Un veac de la dispariţia marelui I. L. Caragiale

Pe şoseaua Ploieşti – Târgovişte, la jumătatea dintre cele două oraşe se întinde comuna dâmboviţeană  Ion Luca Caragiale. Până în 1952, localitatea a purtat numele de Haimanale. Comuna are trei sate: Ion Luca Caragiale, Colonia Mija şi Ghirdoveni. Căsuţa clasicului nu se mai păstrează, doar un obelisc cu numele lui indică faptul că „aici s-a născut şi a locuit patru ani“. Pe şosea, ceva mai departe, există şi casa memorială. Autorităţile intenţionează să facă aici un centru cultural precum cel de la Ipoteşti, creat în memoria lui Eminescu.

Familia lui Caragiale era descendentă  din greci (insula Idra). Bunicul său, Ştefan, a venit în ţară pe timpul domnitorului Caragea (de la care şi numele de Caragiale). Dintre fiii săi: Luca, Costache şi Iorgu – ultimii doi au fost talentaţi în teatru. Costache Caragiale a avut o influenţă deosebită asupra nepotului său, I.L.Caragiale. Tatăl său, Luca, şi el o perioadă actor, rămâne însă administratorul moşiei din Mărgineni, avocat şi magistrat la Ploieşti.

În căsuţa obişnuită acestor locuri, nenea Iancu nu a stat decât patru ani, mutându-se apoi cu familia la Ploieşti. Dar în acest timp nenea Iancu s-a jucat, cum spun azi localnicii, „ţurca“ şi „lapte gros“ cu copiii de români, dar şi cu cei de ţigani care, trebuie spus, la vremea aceea existau cu duiumul la Haimanale. Chiar mai mulţi ca azi… Uneori, ceata de copii dădea o fugă la Mănăstirea Vornicu din marginea comunei şi trăgea cu ochiul la călugării ce trebăluiau în spatele zidurilor. Lăcaşul atrăgea ca un magnet puştimea din sat. Pe vremea copilăriei lui Caragiale se zvonea că monahii sunt uneori, în nopţile întunecate, hoţi la drumul mare

Mai târziu, când Alexandru Ioan Cuza se afla prin aceste locuri, s-a confirmat: călugării au încercat să-l prade de bani şi arme chiar pe domnitorul ţării, aflat în găzduire la mănăstire. Prinzându-i asupra faptului, Cuza s-a supărat: „Ocnă să se facă de azi acest sfânt lăcaş, căci cei ce stau aici nu merită să trăiască într-o mănăstire, ci să fie închişi ca nişte hoţi ce se află!“ În locul ei funcţionează azi Penitenciarul Mărgineni.

Prima încercare a fost făcută înainte de 1968 când în casa” moşierului “Marinescu”s-a deschis o expoziţie permanent.Printr-o întâmplare,casa aceasta,care nu era a lui Caragiale,a luat foc. S-a discutat mult şi public de fostul ministrul adjunct al Ministerului Culturii, Tamara Dobrin că ar fi luat foc casa lui Caragiale. Acest fapt nu corespunde adevarului. Expoziţia era improvizată într-o casă unde, în spate, mai era şi o cizmărie. S-a gândit să se realizeze un complex Caragiale, cu sală de conferinţe, cu săli de expoziţie, parcare, sursă de apă, instalaţii sanitare, aşa încât să poată satisface civilizat pe vizitatorul interesat de viaţa şi opera marelui dramaturg.

S-a consultat mulţi specialişti ( arhitecţi, istorici literari, critici, documentarişti, arhivişti, muzeografi etc.) pentru  găsi soluţia cea mai potrivită. S-a cercetat catagrafia judeţului Dâmboviţa pe 1802, s-au urmărit  informaţiile date de Barbu Theodorescu- fostul secretar al lui Nicolae Iorga-, încât casa să corespundă specificului arhitectural local dar cu o tratare modernă în interior şi mai ales cu o valorificare muzeistică superiară.

Dorinta conducătorilor  de atunci nu era acoperită nici de aprobările forurilor vremii, nici de fonduri.S-a început lucrarea, evident pe baza unui proiect adecvat, dar fără să existe  fonduri. A venit o comisie de la Banca Naţională şi a constatat că” într-adevăr nu era investiţie, ci o reparaţie capitală a unei clădiri care luase foc”(de fapt nu mai exista, nici  fizic, nici ca amplasament, fiindcă noul edificiu era aşezat mai în spate pentru a avea şi un spaţiu de parcare. Mai mult, se putea vedea şi unde a fost pivniţa fostei clădiri  care s-a acoperit cu brazde de iarbă, cu ajutorul puşcăriaşilor de la închisoarea din Caragiale turistic).Cu asemenea tertipuri s-a reuşit ,în vremea comunistă  ,să se facă acte de cultură.

Reînfiinţată în anul 1982 prin efortul conjugat al profesorilor şi oamenilor de cultură Ion Gavrilă şi Mihai Oproiu, într-o casa construită în stil rustic, casa memorială “Ion Luca Caragiale” adăposteşte mărturii scrise ale vieţii şi activităţii marelui dramaturg,născut la Haimanale.mMuzeul prezintă vizitatorului mărturii documentare, cărţi în ediţii princeps, fotografii, afişe, mobilier de epocă, obiecte personale, care au rolul de a aduce în atenţia vizitatorului viaţa cu frământările şi împlinirile sale, ale geniului dramaturgiei româneşti.

În vitrine sunt expuse copii ale fotografiilor lui Caragiale, cărţi şi obiecte de epocă, însă nici un exponat  nu a aparţinut dramaturgului. Sunt doar obiecte menite a-i ajuta pe vizitatori să-şi închipuie epoca în care a trăit şi a scris Caragiale. Sunt expuse piese de mobilier, , ediţii ale operelor şi afişe artistice ale pieselor lui I. L. Caragiale, jucate pe mari scene ale lumii: New York, Londra, Roma, Milano, Tokio, Paris.

Mai există însă în comună ceva care merită să fie văzut. Este vorba despre un mic monument ce marchează locul pe care se afla casa în care s-a născut drama­turgul. E pe drumul spre Moreni, la mai puţin de 500 de metri.

Casa Memorială “I. L. Caragiale” a fost trecută din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul public al judeţului Dâmboviţa şi în administrarea Consiliului Judeţean Dâmbovita, începand cu anul 2007 și face parte din Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*