Pentru o ţară care a trăit câteva decenii sub teroarea serviciile secrete şi a delaţiunilor vecinilor care ascultau la „borcanul” lipit de perete când şi cum trădai sistemul la galena acordată pe undele „Europei libere” sau, mai dramatic, strecurând în patul conjugal extensiile necesare „muncii operative”, numirea în capul treburilor ţării a unui personaj venit „din servicii”, chiar dacă teoretic nu mai există nici o legătură între ceea ce a fost acum două decenii şi sistemul de acum, poate trezi fobii reale. Poate recrea sistemul de teroare de atunci, dar cu mijloacele mult mai perverse ale societăţii informaţionale de azi, poate redeschide fisurile sociale ale neîncrederii generale.
Astfel, numirea fostului director SIE în fruntea Guvernului într-un moment european tensionat, când se forţează semnarea unui acord care, sub aparenţa identificării pirateriei informatice (ACTA), act care va pune practic la dispoziţia guvernelor mijloacele de a intra legal în fiecare casă (dar nu prin microfoanele butucănoase strecurate în telefonul cu disc, ci prin obligaţia furnizorilor de internet de a supraveghea conţinutul computerelor personale ale clienţilor), nu este nicidecum o nouă gafă marca Traian Băsescu. Dimpotrivă, ne aflăm în faţa unui alt exerciţiu de forţă prin care președintele vrea să demonstreze Europei că poate fi cu un pas înainte în impunerea dubiosului act european.
De aceea, nu doar că a plusat pentru semnarea imediată a acordului ACTA, deşi multe ţări critică vehement acest cal troian legislativ, dar a mers mult mai departe, numind şi un personaj „garantat” de servicii în fruntea guvernului său. Garantat şi, cel mai probabil, livrat! Iar prin acest gest, preşedintele a mascat şi un periculos joc politic intern, prin numirea fostului director SIE în fruntea Guvernului în condiţiile presiunii unor lideri europeni de a impune acordul ACTA, nimeni neputând să-i mai reproşeze această gravă scurtcircuitare a legilor, normelor şi cutumelor referitoare la activitatea politică a foştilor angajaţi ai unui serviciu secret.
Şi totuşi, oricât de riscantă a fost numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu, această mişcare în an electoral poate avea şi un substract deloc de neglijat. Posibila reactivare a ofiţerilor sub acoperire din societatea românească, mai ales a acelora din presă. Dar nu pentru deconspirarea şi lustraţia pe care le aşteptăm de două decenii, ci pentru transformarea acestora în marionete şi „tonomate” aservite puterii în viitoarea campanie electorală. Pentru că, prin punerea listelor cu aceştia, nu la dispoziţia societăţii civice, ci pe tejgheaua decizională a preşedintelui, vom asista la nunţarea felului de abordare editorială a mulor ziarişti.
Pe de altă parte, venind şi spunând ţării, subliniind chiar, şi nu ironic, că ştia că îl va numi pe Ungureanu cu mult timp înainte de a avea garanţia că Emil Boc că va pleca, mesajul lui Traian Băsescu pentru mase ar putea fi, nu doar acela că de acum guvernăm cu serviciile pe faţă, ci realitatea că acest lucru se întâmplă de multă vreme.
O recunoaştere oficială (bineînţeles, cu toţii intuiam acest lucru, dar acum preşedintele practic a şi recunoscut-o!), ceea ce se constituite într-un cap de acuzare pentru declanşarea procedurilor de suspendare a preşedintelui.
Evident, dacă nu am cunoaşte personajul, am putea crede că acestă declaraţie publică a fost o încercare sinceră de a ne avertiza despre cei ce ne conduc de fapt. O deconspirare pe care Emil Constantinescu nu a avut curajul să şi-o asume la vremea lui, dar pe care, iată!, a făcut-o curajosul timonier al Cotrocenilor!
Dar nu este decât o altă parte a şaradei pe care Traian Băsescu o serveşte ţării. Ştiind că nu are ce să piardă, preşedintele joacă la două capete (inclusiv la cel „roşu”, al firului cu unchiul Sam) şi încearcă să întoarcă decizia desemnării noului premier în favoarea sa.
Lasă un răspuns