Mă uit cu binoclul la el și nu-l invidiez defel. Prioritatea fugarului Igor Dodon din PCRM în PSRM via PLDM este una total neușoară.
„Voi face totul pentru crearea națiunii moldovenești”, covițăie rebelul de mîine, cel convins că națiunea viitoare îi va purta gloriosul nume Dodon, iar limba acesteia, a națiunii în facere, va fi una primitiv dodonistă, însă de stat.
Noutate pe glob!
Un tată al vostru și-a anunțat public intrarea în procesul de procreare a națiunii moldovenești, ce-o va naște chiar el, prima mamă-mascul din lume.
Ghimpu are dreptate cum n-o dai: Vine un dodon cu două femeiuște ramolite și pune condiții celor 59 de deputați, ca una din bodyguardele lui să fie președintele R Moldova, după care zice că numai un candidat apolitic, agreat de el și femeile lui, trebuie să fie președintele R Moldova, pentru că altfel nu se poate, pentru că numai el deține în slipi Cozul roșu de Aur al Viitoarei sale procreări de stat.
Creat, la rîndul lui, de Voronin și recreat de Filat pentru a-i cînta acestuia din urmă hangul Soluției la orice pas, Dodon, ca și Vladimir Țurcan, Stepaniuc, Belcenkova, Untilă, Colesnic și alți deputați smulși de Filat din brațele lui Voronin și Urechean în 2009, va avea cu certitudine aceeași soartă în viitorul parlament al Moldovei: cea de ex-deputat sau
cea de consilier al Primului ministru, sau cea de vice-director al Cancelariei de Stat, sau cea de șef al cabinetului președintelui Curții de Conturi , în cel mai nefericit caz.
Cu condiția obligatorie că stăpînul său actual, Filat, va mai fi votat de tot atîțea ingrați și la alegerile parlamentare de mîine!
Lasă un răspuns