Lozincile din Piaţa Universităţii spun totul!

La o lectură atentă a următoarelor lozinci scandate de protestatari în Piaţa Universităţii îţi dai seama că ele spun chiar totul: Jos Băsescu, lângă Ceaușescu! Jandarmeria, de ce-i aperi chelia? Români din toată țara, vă așteaptă Capitala!, Voi aveți bastoane, noi murim de foame!, Și Jandarmeria simte sărăcia!, Băsescu și amanta lui au mâncat banii statului!, Ultimul ciolan, pentru bețivan!, Elena Udrea trage cocaină!, Nu vă fie frică, duba este mică!, România, stat polițienesc, stat polițienesc!, PDL+USL, aceeaşi mizerie!, PDL+USL două feţe a aceeaşi monede!, PSD+USL+UDM= Cancerul României! Dacă vor linişte, să o caute la Bellu! Băsescu, noi “viermii” nu te mai vrem! Jos PDL! Baie de mulţime, dacă te mai ţine! Marinare, ce mai stai? Vine Regele Mihai! Băse, eject! Abracadabra, să dispară javra! Du-te după mă-ta şi adu-ne flota! Jos dictatorul! Demisia Băsescu! Ne asumăm răspunderea. Poporul!!! Un fleac, te ciuruim! Noi nu plecăm. Cine pleacă? Ghici ghicitoarea mea! Roberta să ne numere! Anastase, poţi să ne numeri?? Vino în Piaţa Universităţii!!! Nu vrem comasate, vrem anticipate! Ceauşescu, Ceauşescu, fă-i chemare lui Băsescu! Am adus vaporul ca să plece chiorul! Ieşi afară, javră ordinară! Wanted Traian Băsescu! Jos Tiranu! Urmaş al “golanilor” lui Iliescu, Vă salută boii de pe Facebook! Vierme indignat şi paşnic! “Vierme şi ciumpalac” paşnic!

Asistăm la o revoltă populară anti-sistem a unui popor care îşi descoperă vocaţia civică la 22 de ani de la revoluţie. În colimatorul protestatarilor sunt luate toate partidele politice, care au guvernat, prin alternanţă, de la revoluţie încoace. Deşi nu-mi place trebuie să recunosc că Silviu Brucan când a zis în ianuarie 1990 că poporului român îi trebuie 20 de ani să înveţe democraţia a avut dreptate. Din 1990 până în 2012 românii au fost doar masă de manevră electorală pentru toate partidele politice în campanii electorale. Credeţi-mă când am văzut oamenii aceia simpli şi pentru prima oară tinerii să protesteze cu pancarde, fiecare cu ce-l doare, m-am simţit mândru că sunt român. Unii erau supăraţi pe taxa auto, alţii pe legea 4 sau pe legea sănătăţii. Un ţăran venise în piaţă că nu mai poate merge cu căruţa pe drumul naţional.

S-a trezit în naţia aceasta o dorinţă de civism şi comunicare de a uimit Europa, că mămăliga românească a explodat. Ce înseamnă asta? Că oamenii s-au trezit la viaţa cetăţii şi au venit în agora pentru că vocea lor începe să conteze. Abia după 22 de ani de la revoluţie, românii şi-au dat seama că pot deveni cetăţeni şi vocea lor să conteze în societate. Din punct de vedere sociologic că mai este speranţă şi că românii pot construi o democraţie şi o societate mai bună. Lipsa de speranţă a fost cel mai periculos lucru în ultimii ani pentru societatea românească. De azi, partidele trebuie să-şi regândească programele şi să primenească cadrele sau să apară alte partide pentru ca vocea lor să fie ascultată de români. Cel mai mult m-a atins la inimă o poză cu un moş bătrân, care în costum popular avea în mână o pancardă scrisă simpu: Sunt un ţăran! Parcă era Badea Cârţan coborât de pe Columnă!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*