Cum am văzut tramvaiul de pe strada Shmidt

Într-o zi mama m-a ghilosit şi m-a luat la oraş ca să mă arate unui medic şi să-mi procure încălţăminte. N-am luat-o pe de-a dreptul, ci pe şleaul de la Tohatin, proaspăt acoperit cu prundiş de la Nistru. Soarele de vară se dovedi harnic şi nisipul îmi frigea nemilos tălpile bolnave, de parcă eram un osândit la moarte.

– Mamă, eu mă duc înapoi, nu mai pot de durere. Măsoară-mi piciorul cu o aţă şi ai să-mi cumperi sandale.

– Nu, maică, ai să mergi, că trebuie să te arăt şi doctorului. Nu-mi place crescania ta.

Într-adevăr, eram numai piele şi oase. Dimineaţa gustam te miri ce, la vremea mesei cei mai mari îmi cotrobăiau prin torbă şi îmi luau ce-i mai bun, iar seara cădeam de oboseală şi după câteva dumicături adormeam la masă. Ca să am poftă de mâncare, mama îmi băga cu de-a sila pe gât untură de peşte. Era lipicioasă şi rău mirositoare, ca să nu-i zic puturoasă. O soluţie mai scârboasă nu am gustat în viaţa mea.

Când eram în dreptul Văii Vatafului, pe la Fântâna lui Ghimpu, ne-a ajuns din urmă părintele pavel, paroh la biserica din Budeşti mai mult de o jumătate de veac. Mama i-a cerut binecuvântare şi am pornit tustrei mai cu spor. Părintele a observat că şchiopătez şi a probozit-o pe mama că m-a luat desculţ pe asemenea arşiţă. După asta a scos din coşniţa sa o pereche de ciorapi împletiţi din lână şi cu mâna lui mi i-a încălţat.

– Ei, cum? Aşa-i mai bine, flăcăule?

Nu ştiam ce să-i răspund şi am dat afirmativ din cap.

– Dar el, femeie, nu vorbeşte?

– Vorbeşte, părinte, dar îi tare ruşinos. Cât despre încălţăminte, de la Paşti încoace, două perechi de sandale i-am cumpărat şi i le tot fură unul din clasa lui.

Am mai mers o habă de vreme împreună şi pe la Ciocana Nouă părintele a fost invitat să urce în cabina unui camion ce venea de la Vad încărcat cu nisip de la Nistru. Noi am rămas şi am mers pe jos până în centrul oraşului.

Mama dă să mă descalţe să dea ciorapii preotului.

– Lasă, nevastă, că mi-am făcut şi eu o pomană.

Când am nimerit în oraş, mi se părea că-s în altă lume. Cel mai mult m-a impresionat tramvaiul, în care am urcat ca să ajungem la spital. Dar înainte de asta, mama mi-a cumpărat sandale şi ciorapi frumoşi. Şi ca nu cumva doctorul să-mi găsească picioarele prăfuite de colbul dremului, mi le-a spălat într-un havuz, de unde am fost alungaţi de un miliţian. Am părăsit în grabă scuarul acela şi mama m-a spălat pe picioare cu apă minerală de Corneşti.

La doctor coadă ca la Păscărie în ajun de dezlegare la peşte. Doctoreasa, o femeie mioapă, m-a examinat îndelung şi a rostit rece verdictul:

– Copilul dumitale e sănătos tun. Pentru poftă de mâncare să-i dai untură de peşte. Dar poate avea şi limbrici. Să mănânce în toată ziua seminţe de bostan.

Bucuroasă că nu am să mor, mama mi-a cumpărat apă dulce şi îngheţată.

Eram cel mai fericit copil din lume.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*