Cum Dumnezeu poți fi un Dumnezeu de gheață?
Te-ai mâniat pe noi și te-ai schimbat la față
Trecându-ne prin morți… din criză grea în criză,
Pământul preschimbându-l sinistru în banchiză…
Iar premierii – foștii, noii, viitorii,
Primarii, judii, prefecții, senatorii
Și deputații hoți s-au pus să vă închidă
În lagăre de ger și-n ger să vă ucidă…
Cum Dumnezeu, loviți de lipsuri și mizerii,
Ne ningi cu avalanșe și-ntinderi de Siberii,
Și apa ne-o închegi în sticlă fără maluri
Și-arunci pe noi cu văi de cioburi și de dealuri…
Iar grofii, rromii, ungurimea, rușii, șvabii,
Ovreii, aromânii, apatrizii ce vor pământul babii
Și-al moșului din sate vândute pe hârtii
Vor blestema blestemul de gheață-n ghețării…
Cum Dumnezeu poți fi un Dumnezeu de sloiuri?
Ne ningi cu închisori din ziduri de la poluri,
Ne congelezi de vii femeile și pruncii,
Blestemul preoțesc l-arunci pe semnul crucii…
Iar jaful de moșie, cu acte-n tribunal
Sub ochii orbi ai legii ce vinde munte, deal,
Pădure, lacuri, râuri, fabrici, zăcăminte,
Vor îngheța în ghețuri de ochi și oseminte…
Cum Dumnezeu, ne-ngropi bătrânii la lopată
În case de pitici sub munți înalți de vată
Și ne degeri în chin sitarii, cormoranii,
Blestmul alb pe-altar l-arunci, și pe cazanii…
Iar ceara netopită pe muc de lumânări
Din ceară de zăpadă în beciuri și cămări,
Sub grei nămeți de morți și rochii de mireasă
Va îngheța pe veci de-atâta frig în casă…
Cum Dumnezeu, poți fi un Dumnezeu de friguri
Să ne îngropi cu tot cu păsări, flori și linguri
În bezna de la geam, sub streașina drept stradă
În albele morminte din neguri de zăpadă…?
Iar porții de colivă din arpacaș de cruci
Ne fi-vor hrana vie când ai să ne usuci
În gheața altor lumi mai bune și mai drepte…
Dar, cât mai trebuie românul să aștepte?
Cum Dumnezeu, îi congelezi de generații
Și îți supui la chin supușii: sinistrații,
Și îi îngheți de mici și-nchizi congelatorul
În care îi arunci trăgându-le zăvorul…
Iar voi, cei osândiți la foame glaciară
Și la nemernicii de gheară prinsă-n gheară,
Veniți-vă în fire cu Dumnezeu în fire,
Treziți-vă din gheață, din recea adormire!
Cum Dumnezeu, poți fi un Dumnezeu de vifor
Să îl încremenești pe biet moșul Nechifor
Pe Natalița lui, băbuța lui de piatră,
Pe cei mai credincioși să îi îngheți pe vatră…?
Iar viscolul de țepi, de ace și săgeți
Din sticlă glaciară și fontă de nămeți ,
Cern oameni de zăpadă în casa lor cavou
Și dracii joacă-n draci palate-n cazinou…
Cum Dumnezeu ne bați cu bice infernale
Și viscolești cu ură, întroienești cu jale,
Și ne îngropi cu țara într-o imensă groapă
Și lacrima ne-o-ngheți în cristalin sub pleoapă…
Iar tu, conducător de țară prin servicii,
Prin mercenari tocmiți și dumnezei ai fricii,
Absolvă-ne de stele și de blestem de grad
De tine, șef de diavoli și dumnezeu de iad…!
Lasă un răspuns