Ca fost militant la manifestațiile din Piața Universității din 1990, manifestații care au fost spulberate fără milă, tovărășește de sângeros, la comanda comunistului Iliescu instaurat la cârma statului după confiscarea spiritului revoluției și transformarea FSN-ului în partid cu o majoritate de voturi dobândită de către emanații eșalonului doi ceaușist prin minciună și manipulare cu ajutorul televiziunii publice „liberă” să se supună noului regim și oricărui regim, precum celui băsescian de astăzi, am trăit cel mai amar, cel mai sfâșietor sentiment al înfrângerii colective, al neputinței, când uriașa și minunata mișcare civică de stradă împotriva clasei politice neocomunisto-securiste în re-formare, în reorganizare, a fost înfrântă sângeros.
Deși printre adevărații ”golani” a fost infiltrată o faună diversionistă, securisto-derbedeisto-țigănească, pentru a compromite spiritul entuziast al Pieței Universității, ” militanții au manifestat zi de zi, vreme îndelungată, cu detașamentele de onoare ale revoluționarilor în frunte, cu lideri spirituali și de opinie și cu intelectali de marcă mânați de sentimente patriotice curate. Mii și mii de protestatari ai societății civile, mii și mii de români educați, decenți, civilizați, inteligenți au coagulat și au rezistat în stradă, conștienți că dacă nu fac front comun să împiedice preluarea puterii de către Iliescu și securime, țara va ajunge unde…iată, a ajuns. Din proto-clasa politică fesenistă din acel an dezastruos pentru destinul României s-au desprins și s-au consacrat parvenirii, jafului, manipulării, trădării și nemerniciei politicienii, oligarhii, interlopii, mafioții, ”capitaliștii” de ieri și de azi, între care și iubitul și stimatul conducător de…vapor, Traian Băsescu, împreună cu toți măgurenii, romanii, stolojanii, năstașii, constantineștii, felicșii, patricii, antoneștii, markobellii, diaconeștii, bocii…și lista lor e lungă.
”Piața Universității” a fost , în primul rând, un fenomen spiritual cetățenesc împotriva noilor structuri politice mafiotizate, fenomen inițiat de către asociațiile de revoluționari și de către militanții de bună credință pentru o democrație cinstită, nu furată, nu fesenizată cum a procedat hoarda postceaușistă care și-a însușit hoțește spiritul revoluției, al celei reale, din stradă, unde am fost și eu. Pentru mine, militantismul din spirit revoluționar a continuat multe zile și nopți de gardă din clipa isterizării României prin scenariul cu teroriștii: am vegheat ca voluntar cu spirit revoluționar, spitalul în care, în halat alb, slujeam sănătatea oamenilor ca oricare cadru medical, dar și apărarea cu arma în mână a unei importante instituții medicale al cărei director nu era altul decât însuși medicul O.R.L. ”dictaorului”, al familiei și al nomenclaturii ceaușiste.
Am avut inconștiența curajului de a-mi risca viața, sau de a-mi sacrifica cariera, așa cum avea să se întâmple curând, la comanda noilor vechi(!) șacali medicali și administrativi în frunte cu Romeo Călărașu, un medic ”emanat”, un tovarăș de eșalon secund pecerist, un șarpe crescut la sân de către chiar reputatul profesor Doriun Hocită. Împreună cu vulturii și corbii lacomi să sfâșie hălci cât mai mari de privilegii, pin mașinațiuni pe fondul derutei instaurate prin pseudo-asediul terorist, și-au sacrificat în acel decembrie-ianuarie sângeros mentorul și fondatorul școlii românești moderne de otorinolaringiologie și fonoaudiologie și și-au trădat, renegat și înlăturat șeful care, după luna februarie 1990, când a fost sinucis(!), și-a lăsat numele pe o placă memorială și pe panoul de la intrare cu denumirea clinicii cosmetizată democratic… M-am oferit și am acceptat carabina încredințată militărește de către comisariatul militar de pe șoseaua Panduri și, împreună cu trei colegi de nădejde, începând cu 22 decembrie 1989 și până spre sfârșitul lunii ianuarie, când au dispărut fără urmă teroriștii și deja jocurile politce de culise erau făcute, am sacrificat nopți și zile de încordare, de spaimă, de mașinațiuni, de calomnii și provocări. Și nu am fost chemat, mobilizat, mercenarizat, manipulat…Deși eram cu toții manipulați…
Nu am aspirat, nu m-am gândit în focul evenimentelor din Piața Universității de pe 21 decembrie 1989, și nici ulterior, în mai-iunie 1990, la vreo distincție, indemnizație sau certificare a revoluționarismului meu. Fără să știu, atât în stradă, în ”marea revoluție”, cât și în spital, ”în mica revoluție” pe care am declanșat-o într-o zonă din Centrul Civic mișunând de securiști, azi oameni prosperi de afaceri și politicieni, m-am lăsat folosit inconștient și naiv atât de noua macrotagmă împotriva căreia m-am ridicat alături de mii de români în Piața universității, cât și împotriva microtagmei spitalicești împotriva căreia am declanșat ”mica revoluție”.
Fenomenul ”Piața Universității” a fost înfrânt cu brutalitate stalinistă cu ajutorul batalioanele de mineri și securiști infiltrați, conduse spre glorie(!) de către Iliescu, Roman, Miron Cozma, Silviu Brucan și toate scursurile și secăturile securiste între care și cele de azi, în frunte cu Băsescu și supuse Băsescului pentru privilegiile care le satisfac lăcomia, vocația de trădători și rolul de slugi ale oricărei puteri. Această înfrângere prin violență și umilință, la un pas de a se transforma în război civic după se semilovitură de stat, a cutremurat și înfiorat întreaga lume civilizată distrugându-i României imaginea de țară normală care aspiră la democrație, aruncându-ne ca națiune în valul de dezastre economice care au urmat și a căror coadă ca de balenă lovește cel mai năprasnic acum, după 22 de ani, în populația disperată, sărăcită, mințită, dezamăgită, secătuită, derutată, învrăjbită.
Deși navalul cârmaci cel dibaci, hulitul căpitan de țară ne amenință că are de gând să ducă la țărm corabia, știmn instinctiv că este un țărm la întâmplare, după o lungă derivă, un mal fără orizonturi, o destinație din imaginația unui politician epuizat, el însuși fără orizonturi, și care se trage din feseneala vremurilor tulburi ale revoluției contrafăcute și ale mișcărilor din Piața Universității deturnate și înăbușite și cu sprijinul ministrului transporturilor de atunci, omul de gașcă al lui Petre Roman, omul din sistem care, la comanda lui Iliescu, Roman și Brucan, a oferit generos trenurile și prioritate de linii feroviare trupelor miniero-securiste.
Că minte, că nu vede bine de la pupa, suferind de un grav strabism politic, că nu vrea să accepte eșecul, deriva, e treaba lui Traian Băsescu și a mateloților lui de nădejde care se inflamează la expresia ”spiritul Pieței Universității”, spirit care s-a retrezit în sufletele amorțite ale românilor. Dar mă tem că manifestanții, cărora fauna politică și mediatică le spun ”protestatari”, iar unele caprine și unii huhurezi din televiziunile care luptă să confiște și să stoarcă evenimentele politizându-le deformat, excelând în bâlbe și poticneli, le spun ”protestanți”, strigă în zadar din stradă către ceilalți români, către cei mulți, să se trezească și să îndrăznească, să continue, să lupte prin mesaje și scandări, să-și strige dezamăgirea, diprețul față de tagma politicianistă, să continue să spere, să se solidarizeze și să se coaguleze ca societate civilă matură, să nu accepte în loc de umilitoarea ”sută de lei” ceaușistă, drept momeală, suta de promisiuni și minciuni băsite, antoniste, pontiste, diaconiste…
Să își unească forțele sudați om cu om și suflet cu suflet prin spiritul civic naționalist, sănătos, românesc, distilat din vechiul spiritul al Pieței Universității, să se organizeze, să își găsească liderii și să fie capabili, ca forță civică, să preia puterea în mod democratic, bătându-se în alegeri ca mișcare care să reprezinte societatea sub forma unei alianțe, de pildă ALIANȚA FORȚA NAȚIUNII, pentru a lua puterea în acest stat corupt în care injustiția, sclavia cetățeanului, falimentul controlat și jaful ca pradă de război sunt mierea și laptele clasei politiceși grupurile de mercenari, furate de la gura românilor, au fost instituționalizate încă din 1989. După 22 de ani, ilieștii, constantineștii și băseștii au adus România la marginea prăpastiei.
Unii au văzut în Piața Universității din 1990, la fața locului sau la televizor, mai ales la televizor, doar ciurdele de țigani, de derbedeiași și neoextremiști improvizați. Eu am văzut marea masă omogenă de români solidarizați, legați prin fire sublime, invizibile, spirituale, de patriotism și îngrijorare pentru românitate, pentru generațiile viitoare. Urmașii manifestanților, ca și cei ai revoluționarilor, copiii născuți în acele vremuri, au acum vârsta maturității. Sunt tineri și fără perspective. Nu putem să îi ajutăm… Sau ne lamentăm că nu putem. Ne judecă pentru trecut. Ne judecă pentru prezent. Ne judecă pentru negrul orizont. Au înțeles că îi trimitem în exil, că ne descotorosim de ei și îi trimitem la produs afară, ca sclavi moderni, că îi obligăm la plecarea într-un exod național fără precedent în istoria popoarelor, a spiritualității și ortodoxiei.
O parte dintre acești condamnați la fuga în lume țin flacăra vie a spiritului Pieței Universității pe ger, pe viscol, pe furtună, pe ploaia de ocări, calomnii și dispreț a guvizilor politici și a bibanilor jurnalismului de clasă și de casă, indiferent de culoarea lor politică. Tot mai multor români, tineri și bătrîni, le este tot mai silă de oligarhia de stânga-centru-dreapta, de șalăii care ziua bat apa și palma să nu li se clatine bucile grase din funcții de șefi pe cașcaval și din afacerile murdare mai ales cu statul și dntre ei, iar seara simulează pe sticla murdară a televizoarelor, că polemizează, că se bat fiecare în numele partidului lui, să creadă românii că avem Putere și Opoziție, că avem democrație, că avem un viitor…
Onoare celor care luptă atât de pașnic, de inspirat, de inteligent, de civilizat în Piața Universității și în țară, dar nu și dogarilor, diaconeștilor, socacilor, orbanilor, instigatorilor și farsorilor care, în disperarea fomistă de notorietate și credibilitate, ca slujbași propagandiști ai cercurilor și grupurilor oculte din spatele cortinei politice, își permit să intre în perimetrul cândva liber de comunism, astăzi liber de politicianism. Onoare românilor care simt în suflete spiritul dezrobirii și zi de zi protestează pe baricadele vremii urgioase și ale vremilor dezastruoase cu atât de biciuitoare vicisitudini. Sper din tot sufletul ca spiritul Pieței Universității să reziste, să continue lupta, să învingă. Eșuând, așa cum serviciile și legiunile de mercenari plătiți de Putere și Opoziție, mă tem că următorea șansă la răbufnire a spiritului românesc, încă adormit, va avea loc peste alte două decenii. Iar dacă învinge, scapă cine poate de lustare și condamnare pentru trădarea intereselor naționale. Băsescu, Puterea, Opoziția și toți vulturii hrăpăreți se vor scăpa pe ei încercând să se scape pe ei, pe sine, de mânia românilor.
Îndrăzniți și luptați români! ”Neamul românesc nu a coagulat niciodată în jurul unei ideologii, ci a unei stări de spirit”, spune, ori de câte ori ni se arată în interviurile și conferințele sale, un artist și gânditor care se pare că el însuși este un fenomen pe care, propagandiștii și activiștii grupurilor oculte, încearcă să îl confiște, să îl cumpere, să îl compromită și să îl sacrifice spiritual pe crucea neamului. Din păcate, fără să fie chemat și îndemnat, deși el îndeamnă românii în fiecare apariție publică să îndrăznească, să urmeze pilda potrivit căreia ”Iisus nu a spus curaj mase populare, ci curaj turmă mică”, fără să fie adus pe brațe de către mii și zeci de mii de români la o tribună (care nu există) a Pieței Universității și să fie impus drept lider spiritual și model, în taina sufletului temător de trădare, ca mine și ca milioane de români, își plânge neputința și lașitatea națiunii abandonate de sine și de către rapacii ei conducători.
Eu cred ca nu s-a furat nicio revolutie.S-a furat si s-a sugrumat revolta poporului roman.Singura revolutie a realizat-o Isus,restul,dealungul istoriei asa zisele Revolutii nu au fost decat comploturi organizate impotriva statelor care incercau sa i-a calea lasata de Dumnezeu pentru oameni pe acest Pamant.Atat.Romanii nu au fost organizati in decembrie ’89,nu aveau un program de schimbare a statului si nici de ucidere a cuiva.Nu,ei vroiau,in modul cel mai tampit,manipulati la sange de vreo 15 ani,inlocuirea lui Ceausescu,nu se stia cu cine dar inlocuirea Presedintelui Tarii,care s-a”decoperit”a fi un Dictator incult,balbait si cu 4 clase.Ce prostie?/Astazi chiar ca nu poti realiza cum de au putut romanii sa fie in asa hal de netoti/Si partea foarte grava a starii sociale romanesti,este ca romanii,care au creat o noua generatie intre timp au crescut aproape 100% la scoala televizorului anti romanesc si a intrenetului perfid,au devenit si mai netoti.Isus a creat adevarata Revolutie in lume,am zis ca a fost singura(Petre Tutea)dar in Romania a aparut un alt Isus,un Fat-Frumos,care a pus bazele continuitatii legilor lui Isus,prin crearea unui om nou,fara instincte salbatice.Accest lucru l-a realizat Miscarea Legionara cu creatorul ei Corneliu Zelea Codreanu,dar el fost oprit im mod criminal si judecat de acelas clan,care l-a judecat si pe Isus acum 2 000 de ani si condamnat la moarte,ucis,ca si atunci,de altii,de tradatori ai omului.Ceace a realizat Corneliu Codreanu in Romania s-a vazut in revolta poporului roman din dec.’89,care a umplut strazile Romaniei nu pentru a ucide ci pentru a fi mai liberi,au iesit cu mainile goale ca puii de pingiun in fata urgiei ce a venit naprasnic si care se continua si astazi.Miscarea legionara a fost a doua Revolutie a oamenilor,inceputa pe teritoriul stramosilor daco-romani ai romanilor,revolutie care va continua pana cand lumina Creatorului lumii va triumfa.Popoarele lumii au inceput sa se trezeasca.Doamne ajuta/