarea aurului, dar, în opinia noastră, trebuie făcute câteva precizări :

–          Turismul convenţional, cum este perceput şi practicat în România va avea limite relativ restrânse de succes în comuna Roşia Montană ,deoarece zona este situată departe de aşezări urbane cu populaţie numeroasă, infrastructura necesară ( transport, cazare, etc.) precară.

–          Complementar acestei forme de turism se propun forme noi, moderne, specifice zonei, cu ocupare tot timpul anului şi cu largă implicare a locuitorilor. Asemenea forme de turism pot fi astfel gândite :

  • „ bunici de vacanţă”, sau familii din comună care să primească în gazdă, pe timpul vacanţei, copii de la oras;
  • Stagii de convalescenţă pentru persoane din mediul urban;
  • Activităţi interactive în gospodărie, câmp, creşterea vitelor;
  • Ucenicie pe lângă meşteşugarii din Comună;
  • Organizare de tabere pentru copii şi tineret, inclusiv cu participare internaţională;
  • Idem pentru persoane cu dizabilităţi, deschise pe tot timpul anului;
  • „Căutători de aur” cu şaitrocul în perimetru prestabilite;
  • Case de retragere pentru persoane în vârstă, sub diferite forme de organizare, inclusiv în gospodăriile proprii;
  • Cămine pentru bătrâni organizate pe lângă (în grija) aşezămintelor religioase din comună;

 

Concretizarea propunerilor de dezvoltare economică a Comunei

 

De la început trebuie aşteptat ca sprijinul statului în acest proces de reconsiderare a economiei rurale la nivelul secolelor XXI, să fie minim, concretizându-se tendinţa din ultimii 21 ani.  Speranţa, motorul realizării obiectivului strategic şi acţiunilor derivate acesteia o formează locuitorii, motivarea acestora pentru a-şi dubla veniturile (într-o primă etapă) şi a accede astfel la un nivel de trai mai ridicat care să se apropie de cel european (pe termen mediu şi lung ). Entitatea organizatorică este esenţială şi critică în prezent, pentru realizarea Strategiei de dezvoltare a Comunei: Primăria, autorităţile locale cu greu ar deveni Comandamentul de” punere în mişcare” a populaţiei în vederea realizării obiectivului dublării veniturilor acesteia. Slăbiciunea Primăriilor – veche de 60 – 70 ani, este dată de politizarea excesivă a aleşilor, aderenţa slabă a primarilor la interesele Comunei (de mulţe,ori, Primarii provin din afara Comunei) şi de calitatea intrinsecă a aleşilor: profesională, morală etc.

Probabil că în această etapă ( până la modernizarea administraţiei locale şi centrale, va trebuie ajutată Comuna cu un Comandament mixt: Primărie + specialişti, ultimii putând fi desemnaţi de Camerele Agricole, Direcţiile agricole judeţene, firme private de consultanţă etc. Pe termen mediu se presupune că Primăriile vor deveni realmente, Comandamentul Comunei aplecat asupra intereselor oamenilor şi nu pioni în jocul politic.

Presupunând această etapă rezolvată priorităţile Comandamentului (Primăriei) sunt:

–          Conturarea unei perspective asupra viitorului comunei, privită pe termen scurt, mediu şi lung;

–          Schiţarea (prin forţe proprii ; sau de către o firmă de specialitate) a unei strategii de dezvoltare a Comunei;

–          Comunicare cu locuitorii  pe tema:  de ce se urmăreşte evoluţia comunei în afara exploatării aurului ?

–          Discutarea schiţei  Srategiei cu toţi locuitorii, îmbunătăţirea  acesteia şi aprobarea ei ce devine  Strategia de dezvoltare, înţeleasă şi aprobată de cea mai mare parte a locuitorilor. Nu avem la nivel de ţară un asemenea exerciţiu, el trebuie învăţat şi pus în practică. Strategia Comunei RM poate fi considerată un experiment cu aplicaţie largă în comunele din România şi, ca atare, ar trebui urmăriă de toţi cei interesaţi în procesul evoluţiei mediului rural.

–          Defalcarea strategiei pe programe, acţiuni, responsabili, perioade. Stabilirea eforturilor necesare realizării acţiunilor (măsurilor) ca resurse umane, materiale         (financiare), necesare, priorităţi, obţinere avize, contribuţii proprii şi atrase etc.

–          Corespunzător fiecărei acţiuni se pun în evidenţă şi efectele scontate – componente ale obiectivului general al Strategiei. Consilierii din Primărie vor răspunde de programe, fiind antrenaţi şi funcţionari ai statului din instituţiile locale ale acestuia, oameni de afaceri din comună, gospodari recunoscuţi prin priceperea lor, cadre militare demobilizate  (cunoscute prin spirit organizatoric, responsabilitate şi seriozitate), reprezentanţi ai Cultelor şi ai comunităţii rome din comună etc.

–          Dată fiind importanţa unui asemenea demers pentru întreaga agricultură românească din zonele de deal şi situate pe de o parte şi interesul Uniunii Europene pentru menţinerea şi consolidarea micilor gospodarii rurale, pe de altă parte, se poate ţinti accesarea fondurilor europene nerambursabile şi expertiza în elaborarea şi concretizarea Strategiei de dezvoltare a Comunei. Instituţiile statului, Banca Agricolă, Consiliul Judeţean ar putea juca rolul de lobby pe lângă Uniunea Europeană pentru a face cunoscut proiectul economic al Comunei Roşia Montană.

–          Colaborarea cu comunele alăturate, cu cele ameninţate de investiţii păguboase, periculoase în exploatarea aurului, în scopul abordării după principii comune a procesului dezvoltării economice.  S-ar asigura un schimb de experienţă continuu, întrajutorare în realizarea obiectivelor şi programelor, s-ar colabora pe plan economic în sensul optimizării capacităţilor de procesare a produselor agricole, comercializării produselor finite, schimb de specialişti etc.

Strategia are şi programe ce concură la reuşita acesteia ca, de pildă:

  • Înfiinţarea de şcoli profesionale;
  • Modernizarea unităţilor de învăţământ din zonă şi prevederea de internate pe lângă acestea.
  • Curricula şcolară să conţină informaţii şi cunoştiinţe necesare economiei comunei .
  • Studierea posibilităţii înfiinţării unei şcoli cu clasele 1-8 pentru copii supradotaţi din zonă; stabilizarea personalului didactic.
  • Analiza oportunităţii amplasării unor microhidrocentrale pe râurile din zonă şi obţinere de energie electrică ieftină;
  • Oportunitatea realizării de crescătorii de păstrăvi şi includerea lor într-o filieră de valorificare.
  • Desemnarea unei (unor) suprafeţe de teren pentru concesionare în vederea construirii de case de vacanţă, desfăşurarea unor activităţi de divertisment etc.

 

În loc de încheiere : şanse de succes ale Strategiei

 

Sunt reale piedici în dezvoltarea unei localităţi rurale din România, conform unor obiective strategice prestabilite. Cadrul general în care evoluează agricultura este instabil, înregistrând terenuri nelucrate, de ordinul milioanelor hectare, vânzarea a circa 0,8 milioane ha către străini, sate în curs de depopulare, îmbătrânirea populaţiei rurale, desfiinţarea canalelor de comercializare a produselor agricole, concurenţa hipermarketurilor şi, cel mai grav, lipsa de interes a decidenţilor de la nivel central la nivel local asupra destinului mediului rural.

La nivel mondial, 60 – 80 la sută din necesarul de alimente este asigurat de mica gospodărie rurală, observaţie ce încurajează propunerea ca o localitate precum Comuna Roşia Montană să încerce să se dezvolte în spaţiul economic actual după o strategie care să pună în prim plan veniturile locuitorilor şi valorificarea eficientă a resurselor naturale.

Exerciţiul prezentat mai sus arată că sunt posibilităţi reale de creştere a veniturilor gospodarilor printr-o organizare mai bună a producţiei agricole şi prin procesarea produselor care, prin valoarea adăugată, se regăseşte ca venituri suplimentare şi crearea de noi locuri de muncă.

Instrumentele de bază pentru reuşita strategiei pot fi considerate următoarele :

– Organizarea Comandamentului comunal.

– Elaborarea unei Strategii care să motiveze populaţia în realizarea ei .

– Organizarea Parcului Agro-industrial şi ofertă de facilităţi pentru investitori, cu predilecţie pentru emigranţii din comună ce se întorc şi vor să-şi deschidă o afacere proprie.

– Înfiinţarea Băncii Comunale de Credit care să colecteze excedentul de bani al persoanelor ce au lucrat în străinătate, al populaţiei din zonă, al altor persoane fizice sau juridice.

– Organizarea formelor corporatiste de producţie, procesare şi desfacere (comercializare) produse fără de care dezvoltarea economiei locale nu este posibilă. Forţa de muncă tânără poate face această schimbare pentru a racorda economia locală la comerţul naţional – european.

– Modificări ale unor mentalităţi sau deprinderi întâlnite încă în mediul rural ca : aloolismul, tabagismul, hoţia, corupţia autorităţilor, lenea, lipsa de iniţiativă, neasumarea riscurilor, lipsa competiţiei.

– Speranţa în mobilizarea locuitorilor din zonă pentru a-şi croi singuri viitorul îşi are rădăcinile în firea locuitorilor, rezistenţa, dârzenia şi înţelepciunea acestora, determinarea, toate acestea concentrate în îndemnul unui moţ din Zonă – care punea în mişcare populaţia Munţilor Apuseni cu îndemnul : No, gata ! No, hai !

La depărtare de un secol şi jumătate de îndemnul lui Avram Iancu se mai poate oferi  un citat din cartea de Biologie a copiilor noştri :  „ organismele care nu se autoorganizează , dispar, mor”.

 

Studiu de Florina Bran, Carmen-Valentina Rădulescu, Ioan Ildiko și Gheorge Manea

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*