În teoriile comunicării, din sesnul intenționalității, un raționament invalid e de preferat unei opinii grosiere dacă avem în vedere scopul, nu mijlocul: o rațiune e mai ușor corijabilă decât o opinie. Praxiologia oferă suficiente argumente și destule analize au ilustrat nocivitatea unor opinii care nu sunt concomitent și convingeri, dar acestea rămân sancționate din păcate doar de sistemele morale nu și de cele juridice. Numai că la un popor care, din varii motive, nu-și așază totdeauna fapta pe criterii morale statornice, însă clamate ori cu ipocrizie ori cu inocență, prind mai repede opiniile și mai puțin raționamentele.
Specialiștii în științele comunicării știu bine de ce un zvon e mai penetrant decât o știre; el e mai aproape de așteptări, pe când știrea invită așteptările să se reconsidere. Cunoscuta piramidă a trebuințelor profilată de Maslow lasă lucrurile la un nivel ecstatic, de ordine doar, dacă nu se iau în calcul imediat după aceea nivelurile dezvoltării morale diagnozate de Kohlberg, precum și teoria lui Hall a spațiilor concentrice ale personalității. Nu acuz pe nimeni de ignoranță, dar de rea intenție o pot face cu argumente la îndemâna fiecăruia. De pildă, călătorii străini de prin secolele al XVII-lea și al XVIII-lea prin Muntenia și Moldova au relatat cu spaimă despre iernile grele de aici, cu zăpadă multă și geruri aspre. Semantica tradițională asimilează justificat Bărăganul cu o mică Siberie, ceea ce a și motivat domiciile forțate pentru „dușmanii poporului” în anii ʼ50 pe aceste pământuri nu prea ospitaliere.
În schimb cei care și le-au asumat deliberat ca habitat au făcut-o după o geografie a trebuințelor în cunoștință de cauză; toți locuitorii Bărăganului și cei din Curbura Carpaților știu din tată-n fiu ce știu și cei din Siberia, dar și cei din vecinătatea Saharei despre ținuturile lor fără a se plânge de asta și fără a le părăsi cu ușurință. Și apoi și americanii de pe Coasta de Vest se confruntă cu furtuni de zăpada și de gheață, cu tornade și uragane distrugătoare, iar guvernatorii statelor afectate fac neîndoielnic ceea ce este omenește posibil fără să fie invitați cu „eleganță” românească: Ieși afara, javră ordinară! Un american, proprietar de locuință sau de fermă nu așteaptă prim-ministrul să vină să-i facă pârtie și să-i dea nutreț la vaci. Numai că la noi, Piața Universității, „nejustificată” în 13-15 iunie ʼ90, în opinia liderului politic neocomunist de atunci, se justifică în 2012. Însă nu intru în detalii tocmai pentru a nu repeta erorile atâtor analști și comentatori politici care, deliberat, forțează o legătură directă între nevoile endemic obiective (dramatizate de cauze politice opozante, subtilizate în spatele suferințelor reale, dar de altă natură ale oamenilor) și o la fel de obiectivă neputință conjuncturală a guvernanților pe care ne place cinic s-o acuzăm până și pentru că nu vine prim-ministrul să ne măture zăpada de la fereastră.
Or, nu din cauza acesteia nu vedem în spatele lucrurilor. Ci comoditățile noastre comunitare își găsesc răsfățul în opinii grosiere care se grefează pe ele și cu care ne hrănesc mulți analiști politici ce nu se pot grația nicicum de culpa minimalizării trebuințelor naționale superioare în favoarea unora obscure și imediate. Ori asta reclamă tot mai imperativ legitimitatea unei norme a prevalenței interesului național, dar care să nu încalce totuși libertatea de expresie.
Lasă un răspuns