Trecem cu podul plutitor de pe un mal pe altul al Nistrului. Dincolo e Molovata Nouă, care odinioară se numea Molovata Veche. Primarul Valeriu Sandu ne spune o cutremurătoare poveste a celor două sate gemene. Să fi fost înainte de 1940. Ca să scrii o scrisoare din Basarabia și s-o expediezi rudelor de peste râu în Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldova, trebuia ca scrisoarea cu pricina să facă drum lung până la Moscova, iar dela Moscova la Tiraspol și cam peste o jumătate de an numai bine ajungea la destinație.
De sărbători, în zile alese, lua naștere poșta teatrului absurdului, vrednică numai de pana lui Eugene Ionesco. Rudele din Basarabia făceau zmei din hărtie, îi înălțau până sub buclele norilor, și-i lăsau pradă rudelor de dincolo, care stăteau în ograda bisericii, așteptând minumea bucuriilor. Dar în acele scrisori se povesteau multe. Ai cui s-au logodit, cine a făcut nuntă, cine s-a nuntit cu stânca de piatră din cimitir, care a fost prins în coteț străin și purtat cu găina legată de gât prin toată comunitatea. Erau și scrisori de dragoste p e care nu le putea opri nici un grănicer cu stea în frunte.
De un Crăciun fără zăpadă malul cel stâng era alb de zmei-scrisori, agățați prin copaci, cu cuvinte rupte pe la mijloc de frază și literele erau îndoielnice, amestecate cu buchii rusești și scris românesc. Lumea venea să-și doboare scrisorile de prin copaci, dar grănicerii stăteau de strajă la hotarul de neclintit. Carenucumva să fie propagandă antisovietică și îl chemau pe secretarul Sovietului sătesc să le citească ce caracotii o fi scris supușii României Mari. și acela, foarte conștiincios, le traducea cuvânt cu cuvânt știrile și felicitările de Dincolo.
Dar pe un plic-zmeu nu era indicat destinatarul, cel de trinitea scrisoarea a scris, pur și simplu ”UN CÂNTEC PENTRU FRAȚII DE DINCOLO”.
Cu plăvanii de la jug
Port în țarini mândrul plug.
Dragi mi-s boii, câmpul drag,
Brazde-adânci de-a lungul trag.
Hăi, hăi!
Umblă plugul cu doi boi,
Eu pun capăt la nevoi,
Samăn lanul roditor
și mă uit în viitor.
Hăi, hăi!
Seamăn ca și frații mei,
Am acelașii dor cu ei
Sunt plugar și sunt Român
și plugar vreau să rămân.
Hăi, hăi!
Dar când țara m-a chema,
Plug pe pușcă voi schimba
și voi trage în vrăjmaș
brazda mea de bun ostaș.
Hăi, hăi!
(Această scrisoare nu a fost tradusă și a scăpat de mânia grănicerilor)
*
Privesc de pe parâmă și văd aievea copacii împânziți de răvașe de dor și osândă, de bocete și umilință și nu-mi vine a crede că și în secolul 21 satele gemene trec prin acela martiraj.
Primarul de Molovata își mai amintește de războiul moldo-rus: „Aici pe malul drept, se concentrase autobuzele ca să evacuăm lumea din zona de război. Pe stânca de la Roghi erau tancurile separatiștilor și li se vedea valea ca în palmă. Un dement, că nu pot să-i zic altfel, a tras încoace cu un obuz. Atunci s-a prăpădit un elev din clasa a șaptea și un copil mic a murit în brațele mamei sale. Până în seară a fost ucis și un voluntar de al nostru. În morga de la spitalul din Orhei erau numai morții noștri. I-am luat și când să trecem Nistru podul plutitor era distrus. Am dus sicriile până sub stânca de la izvor, i-am trecut cu o barcă cu motor. În sat rămăsese doar câteva băbuțe care-și duceau zilele de azi pe mâine și nu avea cine să facă măcar o oală de sarmale pentru pomenirea morților. am suferit și mai suferim. Suntem izolați de lume. Iarna, când îngheață Nistru, nu avem nicio ieșire spre alte localități…”
Lasă un răspuns