Prin desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier, Traian Băsescu a împins reforma statului într-o nouă fază. Din locul în care s-a împotmolit după eşecul legii Sănătăţii, şi unde reforma statului părea a fi fost parţial compromisă de lipsa tot mai evidentă a apetitului de vasalitate a fostului premier Emil Boc (un personaj ajuns la limita de utilitate pentru interesele lui Traian Băsescu), președintele a transferat „reforma” în zona de disponibilitate executivă a noului „acar” de la Guvern, dispus să-şi asume (şi) viziunile preşedintelui.
Este adevărat, faţă de momentul de inocenţă iniţială a fostului premier, pe care l-a controlat după cum şi-a dorit, Traian Băsescu va trebui să ţină cont acum şi de pretenţiile generate de concesile pe care a trebuit să le accepte pentru a avea parte de un nou premier. Şi nu mai poate ignora impunerile sistemului de dincolo de el. Un sistem care nici nu a reuşit să-l controleze până acum, aşa cum s-a întâmplat cu preşedinţii anteriori, dar pe care nici el nu a reuşit să-l domine ori să-l reformeze după cum şi-a dorit.
În fapt, Traian Băsescu se află în faţa efectelor „colaterale” pe care şi le-a asumat în clipa în care a decis să-l debarce pe Emil Boc. Şi trebuie să accepte, în locul viziunii sale stricte de reformare a statului, o reformă „asistată” de servicii. Şi va permite acest lucru fie şi doar pentru a-şi vedea finalizate propriile proiecte de „reformare” din temelii a statului. Propriile idei despre felul în care trebuie să arate şi să funcţioneze noul stat pentru a-l putea pune la dispoziţia clicilor economice şi a clanurilor politice faţă de care are anumite datorii şi şeful statului.
Tot atât de adevărat este şi faptul că, pe cât de preşedinte-jucător a fost Traian Băsescu la momentul său de apogeu, pe atât de premier-incisiv se dovedeşte deja Mihai Răzvan Ungureanu. În nici zece zile de mandat, acesta a dat şi cu poporul de pământ (iar dacă lui Călin Popescu-Tăriceanu şi Emil Boc le-au trebuit câteva lui bune până au avut curajul să ia la rost țara, Ungureanu a venit cu lecţia învăţată din prima zi), a transmis clar şi relaţia sa, şi a sistemului pe care îl guvernează, cu toţi cetăţenii acestei ţări, impunând un punct de vedere caracterizat de lipsa voită de compasiune, a punctat şi ordinea priorităţilor sale, prin afișarea meschină a intenției de a adopta imediat măsuri social economico-fiscale, evident punitive, în defavoarea rezolvării nevoilor urgente ale unei ţări aflate în suferinţă.
Grăbit să separe „apele”, să destrame acea impresia a unui premier cu faţă umană, cu imbold spre rezolvarea aşteptărilor simplilor oameni, noul premier a înfierat cu apucături sibieriene poporul, reproşându-i neruşinarea de a fi stat în casele transformate în iglouri în loc să dea la lopată acolo unde şi excavatoarele s-au pierdut sub marea de nămeţi. Apoi, şi-a trimis şi miniştri să stârpească din fașă orice aşteptări de minimă compasiune pentru cei îngropaţi de vii în zăpadă, dar, mai ales, să dea semnalul că „reforma” merge mai departe. În continuitatea irefutabilă a viziunii prezidenţiale
Mult prea devreme, Mihai Răzvan Ungureanu și-a afişat morga premierului „rece şi tranşant”. Iar dacă Emil Boc a siluit democraţia chiar pe linia de vecinătate cu despotismul cotrocenist (impunând, printre multe altele, şi o uniformizare a salariilor şi pensiilor specifică oricărui sistem, dar nu unuia caracterizat de economia de piaţă), noul premier şi-a pus prima iscălitură chiar pe una dintre filele pe care se înalţă, încet dar sigur, eşafodul democraţiei.
Prima lui decizie în manageriatul economic al ţării a vizat tot o uniformizare, impunând un program unic instituţiilor bugetare, călcând în picioare regulamentele de funcţionare ale acestora, dictând clar dreptul Statului de a spune când, cum şi între ce ore lucrează angajaţii săi. Funcţionari uniformizaţi deja prin legile de salarizare, aliniaţi în felul de exercitare a profesiilor şi, în curând, rânduiţi şi în felul de organizare a propriilor vieţi de familie, de interes imediat pentru Mihai Răzvn Ungurenu fiind şi reintroducerea uniformelor în şcoli (a matricolelor electronice, a cip-urilor de identificare şi control).
Va urma, probabil, unficarea ROF-urilor instituţiilor bugetare , a acelor regulamente interne de organizare şi funcţionare prin care acestea îşi mai puteau afişa dreptul la un anumit nivel de indepndenţă decizională.
Evident, în linii mari, lucrurile vor decurge după planul iniţial al Cotrocenilor. Dar cu „inserţiile” acelora care „asistă” din umbră. Cu oferirea de noi şi noi drepturi minorităţilor (iar Mihai Răzvan Ungureanu şi-a afişat disponiblitatea cu mult înainte ca maghiarimea politică să-şi semnaleze prezenţa în jocurile noului guvern), cu realizarea proiectului de reformare a statului sector cu sector (până la disoluţia părţilor şi apoi a întregului).
Avem în fruntea guvernului un personaj gata să împlinească poftele lui Vodă, dar nu cu vasalitatea gratuită a lui Emil Boc, ci prin impunerea pretenţiilor venite din sistemul de dincolo de el.
Lasă un răspuns