Fericirea Clopotarului

Duminică am fost la Mircești. Nu la moșia lui Vasile Alecsandri, ci într-un sătuc ce face parte din comuna Boghenii Noi, ca și celelalte sate: Poiana, Izvorăni și Boghenii Vechi. Toate au aceeași soartă: au îmbătrânit înainte de vreme. Casele nu mai aspectul tineresc, drumurile sunt ca după bombardamente și demult nu au mai fost nivelate de gura oțelită a buldozerelor.

Pe o pantă dinspre Dealul Parlafes, mai sus de stână, se zărește o livadă și o podgorie.

– Ale cui sunt aceste domenii? îl întreb pe cumnatul Vasile.

– A venit un moșier de nu știu unde și vrea cu tot dinadinsul să facă agricultură. Numai că nu are brațe de muncă. Ai noștri mor de foame dar nu vor să argățească.

– Și din ce trăiesc?

– Așteaptă mană cerească de la acei care argățesc prin țări străine.

– Dar tu, cumnate Vasile, cum o mai duci în această pustietate?

– Astă iarnă s-au plodit niște haite de lupi și au încercat să intre în grajdul animalelor, dar am scăpat de ei.

– Și multe animale ai?

– Vreo patru vaci mulgătoare, niște tăurași, iepuri de muscă și orătănii.

– Și cum te descurci?

– Simplu. Mi-a trimis feciorul din Turcia un aparat de muls. Cât despre furaje, numai leneșii nu au cosit. Fâneață cât vrei.

Casa lui Vasile Moroșanu e chiar sub geana pădurii. Casă mare cu vreo zece odăi. În fața casei o fântână cu apă cristalină și rece. În grădină—tot ce-ți poftește inima. Pe araci stau ca de gardă ciucuri de roșii, pâlcuri de flori și busuioc. În afară de lotul de pe lângă casă mai au și o podgorie, câteva hectare cu cereale și patru brațe de muncă. Asta li-i averea și nu caută zilieri, pentru că au procurat și ceva tehnică agricolă. Nu au luat împrumuturi cu dobândă. Au lucrat ani buni în Portugalia și de acolo li se trage avântul și elanul de a fi gospodari. Cât despre piața de desfacere a produselor, nu au probleme. La Cornești au clienți permanenți care le așteaptă marfa.

Cam așa ar trebui să arate o familie țărănească ideală. Și minunat ar fi dacă urmașii le-ar urma exemplul. Poate că satul ar întineri.

Mihail Moroșanu, unchiul lui Vasile, clopotar la paraclisul din cimitir, ne spune că în fiecare săptămână satul se împuținează cu un om, iar uneori și cu câte doi. De obicei, mor bărbații în etate și rămâne un sat plin de văduve, care nu mai au puteri să-și îngrijească nici grădina, nici viața lor.

Mihail Moroșanu are 81 de ani și trăiește într-o hudicioară, nu departe de șosea. În ogradă are două case. Una de vară și alta de iarnă. De vreo opt ani e văduv și locuiește de unul singur, mângâindu-se cu un câine, cu cloștile cu pui și cei doi râtoși, pe care îi îngrașă pentru feciorii și fiicele de la oraș.

Și îmi spune secretul preparării hranei pentru porci. Pe lângă orz, ovăz, porumb, el mai amestecă și tescovină măcinată, care face poftă de mâncare. Mai are secrete și la facerea vinului, dar nu mi le poate spune și mă îmbie să i-l gust, pentru că amuș face loc pentru răvacul cel nou.

– Și de ce nu-l vinzi?

– Chiar săptămâna trecută au venit și au luat o sută de litri pentru o trebuință. Mai am niște rezerve, nici nu știi ce se poate întâmpla. Iar vinul este un produs strategic—de la botez până la ultima colivă.

Nu stă într-un loc cât e ziulica de mare. Ba prășește, ba udă zarzavaturile. Și ca să nu bată drumul degeaba până la dugheană, el își coace câteva pâini pentru întreaga săptămână. Așa odor la casă și-ar dori orice văduvă din Mircești, dar el zice că mireasa lui îl așteaptă sub un măreț cireș sălbatic din cimitir. Și când trage clopotele de sărbători sau la ale rânduieli, ochii lui privesc spre ea, spre locul unde își va avea și el odihna. Dar până atunci le mai dă sfaturi celor mai mici ca dânsul să aibă un mod de viață sănătos, să nu se grăbească să termine vinul din beci prin postul Crăciunului, să nu consume grăsimi, să se ferească de arșiță, să se culce o oră-două la amiază și să nu râvnească la bunuri streine, să se bucure de puținul ce îl au, dar și să nu se lase pe tânjală.

Are o memorie de invidiat și la parastase, dacă lipsește preotul, el știe rânduiala ca din carte. Nu-i rugăciune pe care să nu o cunoască. Știe texte biblice de la un capăt la altul și în viața lui nu a înjurat și nu s-a contrat cu nimeni. E bucuros de fiecare răsărit și apus de soare și mulțumește bunului Dumnezeu că l-a lăsat să mai facă umbră pământului încă o zi.