„Injuriam ipse facias, ubi non vindices”

Războiul civil european 1914-1945 a cauzat peste 100 de milioane de victime. O tragedie şi pentru evreii. Adolf Hitler îi extermina. Ion Antonescu, aliat al Germaniei, e arestat, predat Moscovei şi executat. Ana Pauker şi evreii cominternişti conduc apoi ţara la comanda lui Stalin.

După Revoluţia din 1989, în care evreii Silviu Brucan şi Petre Roman conduc din nou, Holocaustul e sacralizat şi cine-l pune la îndoială e pasibil de închisoare în România şi înalte zece ţări.
Elie Wiesel constată în „Raportul final al comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România”, p.388,: „Conştientă de responsabilitatea enormă care i-a fost încredinţată a decis să nu menţioneze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor ucişi… Cercetările viitoare vor stabili, să speram, numărul …” În „Regatul” lui Antonescu (1940-44) au pierit în Holocaust: după „Raportul Wiesel” 15.000 evrei, după Encyclopedia Judaica, 40.000; în România Mare „în graniţele din 1937”, după Wolfgang Benz, Dimensionen des Völkermodes, 211.00, după shoa.de 350.000.
Dar cum arată Holocaustul în cifre: în Germania („în graniţele din 1937”): în Encyclopedia Judaica 125.000 victime; în shoa.de şi Benz 165.000. În Austria: în Encyclopedia 65.000; în shoa.de 65.000; în Benz 65.000. În Polonia şi URSS: în Encyclopedia 4.565.000; în shoa.de 4.000.000; în Benz 4.900.000. În Franţa şi Belgia: în Encyclopedia 107.000; în shoa.de 103.500; în Benz 32.000. În Cehoslovacia: în Encyclopedia 277.000; în shoa.de 263.000; în Benz 142.000. În Ungaria: în Encyclopedia 402.000; în shoa.de 270.000; în Benz 502.000. În Albania: în shoa.de 100; în Benz 600.
După cum se vede mai sus, aruncarea în aer a graniţelor de către criminalii Hitler şi Stalin a generat drame, care-l justifică pe Wiesel. După Ferdinand Otto Miksche în „Das Ende der Gegenwart”,: „În 1933 trăiau în Europa, fără URSS, 5,6 milioane evrei (American Jewish Conference, New York Times, 1945).

Din aceştia trebuie scăzut un milion, evrei care au rămas în est după trasarea graniţei Molotov-Ribbentrop. Dacă după 22 iunie 1941 jumătate se retrag cu Armata Roşie, mai mult de cinci milioane de evreii nu erau în Europa. Dintre aceştia trăiau în ţări neutre: Gibraltar 868, Anglia 300.000, Portugalia 1.200, Spania 4.000, Suedia 6.653, Elveţia 17.973, Irlanda 3.686, Turcia, 78.730, total 413.110. (World Almanach 1942). Hitler dispunea de soarta a 4,5 milioane. Din care se scad emigranţii … 1933-1945 au emigrat în Anglia 120.000, Suedia 23.000, Elveţia 60.000, Spania şi Portugalia 5.000, Canada 60.000, USA 450.000, America Centrală 75.000, America de Sud 225.000, Australia 15.000, China/Şanghai 35.000, India 25.000, Africa 45.000, Palestina 300.000, total circa 1,5 milioane. Pentru URSS nu există statistici, totuşi după New York Times din Polonia au emigrat în URSS 500.000 de evrei, unde exista din anul 1934 „Regiunea autonomă evreiasca”, Birobidjan (36.000 km2).

La declanşarea războiului trăiau în Europa – fără URSS – 1.559.660 evrei … Numărul victimelor poate fi astfel estimat între 1 şi 1,5 milioane evreii. Mai mult nu stăteau la „dispoziţia” lui Hitler… Oricum, chiar şi acest număr este mai mult decât suficient pentru a condamna un genocid.”
Condamnarea revizionismului şi sacralizarea Holocaustului sunt singurele soluţii pentru că date statistice există numai în vest, în est, de o parte şi alta a liniei de demarcaţie a sferelor de influenţă Hitler-Stalin, in Polonia şi URSS inclusiv Bucovina şi Basarabia unde trăiau milioane de evrei, statistica e nesigură şi pentru că sunt evrei 100 la sută înregistraţi la sinagogă şi în comunităţi, dar şi evrei 50 de procente sau convertiţi, care totuşi erau urmăriţi, chiar dacă erau creştini, atei sau comunişti. Cine-i evreu?
Antisemitismul ca şi colectivismul ortodoxo-comunist sunt prin definiţie forme atavice antioccidentale, aşa că România în UE, trebuie să depăşească ororile trecutului pentru a realiza un consens cu normele şi valorile civilizaţiei creştinilor occidentali.

Între politică şi religie exista o interdependenţă, dar ambele au dinamici proprii, nu-s identice. Politic, românii sunt în Europa occidentală, din punct de vedere religios, în cea orientală. De aceea, după Rapoartele Wiesel şi Tismăneanu, Traian Băsescu, Preafericitul Teoctist şi Papa Benedict XVI trebuie să găsească o cale comună. De acest dialog va depinde soarta tuturor românilor, chiar dacă Mitropolia din Moldova este orientată, mai mult decât Patriarhia de la Bucureşti, spre Moscova.
Raportul Wiesel se constituie într-un compedium: rădăcinile antisemitismului românesc; retragerea din Basarabia şi Bucovina şi consecinţele asupra relaţiilor interetnice; viaţa comunităţilor evreeşti în timpul lui Antonescu; români printre cei „Drepţi între popoare”; procesul criminalilor de război; distorsionarea, negarea şi minimalizarea Holocaustului în România; concluzii şi recomandări. E tratat şi calvarul ţiganilor, actualmente romi. Există o vastă literatură, memorille contemporanilor, Radu Lecca: „Eu i-am salvat pe evreii din România”, care trebuie studiată, chiar dacă statistică, documentaţia imensă, legislaţia şi sacralizarea Holocaustului prin handicapuri insurmonabile, dar dictonul latin e valabil: „Face nedreptate şi cel care n-o condamnă” (Injuriam ipse facias, ubi non vindices).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*