Ne-am aflat împreună la câteva manifestări culturale, lansări de carte, comemorări de scriitori, simpozioane pe teme naționaliste, la sărbătoarea Zilei Națională a României… Acolo, la Alba Iulia, la parada vedetelor politicianismului, când Puterea a fost dezavuată și a fost huiduit Emil Boc sosit târâș-grăbiș, discret, hoțește, în fugă să nu fie… fugărit, când fiecare televiziune a transmis ce a vrut, de unde a vrut și pe cine a vrut (măgăretul și catâretul de manțocăriști și sforari din spatele scenei penibilului nostru teatru politic de păpuși), când delegațiile Opoziției triumfătoare (de ce oare?) au ținut să-și facă promenada de imgine în pas de defilare de parcă ar fi avut în funduri tampoane de marfare, când s-au încins spiritele de la spirtoase, George Stanca a postulat cvasiprovidențial că următorul (!) va fi Mihai Răzvan Ungureanu, un tânăr de excepție, de viitor… Același lucru îl repetă de ceva și studenților lui de la jurnalistică. Mi-a argumentat și m-am luminat: el, Stanca, nu face parte din nici o structură, l-au vrut cu dosare pe la secu dar nu le-a mers, dar el știe, de fapt presimte că un om de o așa capacitate, de o ținută morală impecabilă, de o cultură aparte, de o rară verticalitate și care de mic a excelat la olimpiade și în fel și fel de foruri încât, remarcat fiind, nu putea să scape de confiscarea și folosirea lui de către regimul comunist și urcarea rapidă a treptelor în nomenclatura utecistă, nu poate să nu fie invitat la un moment dat să devină șef de guvern și șef de stat.
Tocmai când vroiam să sciu un articol cu titlul ”Capul lui Moț(B)oc îl vrem…” și să pamfletez încăpățânarea (aparentă) a Bocului de a nu își depune mandatul după ce Vasile Blaga l-a tras de mânecuță la o partidă a partidului, de șotron, și i-a cântat zbengos ”Hai la groapa cu boci mici… ba-i aici ba nu-i aici…” spre a-i da de înțeles că ar cam fi cazul să își ia jucărioarele și să plece la mama, ascultându-l cuminte pe tata (Băse) căci, în loc să crească, el a scăzut (opțiunile românilor pentru pedeleală…), iată că mi-au luat-o evenimentele înainte și nu am apucat să mai scriu și eu ceea ce devenise evident: sacrificarea calului (de bătaie) pentru salvarea nebunului… Uciderea politică a micului gladiator în arenă, la cererea unanimă a spectatorilor însetați de sânge de viteaz care nu mai este breaz, dar nici treaz după câți dupaci încasează, după de câte lovituri i-au fost date de atâtea mandate, inclusiv în cap cu legendarul ou de lemn de către tăticuțu, fie-i țărâna ușoară sub zăpada grea! Ei bine, e de rău… mi-am zis, pentru acest guvern care părea etern sub parpalacul matern și patern, nu se poate să nu facă șahișeful (!) o rocadă, un sacrificiu spre al poporului deliciu și al opoziției capriciu (rimează cu… Patriciu), ca la jocul de-a ascunselea când urma scapă turma… Și când tocmai mi-au luat-o înainte nu doar evenimentele, ci și redactorul-șef al ziarului, care măcar a apucat să scrie un articol pe tema ”pică ori nu pică, tot o are mică…” (șansa de a scăpa, de a nu fi retras cu tot cu gălețică, lopățică și lenuțică (!) de pe nisipul încins al terenului de joacă), iată, se adeverește ceea ce a ”cobit” distinsul poet și publicist George Stanca: avem echipă, avem valoare, avem premier mai mare… deși mai mic la vârstă… Era vremea ca în originala noastră baladă mitică (de la ”mitici…”) și mioritică să fluierească (!) a jale și baciul ungurean care este moldovean cu buletin de bucureștean, dobândit pe parcursul unei prestigioase prestidigitații în cariera oierească de pe lângă stâna băsească, agreat de către baciul constănțean Traian după ce personajul de poveste din altă pooveste, Călin Tăriceanu, l-a dezbăcit (!) și l-a pus pe liber pe liberal fiindcă ducea caș, brânză și zer cu zel, pe furiș, cotroceanului din altă baladă… Mă tem decât că, la apus de soare, o să mi-l omoare și pe acest dibaci baci ungurean, mai repede de un an, nu că ar fi el mai ortoman, ci mai hoțoman…
Lasă un răspuns