Având în urmă o experiență temeinică probată în condițiile războiului ce abia se încheiase, în anul 1950 a fost trimis la Reghin inginerul aviator Vladimir Novițchi, originar din Basarabia, dar care se stabilise în 1939 la Timișoara. Sarcina sa era una dificilă, aceea de a pune, pentru prima dată în România, bazele unei fabricații în serie mare a planoarelor de antrenament și performanță necesare școlilor noastre de pilotaj. Într-o istorie a zborului românesc, pentru calitățile sale de proiectant inovator, Vladimir Novițchi poate fi așezat alături de Ion Stroescu, Elie Carafoli, Radu Manicatide, Corneliu Marinescu, Hermann Oberth, Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă.
Din Basarabia, la Reghin
Vladimir Novițchi era originar din Basarabia și s-a stabilit în anul 1939 la Timișoara unde a devenit un vestit practicant al sporturilor nautice pe canalul Bega și pe Dunăre. Ulterior, s-a format ca pilot de turism în școlile de pilotaj din București și Alexandria, iar în vara anului 1940, pe când era student, Vladimir Novițchi a ajuns la Centrul de planorism din Sânpetru-Brașov, unde a urmat cursurile școlii de instructori pentru zborul cu planorul. A rămas aici pentru a instrui la rândul său viitorii piloți. Acolo a reușit să breveteze câteva serii de elevi, pentru ca în anii următori să fie trimis instructor șef sau șef de pilotaj la Câmpina, Craiova, la Sânpetru, ori Caracal unde fusese dispersată în anul 1944 școala de planorism a aeroclubului „Oltenia”, care până atunci funcționase pe aerodromul Balta Verde de lângă Craiova. Între 1950–1962 a coordonat secția de planoare și avioane care a funcționat cu rezultate excelente în cadrul I.F.I.L. Reghin, Vladimir Novițchi s-a stabilit în 1992 în Germania. A părăsit această lume în decembrie 2003, în localitatea Neustadt din Germania. A fost cu siguranță un vizionar al zborului, dar și unul dintre cei mai de seamă constructori aeronautici din România.
La început, planoare din piese refolosite
Prezentându-se la Reghin în martie 1950, Vladimir Novițchi a început cu mult entuziasm instruirea unui colectiv de tineri localnici în cele mai diverse meserii. Pregătirea lor era diferită – aeromodeliști veniți din țară, absolvenți ai unor școli profesionale sau chiar foști instructori de zbor. Cu toții, fără excepție, erau pasionați de zbor. Coeziunea grupului a fost realizată tot de Novițchi care le-a predat un curs intitulat „Construcții de planoare”, fiind una dintre primele lucrări de acest gen apărute la noi și care ulterior avea să fie editată. Muncă multă, nopți pierdute în fața planșetei sau în atelierele de fabricație au constituit greutățile inerente începutului. Același entuziasm l-au manifestat însă și cei care i-au stat alături: Andrei Pentele, Zaharia Sabau, Hans Polen, Stefan Bitto, L. Magyari, Cornel Ionescu, Ervin Pop, Teofil Ciotlos, Gheorghe Klementis, Carol Walter, Nicolae Colta și mulți, mulți alții. Construcția de planoare de la Reghin a fost sprijinită de la distanță și de alți instructori și planoriști din țară, mai ales de cei de la Sânpetru (Brașov), unde lucrase ultima dată Vladimir Novițchi. Ei s-au dovedit de un real folos atunci când, cu orice ocazie favorabilă îi trimiteau – mai ales cu avioanele care remorcau planoarele și aveau drum pe la Târgu-Mureș – piese de la planoarele „Baby” reformate și care rămăseseră după război. Inițial, multe dintre piesele de metal folosite la Reghin proveneau de la aceste planoare în curs de dezafectare și care se aflau uitate prin diverse colțuri de țară, dar ulterior – cum noile planoare de la Reghin erau tot mai cerute și trebuiau livrate cât mai urgent – s-a reușit și înființarea unei secții metalurgice chiar în localitate astfel că piesele erau turnate special pentru planoare, după schițe anume făcute.
Unul dintre cele mai reușite planoare de performanță
Înmatriculat sub numele YR-548, planorul de antrenament RG-1C „Baby” – RG, prescurtare de la Reghin – creat de colectivul reghinean condus de Novițchi, a fost pilotat chiar de acesta și s-a ridicat în aer pe data de 11 septembrie 1950. Acest planor a reprezentat de fapt începutul mai multor serii de asemenea planoare, folosite pentru instrucție și antrenament în școlile noastre vreme de 15 ani. În anul 1957, cu un asemenea planor, planoristul Ion Alexa, a executat un zbor pe distanța Iași-Tecuci, totalizând 150 km, un record nedepășit mult timp. A urmat apoi planorul biloc, de antrenament, și 
performanță, tip „Rg-2”, cu acest tip corectându-se mai multe dintre recordurile naționale. Tot cu acest tip de planor, în 1955, Mircea Finescu a stabilit un record de înălțime la 4050 m. “RG-2” – planor cu care s-a trecut la instruirea superioară în planorismul românesc – a fost distins cu Premiul de Stat. Ulterior, la Reghin au fost proiectate tipurile RG-3 și RG-4 „Pionier” pentru școală, în dublă comandă și simplă comandă, culminând cu tipul RG-5 „Pescăruș”, care a fost omologat la 1 septembrie 1957. Acesta, a fost dealtfel unul dintre cele mai reușite planoare de performanță construite la noi.
Un record cu RG-5 ”Pescăruș”
Pe data de 14 iunie 1957, cu RG-5 “Pescăruș“, pilotul Mircea Finescu a stabilit recordul de 385 km în linie dreaptă pe ruta Iași-Giurgiu. În mod firesc au urmat și alte serii de planoare, precum RG-9 „Albatros”, la proiectarea și încercarea lui în zbor contribuind și piloții de încercare Mircea Finescu, Mircea Cârstoiu, Petre Crăiniceanu, Alexandru Ioja și alții. Secția de planoare din cadrul I.F.I.L. Reghin s-a dezvoltat continuu, activitatea ei fiind urmărită cu foarte mult interes, dar și susținută de factorii de răspundere din Ministerul Apărării Naționale întrucât era singura din țară care debita lemnul de rezonanță necesar construcției de planoare și instrumente muzicale. Se impune să precizăm și faptul că această secție de planoare de la Reghin își desfășura activitatea în condițiile în care trupele sovietice se aflau în țară, iar restricțiile de ordin militar pentru România ca țară învinsă în război erau diverse, începând de la desființarea corpului vânătorilor de munte și până la limitarea numărului de nave militare maritime și aeriene.
Un prototip care nu s-a mai fabricat
După foarte multe încercări, colectivul de la Reghin condus de Vladimir Novițchi, ajutat fiind și de Constantin Manolache, ca pilot de încercare și de fostul instructor de zbor Nicolae Șerban – cei doi venind cu soluții noi – colectivul de la I.F.I.L. Reghin a produs primele avioane de școală și turism de tip RG-6. Apoi s-a fabricat tipul RG-7 „Șoim”, avion biloc de antrenament (turism și acrobație) și varianta RG-7 „Șoim III”, monoloc, total acrobatic. Avea o construcție lemnoasă, iar ecartamentul de viteză a fost foarte potrivit pentru o asemenea destinație fiind de fapt avionul cu care s-au bătut recorduri la multe întâlniri republicane. Spre exemplu, în anul 1957, pilotul Vasile Petcu, pe un circuit închis de 100 km, fără escală, la bordul unui avioan RG-6 a realizat viteza de 165,50 km/oră, ceea ce a constituit un nou record de viteză. Vladimir Novițchi, împreună cu ing. Gh. Rado și Ștefan Andrei – în afara unui prototip de elicopter – au mai realizat un agregat cu propulsie aerodinamică pentru recoltarea stufului de pe marile suprafețe de terenuri acoperite de apă din Delta Dunării. Construit în serie, acesta a dat bune rezultate fiind și exportat. Din rațiuni care ne scapă și azi, după o vizită întreprinsă la Reghin de către Gheorghe Gheorghiu-Dej – care s-a arătat deosebit de încântat de realizările lui Novițchi – activitatea secției conduse de acesta s-a sistat. Vladimir Novițchi a revenit la Brașov, lucrând la ICA-Ghimbav, unde a concurat la realizarea unui număr redus de planoare IS-3d.
(Informațiile au fost obținute de la istoricul mureșean Bartoș Zoltan și din articolele publicate de profesorul Vasile Tudor, istoric al aviației)
Lasă un răspuns