(Pentru Virgil Șerbu Cisteianu)
Între mine şi tine e un râu izvodit de iubire,
Între mine şi mine e-un deşert infinit de tăceri,
Cu un crin — al uitării! — pe zariştea inimii tale
Desenat-am privirea mângâietoarei dureri.
Un poet fără ţărmuri, un rege rămas fără ţară
Care n-a existat decât doar în ascunsul lui gând.
Cu un crin — al uitării! — pe zariştea inimii tale
Desenat-a corăbii trase de mierle cântând.
Lacăt vrerii de-a fi dac-aş pune e făr’ importanţă,
Dar într-un adevăr să înviu este tot ce-am visat.
Între noi e un râu, unde plânsul nu-şi are vacanţă,
Şi să fiu în Cuvânt este tot ce nu am meritat.
Lasă un răspuns