Scriam, nu demult, despre modul în care extremismul şi revizionismul maghiar din România au ştiut să exploateze pentru sine desele vizite ale prinţului Charles al Marii Britanii în Transilvania, aproape convins fiind că el a devenit, fără să vrea, o unealtă prin care revizionismul maghiar încearcă să-şi realizeze interesele. Iar acestea au fost şi au rămas mereu îndreptate împotriva României şi pline de ură faţă de poporul român. Fiindcă cele constatate de Emil A. Dandea fostul prefect al judeţului Mureş, iar apoi deputat de Mureş în Parlamentul României Mari, au rămas şi azi la fel de valabile ca şi atunci când au fost rostite: ,,Cu cât vom avea mai multe drepturi ,cu atât vom fi mai periculoşi pentru statul român, căci nouă drepturi şi libertăţi de la români nu ne trebuie decât să le îndreptăm contra lor” (Emil A. Dandea – Nemulţumirile Ardealului şi chestiunea minoritară , 1928).
Că nimic nu s-a schimbat, ba, din contră, s-a amplificat în ce priveşte sentimentele pe care capii mişcării iredentiste şi revizioniste maghiare faţă de România şi faţă de poporul român ne-o dovedesc numeroasele acte şi iniţiative antiromâneşti ale acestora. Cu atât mai mult cu cât, aflându-se de aproape două decenii la guvernarea României, ei au toate posibilităţile spre a-şi duce la bun sfârşit scopurile care urmăresc subminarea continuă a autorităţii statale.
Care sunt adevăratele sentimente ale acestora faţă de România le-am aflat din spusele primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad: ,,În acest context, daţi-mi voie să citez pe cineva, un poet român , care a spus că iubirea cu forţa se numeşte „viol”! Acelaşi lucru pot să spun şi eu (…) Dragostea cu forţa se numeşte viol, inclusiv când e vorba despre relaţia statului român cu comunitatea maghiară”.
Evident, Antal Arpad face, intenţionat, o extrapolare a înţelesului termenilor ,,iubire” şi ,,dragoste”, care, atât în limba română, cât şi în alte limbi, inclusiv în cea maghiară, au o foarte largă arie semantică. În limba română, acestea au şi un foarte pronunţat grad de sinonimie, înţelesul lor putând deseori să se suprapună.
Din câte ştiu eu, Antal Arpad este cetăţean român de naţionalitate maghiară. El s-a născut aici, în România. Aici trăieşte, aici şi-a făcut studiile, aici a devenit om.
Întrebarea este: ce este România pentru el? Nu cumva este patrie? Adică ,,locul în care s-a născut, trăieşte şi al cărei cetăţean este”! Iar dacă pentru Antal Arpad Români nu este patrie, atunci care este patria lui? Fiindcă, dacă se simte violat de statul român, bine ar fi să plece în altă parte, trăiască undeva unde să se simtă bine, să trăiască liber, adică să nu mai fie violat. Are acum libertatea să aleagă, nimeni nu-l ţine cu forţa într-o ţară pe care nu o iubeşte, ba mai mult se simte violat de ea.
O vorbă românească spune că ,,dragoste cu forţa, nu se poate”! Deci, dacă Antal Arpad nu poate iubi România, nimeni nu-l poate forţa să facă acest lucru. Însă ar trebui să ia aminte la cuvintele spuse de un filosof francez, anume că ,,dragostea de patrie este cea dintâi virtute a omului civilizat”! Nu pun în discuţie cât de civilizat sau cât de necivilizat este Antal Arpad. Însă bunul simţ – altă calitate a omului civilizat – ar trebui să-l determine să respecte ţara în care trăieşte, fiindcă, repet, ori vrea, ori nu vrea, este şi patria sa. Iar dacă îi lipseşte acest bun simţ, de a respecta ţara în care trăieşte, ar face bine să ne lase în pace şi să plece.
De altfel, noi ştim bine care sunt adevăratele setimente pe care Antal Arpad şi alţi câţiva indivizi de teapa lui le au faţă de România. Iar acestea le-au fost lăsate moştenire de cei de dinaintea lor. Au avut grijă să le cultive cu grijă. Şi aşa le vor cultiva şi de acum încolo. De aceea, oricâte drepturi şi libertăţi li se vor da, ei vor dori mereu altceva, tot mai mult şi nu se vor declara satifăcuţi doar în momentul în care ar vedea renăscând, strălucitoare, ca o fatomă a istoriei, în centrul Europei, Ungaria Milenară, iar mândrul levent ungur să stăpânească din nou peste popoarele înrobite, să nu aibă ,,nici o îndurare” pentru ca astfel să rămână ,,o singură naţionalitate, cea maghiară, naţiunea, sângele meu”! (Din broşura ,,Nincs Kegyelem”- Nu există îndurare, născută din mintea bezmetică a lui Dücső Csaba).
Această ,,boală” este nevindecabilă, canceroasă. Iar ,,ungurii din România vor fi totdeauna nemulţumiţi, tebuie să fie nemulţumiţi, această nemulţumire constituind motivul viitoarelor operaţiuni militare” (Mihai Fătu – Biserica românească din nord-vestul ţării sub ocupaţie horthystă).
În condiţiile schimbărilor profunde survenite în Europa contemporană este puţin probabil că ar putea să se întâmple aşa ceva, oricât de mari şi de multe ar fi nemulţumirile ungurilor din România. Numai că ei totuşi speră, visează fantome ale trecutului şi unii chiar cred că acesta s-ar putea reîntoarce. Chiar dacă uneori istoria se repetă, sub alte forme şi la alte dimensiuni, ceea ce a fost aruncat în lada de gunoi a acesteia, nu va mai putea reveni niciodată.
Revenind la dragostea prinţului moştenitor al Marii Britanii pentru Transilvania şi desele sale vizite în această mândră Ţară a Ardealului, cum o numea Bălcescu, acestea nu sunt deloc întâmplătoare. S-a scris deja mult despre ele şi se va mai scrie, ori de câte ori prinţul Charles va reveni în România. Fiindcă toţi trebuie să ştie că atunci când vine în Transilvania el vine în România, aceasta fiind parte integrantă a ţării; nici nu vine în ,,ţinutul secuiesc”, ca oaspete a nu ştiu cărui baron care, prin tertipuri mincinoase şi false şi-a reprimit înapoi averile, răscumpărate cândva de statul român. Averi care s-au acumulat tot de pe urma năpăstuirii bieţilor iobagi români, cărora li s-au luat cu japca pământurile.
Cât priveşte legăturile prinţului cu România – nu doar cu Transilvania! – şi acest adevăr este măsluit, de către propaganda mincinoasă ungurească, care s-a oprit doar acolo unde i-a convenit, atunci când este vorba despre încrengătura genealogică a lui Charles cu România, respectiv doar la Transilvania, pentru a demonstra lumii că arborele genealogic al prinţului este pur ungureasc.
Nu este aşa. Adevărul despre genealogia familiei regale a Angliei este cu totul altul decât cel cu care se laudă ungurii ardeleni. Cuvintele rostite chiar de prinţul Charles dovedesc acest lucru, fără nici un dubiu: ,,Genealogia mea arată că mă trag din Vlad Ţepeş”. Mai trebuie alte dovezi? Nicidecum. Nu contestăm legăturile directe dintre familia regală a Marii Britanii şi familia nobililor transivăneni Rhedey, numai că ,,vreme de cinci generaţii (între secolele XV-XVII), strămoşii frumoasei contese Claudine Rhedey din Transilvania, deci şi ai prinţului Charles, au fost obili munteni, voievozi şi înaşţi dregători din neamul Basarabilor” (Formula AS nr.1002, 12-19 ianuarie 2012). Adică din Ţara Românească!
Dovezile aduse în sprijinul acestei informaţii sunt clare şi nu pot fi combătute. Ele se găsesc atât în bogatele date genealogice din vasta bibliotecă a lui Leo van de Pas, fiul istoricului olandez Willem van de Pas, cât şi în cartea ,,Atleţa Sa: strămoşii tânărului prinţ” de Sir Iain Moncreiffe of that Ilk, apărută în 1982, la naşterea Prinţului William, fiul lui Charles şi al Dianei. ,,Voiam să văd cu ochii mei, scris negru pe alb, de către un mare specialist britanic, faptul că Primţul Charles are sângedin neamul Basarabilor. Voiam să văd cu ochii mei crenguţa aceea strămoşească ce lega, la începutul secolului XVII, nobilimea maghiară din Transilvania de voievozii Ţării Româneşti”. Aşa scrie autorul articolului din Formula AS, Ciprian Rus.
Numai că acea ,,crenguţă strămoşească” a dispărut, ascunsă cu grijă de toţi cercetătorii maghiari care s-au ocupat de legăturile genealogice ale familiei regale din Anglia cu nobilimea maghiară din Transilvania. O asemenea ,,crenguţă” ce ducea înspre originea românească, coborâtoare din familiile domnitoare ale Ţării Româneşti şi chiar cele ale Moldovei a fi însemnat un afront, o jignire adâncă, de neiertat! Aşa cum istoriografia maghiară nu recunoaşte nici în ruptul capului că cel mai strălucit rege ungur, Matei Corvin, a fost, de fapt, român!
Însă, oricât ar vrea să fie ascuns, în cele din urmă adevărul iese la lumină. ,,Toate silinţele violenţei nu pot împuţina adevărul. Ele nu fac decât să-l scoată şi mai mult la iveală” scrie Pascal. De data aceasta, adevărul a fost aflat chiar de la cel în cauză: Prinţul Charles! El este cel ce l-a scos la lumină, făcându-l cunoscut tuturor: moştenitorul tronului Marii Britanii este rudă cu Vlad Ţepeş! Ba, mai mult, ,,prin intermediul doamnei Chiajna, soţia lui Mircea Ciobanu Basarab, descendenţa Prinţului Charles duce direct spre Şatefan cel Mare şi înaintaşii săi, până la Bogdan I Voievod”(Ciprian Rus).
Lasă un răspuns