Două căţele…

Casa mea e sub o geană de pădure. Cam la o aruncătură de băţ. Şi de cum dau gerurile mi se oploşesc  fel de fel de câini, pisici şi turturele. Ultima achiziţie a fost Cippetta, o căţeluşă blândă şi atât de gudurătoare că ţi se face milă de umilinţa ei.

Astă primăvară a adus pe lume patru ţânci. I-a fătat într-un cufăr vechi şi noi le-am mutat locul. Şi să vezi minune: i-a cărat rând pe rând şi tot în cufăr i-a adus. Şi până s-au făcut măricei i-a tot păzit de vulturi şi de câini. De unde atât de dezvoltat instinctul matern la o căţeluşă uşernică, alungată de stăpân? Natura a învrednicit orice vietate să aibă acest sentiment. Şi e mai mare bucuria să vezi cum un animal îşi pune viaţa în pericol pentru a-şi salva puii.

Cunosc o nevastă pre nume Adela S. dintr-o suburbie a Chişinăului. A fost măritată de două ori şi de la ambii soţi a avut câte un copil. Un băiat şi o fată. Înciudată pe taţii lor, ea nu-i putea suferi pe copii şi de multe ori îi snopea în bătăi, de parcă ar fi fost cei mai mari duşmani ai ei. Lucrul acesta a fost observat de mama ei, adică de bunica copiilor şi i-a zis:

– Fato, nu-i chinui, mai bine las că-i cresc eu.

Propunerea i-a plăcut. În scurt timp, a declarat că pleacă în Turcia să câştige bani pentru a-şi procura un apartament. S-a dus Adela şi a fost bună dusă. A acolo, în Turcia , s-a măritat. A mai născut o fetiţă şi-şi căuta de malul ei de carne, trăgând din narghilea  şi trăind frunze la turci.

Între timp copiii de acasă au ajuns la majorat. Bunica a găsit-o pe mama lor prin intermediul Interpol-ului şi de voie-de nevoie a venit  Adeluş acasă.

Nu şi-a mai recunoscut copiii. Greutăţile îi maturizase. Adela s-a comportat cu ei ca o străină. Acorda toată atenţia mezinei. Le-a uns ochii cu un sac de haine de pe la second –hand . Iar ei vroiau măcar o umbră de mângâiere, măcar un strop de iertare că i-a lăsat un amar de vreme pe seama bunicii, năpădită de boli şi necazuri. Nici vorbă de regrete.

Acum două săptămâni băiatul a fost înrolat în armată într-un oraş din sudul republicii. De sărbătorile pascale toţi răcanii au fost vizitaţi de părinţi, numai el a stat într-un ungher plângându-şi soarta. Când n-a mai putut răbda, când l-a ajuns cuţitul la os i-a telefonat unei mătuşe, mărturisindu-i că i s-au dat cizme mari şi a făcut bătături, i s-au umflat picioarele butuc şi nu poate merge. La apel s-a prezentat în ciupici şi pentru aceasta a fost bătut cu cizmele în cap.

– Vino tanti, şi mă ia de aici, că îmi fac seama. În cazarmă e frig şi veşnic sunt flămând. Vine pe aici soţia unui ofiţer cu plăcinte, dar eu nu am nici trei lei ca să le cumpăr.

Până la urmă toate s-au ameliorat. A venit mătuşa, a stat de vorbă cu domnul comandant al unităţii. I s-au dat alte cizme, i s-a mărit raţia zilnică şi poate că va fi un oştean de nădejde.

Pe unde eşti, maică Adela?

 

 

 

 

Lasă un răspuns