La 19 ianuarie marele poet-filosof Victor Teleucă ar fi împlinit 80 de ani. Sunt 10 ani de semităcere pentru cel călătorit printre stele la 12 august 2002. Dar cine a fost, totuși, atît de necunoscutul nouă încă Poet? Din păcate, îl căutăm și nu-i găsim numele printre martirii limbii române, în locul celor de n-au prea obosit s-o plîngă și s-o cînte, dar s-au trezit peste noapte vajnicii limbii Martiri!
Din păcate, în orașul și republica în care mai mulți scriitori modești, ca să nu fiu mai rău, dispun și de plăci comemorative, și de busturi, denumiri de străzi și licee, necunoscut de marele nostru scriitor și gînditor ales al românității este ca și inexistent.
Mulțumim frumos pînă la pămînt pentru aceasta tuturor instanțelor abilitate! Sărut respectuos mînușița! Aflu cu stupoare și acum, în preajma jubileului Teleucă, un fapt uluitor de trist. Vorba e că mai mulți colegi-scriitori au hotărît să nu-l amintească în nici un fel pe Poet la 19 ianuarie, din considerentul că acesta trebuie lăsat/uitat acolo, unde, chipurile îi este locul: la stîlpul infamiei!
Adică acel de-a fondat săptămînalele “Cultura” și „Literatura și Arta”, conducîndu-le pînă la 1983, cînd a fost destituit tot în urma complotării unora dintre ei, este persona non-grata pentru breasla scriitoricească de pe Bîc!
Adică dragonii ideologici ai regimului comunist n-au murit, nu sunt șomeri, ci activează fără-ncetare?
Unul din ei, critic lifterar cu opera cît lama Gillet, își permite nerușinarea de-a scrie că “opera lui Teleucă reprezintă doar o mimare a abisalelor profunzimi”, apoi tot el cotcodăcește prin burg că “poemele postume ale scriitorului vizat sunt platitudini lirice de o modestă valoare artistică, vădind o evidentă oboseală creativă”.
Și asta în timp ce acad. Mihai Cimpoi, puțin mai lung decît piticul de critic cu secera-n dinți, scrie că „versurile lirosofului de la Cepeleuți ating vîrfurile de sus ale sensibilității umane!”
Bietul nostru scriitor Teleucă , omul cuminte, care trebuie să se justifice și din stele pentru tot ce n-a făptuit, dar trebuie să plătească orice i se incriminează pe nedrept.
Acest “copoi comunist”, care și-a început cariera literară cu una din cele mai frumoase poezii dedicate limbii noastre: ”O altă limbă mai frumoasă nu-I”, este, culmea ipocriziei, catalogat drept unul din cei mai înverșunați dușmani ai națiunii, da, da, acest “nescriitor”al Basarabiei, ce și-a terminat cariera, atenție, Lume!, nu cu opere piscicole și despre violat adolescente, ci cu opera „Decebal”, unde magnific scrie cum “s-a născut o baladă: poporul roman!”
Iată că cei ce nu s-au născut pentru literatură nici măcar la cei 60 de ani împliniți, nu obosesc să dea cu barda și cu secera, evident, în tot ce a însemnat, înseamnă și va însemna pentru cultura româna numele Victor Teleuca!
Și stiți de ce?
Dacă n-o știați v-o spun eu.
– Pentru că de la înălțimea tuturor posturilor deținute, Poetul “a promovat valorile naționale, pentru că a fost primul poet basarabean căruia i s-a tăiat o carte, în 1958, după ce apăruse întreg tirajul, și asta s-a întîmplat pentru un singur poem “Ciocîrlii basarabene”. Cenzura ideologică știa de ce. Astfel, Teleucă a fost și primul poet, care a pătimit din pricina cenzurii”, scria Gr. Vieru.
– Pentru că “a fost primul reformator al poeziei basarabene și primul autor de adevărate Poeme, în timp ce toți scriau doar scurte poezii”, nota tot Gr. Vieru.
– Pentru că primul din generația sa consacră un poem limbii, evidențiind problemele acesteia și drama la care era supusă de politica ideologică a Partidului Comunist, un poem publicat cu greu, din cauza celor enunțate anterior…
– Pentru că promovînd valori naționale a fost aspru criticat la plenarele și ședințele Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, prezidate de tov. Ivan Bodiul, din cauza românizării ziarelor “Cultura” și “Literatura și Arta”, din cauza naționalismului și altor gafe neesențiale pentru scurtimea unor critici arcuiți la dughenele literaturii.
– Pentru că era învinuit de crasă obrăznicie, miopie politică, promovarea unei limbi burjuaznice românești și cîte și mai cîte, salvarea sa de-o vreme, dacă putem spune așa, fiind apărarea survenită din partea transnistrianului președinte al Consiliului de Miniștri de atunci, A. Diordița, care i-a închis temporar gura tov. Bodiul cu fraza:” Eu citesc ziarul, pe care-l conduce tov. V. G.Teleucă și nu cred că limba curată promovată de el e vinovată de ceva”.
Un fapt elocvent e și ședința din 3 august 1982, prezidată de această dată de tov.Semion Grossu, cu prezența tov.Voronin, Eremei, Kalin, Merenișcev, Petric, Savociko, Stepanov,Volkov, Dîgai, Kiktenko, Zagadailov,Kaceanov,Chiriac,Cozub,Leșcinski,Melnic,Pasikovski,Platon,Șleahtici,Iakubenko, Veklenko, Guțu,Djesmedjean,Petraș, Angheli,Kondratieva,Liubașin,Marinici,Obrucikov,Reabov,Stanev și…V. Stati, pe ordinea de zi figurînd și chestiunea: “Cu privire la manifestările naționaliste din republica și măsurile de intensificare a educației ideologico-politice și internaționaliste a oamenilor muncii”.
Biroul CC al PCM constata că” în urma activității ineficiente de educație ideologico-politică și internaționalistă, în cadrul unor colective se constată o anumită creștere a manifestărilor naționaliste. Ele au fost realizate de anumite persoane prin tendințe de a infiltra în literatură, artă, publicații periodice materiale cu caracter ideologic dăunător. Prin conținut, acestea reprezintă manifestări ale naționalismului burghezo-moldovenesc, sionismului, șovinismului…Unii reprezentanți ai intelectualității creatoare au idei limitate despre cultura republicii, percepînd-o drept cultură mononațională…
În paginile săptămînalului „Literatura și Arta” apar unele articole slabe(!-n.n) din punct de vedere ideologic.”
Aici e criticată vehement activitatea anticomunistă a tov. V.G. Teleucă și se adoptă hotărîrea în care, la p.3, era indicată sarcina pentru partid: “ Să evalueze faptele pătrunderii în presă a unor materiale dăunătoare din punct de vedere ideologic în urma reducerii vigilenței politice a tov. V. G. Teleucă, redactor al săptămînalului “Literatura și Arta”. Să se solicite de la tov.V.G. Teleucă creșterea responsabilității personale pentru nivelul ideologico-literar și artistic al publicației. Colegiul de redacție trebuie să întreprindă măsuri concrete pentru propagarea pe scară largă a forței revoluționar-transformatoare a marxism-leninismului, a ideilor internaționalismului socialist, marii contribuții creatoare pe care o aduc PCUS, tov. L.I. Brejnev la teoria și practica educației internaționale, a experienței organizațiilor de partid din republică. Să se lupte în mod ofensiv împotriva manifestărilor naționalismului, sionismului și șovinismului, să neutralizeze influența propagandei burgheze și revizioniste asupra populației RSS Moldovenești. Ziariștii trebuie să se specializeze în tematica contrapropagandistică, să formeze colective de autori externi,….. și o secție pentru educația patriotică și internaționalistă.”
Responsabilii, inclusiv și poetul nostru, “trebuiau să informeze CC al Partidului Comunist al Moldovei cu privire la cursul îndeplinerii prezentei hotărîri pînă la 1 august 1983”.
Evident, tov. V.G.Teleucă n-a fost “în stare să îndeplinească” aceste ordine de partid, iar
consecințele nu s-au lăsat așteptate.
Datorită blajinătății unor colegi-prieteni înrudiți cu Puterea, care(7 dintre ei!) au expediat și o plîngere colectivă la Comisia control și revizie a PCUS, Poetul nostru e destituit din post și lăsat șomer. Nu îi este tipărită nici o carte vreme de 15 ani! Pensia din 1993 și pînă la finele vieții antume a fost de tocmai…185 lei.
Iar din arhivele RadioTV dispar într-o clipită majoritatea eseurilor și poemelor despre Limba Română, Eminescu, Decebal, Cantemir etc, lucrări needitate în volum și imprimate cu vocea autorului în ultimii săi ani antumi.
Nemaiamintind că unele lucrări ale Poetului nu sunt incluse, din motive ideologice, în colecțiile “Biblioteca Școlarului” din 2003, 2004, 2006, iar lucrările de largă rezonanță, publicate în periodice, sunt aureolate de nimbul Tăcerii, soră cu Indiferența, ambele fiind atributele ideologice de bază ale oricărui regim.
Iar “slujirea regimului comunist” i-a rămas pecetea de neșters, pe care i-o atribuie continuu unii colegi de condei, susținuți, ca și pe vremurile de tristă faimă, de Putere.
Chiar dacă anii renașterii naționale l-au impulsionat și mai mult la crearea unor opere monumentale pentru cultura română, majoritatea din ele fiind tipărite după decesul scriitorului, buldozerul demolării numelui acestuia n-are zi de odihnă.
Chiar dacă volumele acestuia sunt “rodul unei întegi vieți devenită Poezie”(M.Cimpoi), chiar dacă „acestea sunt extraordinare Cărți din Viitor”(N. Dabija), chiar dacă „Opera sa literară îl plasează în rîndul strălucitei pleiade șaizeciste, alături de N. Stănescu, I. Alexandru, M. Sorescu, Gr. Vieru, deschizînd, totodată, drumul spre noua paradigmă culturală a transmodernității”(Th.Codreanu)…
Citind această hotărîre de partid, recent eliberată de griful „Strict Secret”, mi-am dat seama că Teleucă a fost tot timpul în vizorul ciracilor din organele vigilente ale statului, unde își aveau/își mai au cuibul și salariul, desigur, destui colegi de-ai săi, doar că la noi, la români, cel ce toarnă nu este și turnătorul, ci viceversa, cel de e turnat e, în mod obligatoriu, și …turnător.
Vreau să cred că prin publicarea acestui document extras din arhivele secretizate ale partidului comunist al Moldovei, toți cei ce-l învinuiesc pe Poet de colaboraționism vor cădea în groapa, pe care, ani buni, i-au săpat-o cu rîvnă și abnegație neostoită marelui înaintaș, ce va trebui, măcar acum, cu nelămurită întîrziere să fie răsplătit cu ce merită: cu clasicizarea numelui și remarcabilei sale opere, care nu-i mai aparține lui, ci nouă, invidioșilor, vanitoșilor, pidosnicilor și neprețuitorilor de valori inestimabile, ce suntem!
Am pus acest semn de exclamare, crezînd că am pus, de fapt, capăt acestei revolte interioare de scriitor.
Dar n-a fost, n-a fost să fie…
Așa că merg în continuare prin „ninsorile unei margini de existență”, caut cu atenție locul unei „piramide a singurătății”, neinstalte pe Aleea Clasicilor Români din Chișinău, solicit o „încercare de a nu muri”, mi se dă “momentul inimii”, și-atunci, la “răscrucea” Adevărului cu Minciuna, îl aleg, totuși, pe Dumnezeu, și, nedumerit, Vă întreb: „Cine se teme, totuși, pînă și azi de Poetul Victor Teleucă?”
Și-aștept pînă la 19 ianuarie un răspuns!
P.S. O, dragii mei, Teleuca n-are nevoie de nimic acum: nici de stradă, nici de liceu, nici de loc pe Aleea Clasicilor, nici de loc în manuale, nici de cîte și mai cîte…
Noi, ingratitudinea ce suntem, am avea, la sigur, nevoie de toate acestea…
Dle Chirtoacă, opriti, vă rog, o noua discriminare…
Dle Filat, comiteti măcar o dreptate…
Dle Focșa,mă auziți?
Dle Șleahtițchi, nu văduviți generatii de elevi cu manuale dubioase, în care lipsește cu desăvîrșire numele și opera lui Teleucă?…
…E ziuă.
…Toți tac.
Atîta tăcere n-a cunoscut Basarabia de cînd s-a născut!
Lasă un răspuns