Citesc o parabolă nou născocită de un anonim din satul de baștină al premierului, inclusă mai apoi pe blogul lui Dorin Chirtoacă, primarul general de Chișinău, ce mi-ar veni ca nepot de pe vară și nepot pe bune al ex-președintelui Moldovei înfloritoare. Dar vorba nu-i despre neamuri, nici măcar despre situația incertă din toate sferele și ministerele. E ceva mai grav. Tocmai nu-i nicio salvare din balamucul în care am nimerit.
În anul 2012, vine Dumnezeu la Noe, care trăia liniștit într-un sătuc moldovenesc de pe malul fără maluri al Prut-Nistrului ,si-i zice ca unui vechi creștin, care a mai făcut asemenea trebușoare în viața lui anterioară, când se oprise pe muchia dinspre turci a muntelui Ararat, loc de gâlceavă între armeni și vecinii lor:
– Noe, pământul s-a umplut de răutate și oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiești o nouă Arcă, pentru că Potopul va veni prin luna lui Răpciune sau poate mai târziu Că știi și tu cum sunt căile mele… Să iei din fiecare specie câte un exemplar mascul și câte femelă. Iar de moldoveni să iei câte două exemplare, poate se vor dumeri cine sunt și de unde vin. Că de-atâta vrajbă numără cuvintele și au și un biet savant scăpat în cap de pe stative, care se numește Vasea Stati cu belicosul său dicționar moldovenesc-românesc. Ai la dispoziție șase luni de zile!
După șase luni se uită Dumnezeu pe pământ si-l vede pe Noe plângând în gradina sa inundată de apele Prut-Nistrului. Exemplarele de care-i vorbise Dumnezeu prin Postul cel Mare, începuseră să se plodească. Mai ales iepurii de muscă, care au făcut prăpăd și în grădinile satului. Că oamenii locului mai l-au luat în furci pe Noe. Iar acestuia îi căzuse tronc fumeia primarului și s-a dosit în spatele ei că era dos de ajuns și a scăpat teafăr. Ce-i drept, lovit mai sus de merișor, la glezna dreaptă, de o hăbăucă numai ce picată din Poarta Galiei, așa-i zicea ea Portugaliei,moș Noe a fost nevoit să se prezinte la medicul de familie Norica Nalbă, proaspăt divorțată de Nae Nalbă. Aceasta i-a făcut un pansament la buba cu pricina și i-a dat de înțeles că în casa ei nu bântuie stafii și nici câinele nu latră când scârțâie portița dinspre Gheorghe Șura, un pretendent la ochii ei de doctor universalis. Dar să vedem ce zice Dumnezeu…
– Noe !!! Sunt pe cale sa încep Potopul, unde este Arca???
– Iartă-mă Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat între timp… Am nevoie de autorizație de construcție de la un biet funcționar din Hâncești. Mă tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat în judecată pentru ca am încălcat planul de urbanism construind Arca în grădina mea și nu am respectat normele de înălțime, de lățime și lungime. Nu știu cum metrul lor nu-i egal cu cel din cer.
Apoi fraierii de la Union Fenosa, căreia toți îi zic Ion Fenosa,au cerut să pun ipotecă pe Arcă în vederea acoperirii costurilor de transport și de mutare a liniilor de înaltă tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcei pentru a fi lansată la apă. Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, nu m-au crezut. Cum să nu plâng, Doamne, mi-i mie a Potop, când în Basarabia asta nefericită din fiecare casă iese câte trei femei frumoase. Pe una o cheamă Bunica, pe alta Mămica și pe a treia—Fetica. Dragi mi-s toate dar ochii mi se scurg după cea mijlocie. Doamne, s-o vezi ți se pierde pofta de mâncare, somnul și toate poftele cerești. Uneori îmi vine să dau toate corăbiile din lume numai să rămân în țară la Bunica, la Mămica și la Fetica. Eu cred că nu-i mare păcat ca la vârsta mea de două mii și ceva de ani să mă aleg cu o prospătură, cu o trufanda, cum se mai zice pe la ei. Cu toată rușinea, Doamne, am înfipt într-o zi barda la prora Arcei și m-am dus să-mi tămăduiesc piciorul la o femeie evlavioasă, care ține în casă icoane aduse tocmai de la Muntele Athos. Și ca să nu se rușineze icoanele de năbădăile noastre, le-a învelit cu un fel de crepdeșin fir de mătase, țesut de o străbunică de a ei, care a fost ibovnica împăratului Papură Vodă de prin părțile târgului Păpuriș, unde astăzi o echipă de la Academia lui Gheorghe Duca, sapă să prindă năluca.
Să fac rost de lemn, a fost o altă problemă Este interzis să tai lemn din pădurile învecinate, deoarece acolo trăiește bufnița cu pete care-i o specie protejată. Am încercat să-i conving pe ecologiștii lui Nicu Vrednic, că tai lemnul tocmai pentru a salva bufnița, dar nici n-au vrut sa stea de vorbă cu mine.
Când am început sa adun animalele, am fost dat în judecată de un grup de activiști pentru protecția animalelor. Ei susțineau că țin animale sălbatice sechestrate împotriva voinței lor și de asemenea, au susținut ca să pun atâtea animale într-un spațiu atât de mic, înseamnă cruzime asupra lor.
Apoi Ministerul Mediului a spus că nu am voie să construiesc Arca până când reprezentanții lor nu fac un studiu de mediu și implicațiile pe care Potopul Tău le poate avea asupra mediului.
Încă am un proces în derulare cu Ministerul Muncii deoarece nu m-am hotărât câte minorități ale grupurilor etnice să angajez pe șantier. Blocul Sindical nu mă lasă sa fiu ajutat de proprii copiii la construcție deoarece aceștia nu fac parte din Sindicat și nu au certificare de la Inspecția de Stat în Construcții pentru construcția de Arce salvatoare a speciei umane și animale.
Nu mă lasă în pace nici bunii mei prieteni de la securitate. Ei mă impun să iau un angajament, că orice s-ar întâmpla în dezlănțuita cale a apelor, să le raportez prin mijlocirea telefonului mobil sau a unor aparate și mai sofisticate de care habar nu am. Au mai spus că-mi dau și salariu, dacă le spun ce știu despre scriitorii Moldovei. Ce să le spun? Știi prea bine că sunt analfabet. Bine că ai avut grijă ca răsfățații de Eva și Adam să-și ia bacul într-un termen restrâns, adică cât ai savura un măr. Dacă deschideai o școală, ce bun învățător ai mai fi fost! Nu am, Doamne, cu tine nimic, vorba lui Grigore Vieru, dar cum să mă descurc cu militarii? Aceștia mi-au spus fără ocolișuri să mă las de construirea Arcei, pentru că au ei la Dunăre o epavă ce cară turiști de la Giurgilești până în Dardanele și se cheamă Regina Maria. Din câte am aflat îi încăpătoare, dar ia numai femei. Că în Dardanele și prin Istanbul nu au mare nevoie de bărbați. Cadânele sunt la mare căutare. Uneori și câte un cadânoi, dar asta—rar de tot!
Ca să fie totul și mai rău, Fiscul mi-a confiscat toate posesiile deoarece ei susțin că vreau să părăsesc țara cu specii de animale pe cale de dispariție. Cele mai afectate par a fi animăluțele și păsăruicile ce au făcut paradă pe drapele, cum ar Rândunica lui Petrică Lucitorul, Furnica lui Ionel Grâușor, Cocoșul lui Valerică Mateiciuc, lupul găgăuzilor, Secerica-Ciocănica generalului căruia Moscova nu-i mai scrie și o biată frunză de stejar care a făcut mult pojar în inimile celor doi paznici ai Alianței de Ceară, topită la foc încet în Lumânarea Destrămării.
Deci, Doamne, iartă-mă, dar, îmi trebuie cel puțin zece ani ca să fac tot ce mi-ai zis!
Dintr-o data cerul se lumină, norii dispărură, iar soarele apăru din nou strălucitor pe cer.
– Doamne, să înțeleg că nu ne mai distrugi lumea ?
– Nu, Noe, se pare că mi-a luat-o înainte guvernul afiliat al unuia nefilat de România și filat de Moscova…cu toate ministerele și departamentele lui. Așa-i când țara nu are un vodă măcar ca Mihai Viteazul de Colonița sau, să zicem ca și Vlad cel Mare și Vajnic, Prințișorul de Lăpușna, că pe acole se născuse doamna Bantoș, înțeleapta mamă a lui Dumitrache Cantemir, care îi spusease băiatului să nu lase tronul și s-o apuce spre țara unde se întuneceaște lucoarea. Iar de când Vodă Lupu s-a dezis din capul lui de tron, nesilit nici măcar de dodonei, abramoaice și de Zâna cea cu șteap în nas și în alte locuri mai puțin plăcute, mă gândesc să-l trimit pe unul cu țăpoaie, poate că vă mai jupoaie de strâmbiciunea șirei spinării și veșnica ploconire când în fața gazului, când în fața nazului și stați ca mâța pe castane, ca și cloșca pe ouă, habar n-având că trag în voi niște vulpoi cu nume-alese de pacificatori și nu aveți curajul să alungați șireata din ocol. Iar ea, vulpea polară, vă privește de sus disprețuind îngăduința voastră proverbială. Și din când în când vă mai unge ochii cu gaz lampant. Iar odată ce sfârșitul lumii se amână, zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă, vorba altui vodă, cel al Poeziei.
Din partea mea, atâta am avut de spus, al vostru Dumnezeu de Sus…
Lasă un răspuns