Alexandru cel Mare a învăţat arta de a fi rege de la tatăl său, Filip al II – lea al Macedoniei, iar toate celelalte ştiinţe de la filosoful ARISTOTEL dar, se poate, că dorinţa ca să cucerească lumea pornind către răsărit şi întorcându-se la Pella dinspre apus, a încolţit în mintea lui numai după ce i s-a dezvăluit taina că pământul este rotund, ca toate astrele din cer şi că în urmă cu mii de ani pe el era o singură împărăţie ţinută sub sceptrul lui Saturn bazileul (BAZILEU = ziua în amiaza mare, momentul de maximă strălucire a soarelui).
Până în prezent nu avem nici o dovadă că tânărul prinţ inteligent şi ambiţios a fost iniţiat ocult, în afara numelui de ALEXAN-DROS, care înseamnă CEL JERTFIT PRECUM CERBUL, un ritual răspândit printre geţi şi care ni-l sugerează pe acela al Mielului – Hristos vestit de Tatăl Ceresc prin prorocii săi tuturor neamurilor pământului (vezi „Cei trei magi de la răsărit).
Acest indiciu nu este însă suficient ca să putem afirma că Alexandru, după ce l-a învins pe Darius al III-lea al perşilor, a început să creadă despre sine că el este Mesia căruia Cel de Sus urma să-i încredinţeze imperiul mondial.
Temeiul extraordinarelor fapte de arme prin care a uimit lumea mai degrabă trebuie căutat în copilăria viitorului rege când imaginaţia lui a fost înflăcărată de poveştile spuse de mama sa născută în ILIRIA (litoral, ţărm), locul în care se adunau pentru iernat turmele geţilor. Acolo, în serile lungi, lângă vetrile pline de jar, se spuneau basme ca acelea pe care românii de astăzi le-au moştenit din bătrâni şi în care fii de împărat colindau pământul pe cai înaripaţi trecând peste nouă ţări şi nouă mări vorbind pretutindeni în aceaşi limbă protoromâna la care mai târziu Alexandru fusese nevoit să renunţe în favoarea celei a grecilor învinşi, dar care deja fusese răspândită până departe ca engleza din zilele noastre.
O armată care împărtăşeşte cu entuziasm voinţa conducătorului poate să cucerească un imperiu pe care să-l stăpânească printr-o limbă şi legi comune pe care Alexandru, în parte, a reuşit să le impună, până când oboseala sau înălţimea munţilor Himalaya l-au împiedicat ca să ajungă în China, de unde, pe calea deschisă de păstorii peslagi, să treacă prin Bosforul Siberian în America, iar peste cea de a noua mare, în Europa.
Drumul descris mai sus apare ca ceva fabulos dacă îl raportăm la ceea ce ştiau cei vechi despre alcătuirea pământului, dar, în mod cert, atunci când Napoleon a vândut Luiziana, iar după el, Ţarul ruşilor Alaska, amândoi dispuneau de hărţi bine întocmite şi nu au nici o scuză că şi-au ratat şansa de a crea un imperiul mondial.
În urma lui Alexandru Cel Mare au rămas statele Helenistice, iar normele de higienă a trupelor macedonene au fost adoptate de către musulmani care, la rândul lor, au încercat să cucerească lumea ajungând până la poalele munţilor Himalaya, spre care şi astăzi se îndreaptă numeroase oşti atrase de mirajul imperiului mondial, care poate să fie un început mai bun sau un sfârşit apocaliptic pentru întraga omenire.
Lasă un răspuns