De câteva zile, eterna şi fascinanta Românie s-a transformat într-o mare surpriză. Atât de mare, încât i-a luat prin surprindere până şi pe ziariştii, analiştii şi cancelariile occidentale, ca să nu mai vorbim de politicienii de pe la noi. Până în urmă cu o săptămână, percepţia universală a fost că românii sunt răbdători şi docili, oricâte cataclisme sociale s-ar abate peste ei.
Ei bine, ceea ce se întâmplă acum în stradă, nu doar în Bucureşti, ci în fiecare judeţ din ţara asta, dovedeşte că România s-a trezit din amorţeală. Dacă la început au fost doar câţiva „viermi şi ciumpalaci“ ieşiţi să-şi facă siesta în piaţa publică, după sărbătorile de iarnă, cu timpul gluma s-a îngroşat. Băsescu, Boc şi gaşca portocalie nu se aşteptau la aşa ceva. Ca şi Ceauşescu, aceşti cetăţeni ai României au trăit mereu cu impresia că prostimea a înţeles că trebuie strânsă cureaua şi că, indiferent de câte măsuri antipopulare vor lua, ea nu va ieşi în stradă; va sta liniştită în casă, uitându-se la OTV, TVR şi B1 TV, la propagandiştii regimului care apar seară de seară la televizor.
După modelul lui Ceauşescu, care a încercat cu disperare să amăgească poporul cu câţiva lei la alocaţia de stat pentru copii, cam aşa au procedat şi Băsescu şi Boc, acceptând reîntoarcerea lui Raed Arafat în Ministerul Sănătăţii. Totul s-a dovedit tardiv. Odată ajunşi în stradă pentru susţinerea arabului, „viermii şi ciumpalacii“ lui Urban şi Baconschi şi-au amintit şi de salariile şi pensiile tăiate, şi de frigul din case, şi de corupţia instituţionalizată, şi de lipsa locurilor de muncă pentru copiii şi nepoţii lor. Aproape instantaneu, lângă ei au venit artişti, poeţi, scriitori, filosofi, persoane credibile care până acum au stat deoparte, dintr-un motiv sau altul.
De acum, nimeni nu poate să spună că protestele nu se bucură de consensul larg al românilor. Ori că strada nu are legitimitatea revendicărilor solicitate. Nemulţumirile sunt generale şi mult prea acute, pentru ca această guvernare să mai rămână în funcţie. A venit vremea ca preşedintele, premierul şi PD-L să înţeleagă că românii nu-i mai vor! Cel puţin, deocamdată. Cu cât vor amâna momentul plecării, cu atât mai rău pentru ei, care s-au crezut nemuritori. Dacă nu o vor face mai repede, s-ar putea să aibă soarta PNŢCD.
Lasă un răspuns