In memoriam – Profesorul Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu…

Cuprins fiind întodeauna de respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe clipe, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Părintele nostru Profesor de Morală – Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna” din Sibiu – acum, în aceste momente, la adormirea sa în Domnul, la venerabila vârstă de optzeci şi trei de ani, petrecuţi în spiritul şi duhul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc!

În mintea şi în inima mea personalitatea preacucerniciei sale se conturează şi se identifică prin câteva trăsături şi calităţi distincte, şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul său faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa lui, prin dispoziţia pe care o are spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cere;  prin cultura teologică şi nu numai cu care este înzestrat datorită muncii şi tenacităţii sfinţiei sale – deoarece este un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el de-a lungul întregii vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin  spiritul său de dişciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!… De asemenea, a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!…

Cugetând la activitatea şi la personalitatea preacucerniciei sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…

M-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce este şi înseamnă (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect, pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorind din toată inima ca Dumnezeu să îl ierte şi să-l odihnească, să-l numere cu drepţii, în Împărăţia Sa cea Cerească, Sfântă şi Veşnică!…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*