Piaţa Universităţii 2012 – o staţie ratată?

Da, este bine că s-a ajuns la demonstraţii paşnice! Este bine că provocatorii şi huliganii sunt ţinuţi oarecum la distanţă. Este bine că s-a ajuns la un echilibru al pieţii în sensul manifestărilor limitate doar la mesajele scrise şi verbale trimise puterii. Este bine că nu avem o Piaţă a Universităţi ocupată şi, mai ales, menţinută prin violenţe. Este bine că grupurile de huligani nu par a mai avea vreo şansă să pervetească scopul acestor manifestaţii. Întrebarea este, însă: le ce ne mai folosesc atunci toate aceste demonstraţii?

Cât timp va trebui să rămânem în acestă “stază” pentru a realiza că nu am câştigat mai nimic? Pentru că, prin forma actuală de exprimare a nemulţumirilor la care a ajuns piaţa, desigur după acţiunile huliganilor ca punct de justificare al intervenţiei brutale a noului braţ pretorian al puterii, jandarmeria, demonstraţiile nu par a mai deranja atât de mult puterea. Apogeul a fost depăsit, guvernanţii neavând altceva de făcut decât să aştepte stingerea protestelor sub povara tot mai apăsătoare a neputinţei maselor de a găsi acel spirit care să declanşeze schimbarea.

Şi era de aşteptat… Pentru că o manifestare care se desfăşoară, fie şi zilnic, în intervalul cuprins între sfârşitul programului de lucru al manifestanţilor ce vin în piaţă (majoritatea bugetari, ceea ce crează o oră aproape similară în repetiţie ca punct de iniţiere a protestelor) şi retragerea ultimelor rame de metrou, nu poate da emoţii puterii.

În fapt, dacă a existat o anumită “degenerare” de care s-ar fi putut teme guvernanții, aceasta era permanentizarea manifestaţiilor prin rămânerea demonstranţiilor în piaţă. Zi şi noapte. Dar, în momentul în care piaţa s-a structurat după un program de protest de bar de seară, guvernanţii chiar s-au putut relaxa în faţa unor manifestaţii care nu diferă prea mult de clasicul miting autorizat între anumite ore.

Or, ar trebui să ne gândim dacă o asemenea formulă de protest poate zdruncina cu adevărat geamurile puterii. Să ne întrebăm dacă nu suntem cumva într-o fază a protestelor în care am înlocuit dansul pinguinului cu afişarea, în feeria pieţei de a scrie pe pancarde orice îşi doreşte, a feluritelor mesaje (transformând un mijloc de atragere a atenţiei în chiar scopul mitingului) ori cu plimbarea “totemurilor” anti-putere, de la sicrie şi cruci, la gheare de pui şi păpuşi hidoase. Inclusiv faptul că s-a demarat şi un… concurs a celor mai bune afişe seamănă cu o tentativă de deviere a atenţiei manifestanţiilor de la scopul iniţial al protestului.

Pe de altă parte, Traian Băsescu mai poate avea un motiv pentru care stă acum aparent liniştit, permiţându-şi chiar provocări la adresa pieţii. Cum au fost interviurile de angajare pentru posturile libere de consilieri prezidenţiali, ca mesaj clar că el nu pleacă (ţinând aceste interviuri chiar în primele zile ale demonstraţiilor când piaţa avea energia de a desprinde o decizie radicală ca mesaj pentru semnalul lui că nu pleacă), ori trimiterea argaţilor PDL în teren, de la premier la ultimul ministru, pentru tăierea de panglici în faţa unei ţări care le aşteaptă de fapt demisiile.

Putem vorbi chiar de o consolidare a poziţiei preşedintelui în raport cu Piaţa. Pentru că după felul în care s-au domolit manifestaţiile pare tot mai probabil faptul că, de fapt, agitaţia din ziua în care lucrurile păreau a scăpa de sub control a fost, nu o încercare de manipulare având ca scop crearea justificărilor necesare intervenţiei în forţă a jandarmilor, ci un semnal de avertizare către Traian Băsescu. Un semnal dat poate de aceia care l-au învins cândva pe Emil Constantinescu. Un mesaj că lucrurile pot fi foarte uşor întoarse împotriva lui şi a puterii portocalii. Şi nu când îşi doreşte ţara…

Un mesaj despre felul în care se poate asigura degenerarea sub control a evenimentelor pentru a-i impune plecarea. Dovada? Ceea ce a văzut o ţară întreagă a doua zi după luptele din cartierul central. Când, după o noapte de vandalizări (distrugeri limitate, dar spectaculoase pentru ochiul unui spectator care nu a mai văzut aşa ceva de peste două decenii), Jandarmeria avea să recupere dubios de rapid terenul aparentei sale ineficiente. Ba, şi-a intrat atât de eficient în rolul de forţă de dispersare a mulţimilor nedorite încât nici pasărea nu ar mai fi îndrăznit să zboare prin piaţă. Un semnal că preşedintele trebuie să se întoarcă, dar nu la popor, ci spre aceia despre care fostul președinte Constantinescu spunea că “l-au învins”.

Şi care, acum, asigură probabil şi “dezamorsarea” Pieţei Universităţii. Pentru că, după ce primarul general va da suficiente autorizaţii pentru mitingurile organizate (autorizaţii care curg deja pe bandă rulantă), mitingul spontan va fi sufocat în cele din urmă de acţiunile organizat-autorizate. Inclusiv de cele politice ori sindicale. În fapt, vom asista la înghiţirea Pieţii Universităţii, ca formulă a entuziasmului iniţial şi spontan, în obligativitatea asocieri protestarilor la unul dintre mitingurile aprobate pe multe zile de acum înainte.

În acest fel, asemănările şi asocierile cu Piaţa Universităţii de acum două decenii vor păli, singura realitate creionată din acest protest fiind acela că, dacă atunci, braţul de forţă al puterii, minerii, îi percheziţiona şi ciomăgea pe  intelectualii cu barbă şi păr lung, acum, braţul de forţă al puterii portocalii, jandarmeria, face acest lucru cu aceia care atunci erau priviţi ca oameni serioşi!

P.S.:

Aceste evenimente legitimează o întrebare pe care mulţi o gândesc, dar nu o rostesc: după câte zile de manifestaţii paşnice, în care puterea nici măcar nu ne bagă în seamă, ne putem considera îndreptăţiţi să schimbăm “foia”? Care este intervalul de aşteptare pentru a nu ajunge să regretăm faptul că am fost împotriva “huliganilor” care au dat o direcţie mult mai clară decât noi pieţei. Şi cărora le-am dezaprobat acţiunile, dar pe care i-am putea regreta văzând că, de fapt, ne întoarcem la starea de umilinţă şi de acceptare de dinainte de momentul Pieţii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*