Criogenia salvează preşedenţia! Acesta pare să fie ultimul slogan de sub a cărui pulpană ies la înaintare lupii cei tineri, fotogenii aruncaţi în nămeţii foametei înveşnicite de cam toate guvernele de până acum prin reţeaua capilară a intereselor de persoană, de grup, haită şi complet imuni la interesul comun, naţional. Sub semnul nemilos al Pieţii Demnităţii Civice, cele două triade continuă baletul mecanic al propriilor scenarii de democraţii comunicate naţiei de la catedra guvernamentală ba de un Ciorbea, Tăriceanu, Năstase, Boc, ba de un Ungureanu şi mai ales de cacealmalele presedintelui. Traian Băsescu, retras în cabina de sub puntea realităţii, se roagă pentru un surplus de amnezie la lozincarzii din geografia acestei patrii în tangaj mult prea periculos stării sale de bine.
În tot acest peisaj, discursul din parlament al lui Victor Ponta, aplicat pe nevoi reale ale momentului, aparent bine articulat, reuşeşte, culmea, să ofere – în context – un plus de credibilitate actualului guvern, mulţi din public confundând albastrul infinit din epoleţii ochilor noului premier cu o posibilă şansă de restaurare de nu ştiu ce cai verzi pe pereţi, că aşa se bâlbâie mintea omului, cum limba în clopot. Aiurea. Ce restaurări când agricultura a fost trasă înapoi cu 100 de ani, industria a fost pulverizată şi vândută pe bucăţi concurenţei internaţionale, populaţia a fost desmembrată pe toate meridianele lumii într-un hilar şi necuvenit exod al forţei de muncă bine calificate. Incluşi în lanţul trofic al globalizării economice în loc să exportăm produse, exportăm oameni, identităţi, biografii. Piaţa Demnităţii impune fără condiţionări retragerea pe tuşă a întregii caste politice, lustrarea completă şi neechivocă a tuturor personajelor de până acum, inclusiv a noilor ilegalişti de toate culorile – mâini adânc şi solid băgate în buzunarul bugetului public (falşi revoluţionari, maiori cu pensii de mareşali, demnitari cu dublă pensie, etc). Am atins ultima limită a suportabilităţii, spunea un anonim din masa anonimilor. Avem obligaţia să aducem în faţă oamenii cu adevărat devotaţi interesului naţional, oameni care să nu confunde binele personal sau de partid cu binele public ci să şi-l subsumeze. Aceşti oameni există, sunt între noi, trebuie doar să-i convingem să accepte acest martiraj. Europa românească trebuie reconstruită în noi înşine prin rugăciunea mâinilor şi a minţilor de care nu ducem lipsă. Abia în momentul când românii exilaţi de nemernicia celor de până acum vor reveni în muncă acasă, abia atunci democraţia de drept va avea trup, respiraţie, forţă. Alianţa pentru România va fi o alianţă a drepţilor, deloc maculaţi de gunoiul ascuns de cei de până acum sub ţolul propriului interes. Va fi o luptă pentru desfeudarea României. Marea problemă este însă cea a nucleului de coagulare a voinţei comune. Nu becalizarea sau otevizarea ci regenerarea prin „drepţi”. Naţiunea română, în sine, e singura formaţiune reală care nu are reprezentare în parlament, în guvernare deşi are o ideologie: Proiectul România. Iar dacă, în logica legii, doar un partid majoritar are dreptul de a impune puterea, Alianţa pentru România are şansa de a reprezenta 93 la sută din populaţie!
Ce trebuie făcut? Simplu. Campania electorală a Alianţei pentru România trebuie să înceapă astăzi. Fiecare circumscripţie electorală să realizeze un grup de iniţiativă care să strângă propunerile, nominalizările de posibili „drepţi” pentru consiliile locale, cele judeţene, pentru parlament. Individual sau sub semnul constituitei (?) Alianţe pentru România, aleşii comunităţii, indiferent de concurenţă, au girul majorităţii şi vor deveni majoritari. În rest… balet pe sârmă.
Lasă un răspuns