De schimbat, trebuie să schimbe ceva. Alminteri, toţi banii pe care îi cheltuie acum, cu afişele anti-opoziţie şi scrisorile electorale de cartier, vor fi fost aruncaţi pe geam. Trebuie să schimbe şi sigla, şi culoarea. Căci, din trandafirul şi nuanţa emblemei nu a mai rămas decât un spin şi un cer cenuşiu care acoperă întreaga Românie…
Dar nu va fi îndeajuns să schimbe doar sigla şi culoarea. Ar trebui să schimbe şi electoratul. Să-şi caute altul, cel trăitor pe aici fiind, fie îngheţat bocnă în case şi apartamente, fie risipit printre zoaiele şi nămeţii ce se prevale la vale cu ţurţuri şi durere, cu morţi şi drame.
Ar trebui să-şi caute dară alt electorat. Dar în altă ţară. Să dea şi altora beleaua.
Şi sunt aproape să-şi împlinească rostul! Mai ales dacă vor schimba trandafirul şi portocaliul din siglă cu o inimă şi verdele mort al următoarei devize. Vor atinge exact ceea ce îi place lui Traian să aibă la masă. Vor lovi drept în inima, dar nu a românilor, ci a maghiarimii politice. Aia de dă pe afară de atâta verde. Şi dacă or să mai pună la inima noii sigle şi o săgeată, nu neapărat liberală, chiar că ar putea prinde în ţintarul politic toate peticele reşapate de pe la dreapta eşicherului. Să le iasă şi lor de un mărunţiş la procente.
Neîndoielnic, se vor rebrendui! Îşi vor spăla feţele de ciocli portocalii, vor face pierdute literele care au devenit colţuri de cruce pentru o ţară întreagă, vor redesena plasele electorale. Iar dramatic este faptul că le va ieşi „mişcarea”.
Chiar de vor fi huliţi, arătaţi cu degetul, trântiţi de pământul ipocriziei, vor birui. Căci nemulţumirea şi dispreţul ţări, ura şi încercarea de a-i lepăda în prima hazna politică, se vor revărsa peste partid, peste numele şi acronimul lui, peste parte din carneţele portocalii.
Oamenii, însă, spălaţi ce-i drept de mucusul portocaliu, vor fi tot acolo…
Istoria se va repeta în acelaşi refren: „La vremuri noi, tot ei…”
Şi nu se vor repta doar fragmente din scenariul grosier al ultimilor două decenii, ci însuşi calamburul de început care a dus la mizeria de astăzi.
Da, poate vom arde din nou, cu îndârjire, acolo, în piaţa publică, o mână de carnete de partid! Azi, portocalii. Ne vom dezice poate, făcându-ne că trudim la igienizarea ţării, de „nomenclatura” băieţilor deştepţi şi a clicilor politice, judecând în focul emoţiei şi câţiva vinovaţi pentru această subminare a speranţei româneşti.
Dar cei mai mulţi vor supravieţui.
Îi vom regăsi tot acolo. Între scândurile butoiului cu miere. Ca un mucegai ce a dat din portocaliu în verde. Sau în orice altă culoare va mai fi.
Pentru că, fără o „lustraţie”, de data aceasta a „democraţiei portocalii”, şi mai găsim de lucru şi pe alte formaţiuni, vom scăpa doar de un nume de partid, de un acronom şi o siglă, de carneţelele şi culoarea care ne dau acum frisoane. Nu însă şi de oamenii care au făcut prăpadul. Ei vor „recupera” prin următoarea mascaradă servită naţiunii pe post de democraţie.
Suntem condamnaţi parcă să alergăm în aceeaşi buclă. Am hulit meritat PCR-ul şi ne-am ales, căci aveam în sânge ura faţă de „partid”, ne-am ales pe nedrept şi complet nevinovaţi, cu un „Front”. Acum huidum PDL-ul şi ne vom alege probabil cu o „Mişcare”. Iar aceasta va fi poate întreaga schimbare. De formă, nu de fond…
Lasă un răspuns