Două căţele…

Casa mea e sub o geană de pădure. Cam la o aruncătură de băţ. Şi de cum dau gerurile mi se oploşesc  fel de fel de câini, pisici şi turturele. Ultima achiziţie a fost Cippetta, o căţeluşă blândă şi atât de gudurătoare că ţi se face milă de umilinţa ei.

Astă primăvară a adus pe lume patru ţânci. I-a fătat într-un cufăr vechi şi noi le-am mutat locul. Şi să vezi minune: i-a cărat rând pe rând şi tot în cufăr i-a adus. Şi până s-au făcut măricei i-a tot păzit de vulturi şi de câini. De unde atât de dezvoltat instinctul matern la o căţeluşă uşernică, alungată de stăpân? Natura a învrednicit orice vietate să aibă acest sentiment. Şi e mai mare bucuria să vezi cum un animal îşi pune viaţa în pericol pentru a-şi salva puii.

Cunosc o nevastă pre nume Adela S. dintr-o suburbie a Chişinăului. A fost măritată de două ori şi de la ambii soţi a avut câte un copil. Un băiat şi o fată. Înciudată pe taţii lor, ea nu-i putea suferi pe copii şi de multe ori îi snopea în bătăi, de parcă ar fi fost cei mai mari duşmani ai ei. Lucrul acesta a fost observat de mama ei, adică de bunica copiilor şi i-a zis:

– Fato, nu-i chinui, mai bine las că-i cresc eu.

Propunerea i-a plăcut. În scurt timp, a declarat că pleacă în Turcia să câştige bani pentru a-şi procura un apartament. S-a dus Adela şi a fost bună dusă. A acolo, în Turcia , s-a măritat. A mai născut o fetiţă şi-şi căuta de malul ei de carne, trăgând din narghilea  şi trăind frunze la turci.

Între timp copiii de acasă au ajuns la majorat. Bunica a găsit-o pe mama lor prin intermediul Interpol-ului şi de voie-de nevoie a venit  Adeluş acasă.

Nu şi-a mai recunoscut copiii. Greutăţile îi maturizase. Adela s-a comportat cu ei ca o străină. Acorda toată atenţia mezinei. Le-a uns ochii cu un sac de haine de pe la second –hand . Iar ei vroiau măcar o umbră de mângâiere, măcar un strop de iertare că i-a lăsat un amar de vreme pe seama bunicii, năpădită de boli şi necazuri. Nici vorbă de regrete.

Acum două săptămâni băiatul a fost înrolat în armată într-un oraş din sudul republicii. De sărbătorile pascale toţi răcanii au fost vizitaţi de părinţi, numai el a stat într-un ungher plângându-şi soarta. Când n-a mai putut răbda, când l-a ajuns cuţitul la os i-a telefonat unei mătuşe, mărturisindu-i că i s-au dat cizme mari şi a făcut bătături, i s-au umflat picioarele butuc şi nu poate merge. La apel s-a prezentat în ciupici şi pentru aceasta a fost bătut cu cizmele în cap.

– Vino tanti, şi mă ia de aici, că îmi fac seama. În cazarmă e frig şi veşnic sunt flămând. Vine pe aici soţia unui ofiţer cu plăcinte, dar eu nu am nici trei lei ca să le cumpăr.

Până la urmă toate s-au ameliorat. A venit mătuşa, a stat de vorbă cu domnul comandant al unităţii. I s-au dat alte cizme, i s-a mărit raţia zilnică şi poate că va fi un oştean de nădejde.

Pe unde eşti, maică Adela?

 

 

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*