Ultimele clipe ale unui stat sunt şi ultimele clipe ale naţiunii sale!

Din nou opoziţia a început anul cu stângul. Dar nu ideologic. Ci într-o expresie rece a inutilităţii sale. Am spune că USL zace în aceeaşi veşnică amorţeală a blazării dacă nu am şti că, de fapt, este o hibernare autoindusă şi care nu ţine cont de anotimpul politic, fiind permanentă de cel puţin doi ani încoace. Este lâncezeala hipopotamului politic cu picioare de lut. Care nu mai reacţionază chiar dacă prima declaraţie a ministrului de finanţe pe noul an ar fi trebuit să scoată opoziţia din letargie. Ar fi trebuit să o determine să iasă la atac, un atac ce ar fi putut fi susţinut, din perspectiva contraargumentelor, chiar şi de nepriceputul lider al PSD-ului.

Pentru că declaraţia ministrului de finanţe, care susţinea că ar fi posibilă o mărire a pensiilor şi salariilor bugetarilor după al doilea trimestru, întreg calendarul raportându-se pentru pecinginea portocalie strict la momentul alegerilor, trebuie pusă în corelaţie nu cu şansa trecerii peste iarnă şi a supravieţuirii de după plata facturilor (care vor mai scoate, „pe cale naturală”, câteva zeci de români din peisajul cotidian),  ci prin raportare la esenţa amânării alegerilor pentru toamna lui 2012.

În fapt, ministrul Ialomi(li)ţeanu spune acum că este posibilă o creştere a pensiilor și salariilor bugetarilor pentru ca electoratul să-şi mai o gură din porţia raţionalizată a speranţei, împingând săvârşirea „minunii” spre pragul campaniei electorale. Când s-ar putea ca, într-adevăr, condiţiile să permită câteva zvâcniri de zecimale la pensi şi salarii. Evident totul pe termen limitat, atât cât să cuprindă extazul şi alegerile în sine în aceaşi pioneză populistă. Agonia şi restabilirea situaţiei financiare preelectorale a românilor revenind următoarei cangrene politice de la putere.

Aceaşi opoziţie ar fi putut să sancţioneze la început de an, ca semn al existenţei sale, măcar derapajele prin care puterea îi împinge pe militarii pensionari sub ghilotina umilinţei, retezându-le acestora resursele financiare pentru a se putea prezenta ulterior ca salvatoarea onoarei (financiare) a militarilor. Desigur, tot în prag electoral, acest „hopa-mitică” al pensiilor majorate pe site-ul ministerului, dar diminuate în realitate, fiind parte a manipulării ordinare care va permite ieşirea generarului de cantină Oprea la rampă pentru a îndrepta nedreptăţile cu mâna forte şi vocea sumbră a aghiotantelor sale paukeriste. Şi este posibil, pentru a face credibilă tărăşenia, să ne fie serviţi pe tavă şi nişte acari păuni ai degringoladei pensiilor militare, pixelul albastru şi nepriceperea digitală a operatorilor nemaifiind de multă vreme credibile. O îndreptare care se va face cel mai probabil tot în toamnă, „după al doilea trimestru”, şi tot pentru a momi electoral masele.

Din păcate, opoziţia e departe de aceste realităţi. Iar ea a tăcut, cum altfel?!, chiar şi în condiţiile în care noul an a început sub auspicile instaurării dictaturii. A dictaturii fiscale care maschează în faldurile ei portocalii dictatura de clan şi, mai adânc, spre partea ruşinoasă a indiferenţei noastre, pe cea personală. Anul a început cu maltratarea şi sodomizarea Codului fiscal de bulanul ialomiliţianului, pe parcursul a numai câteva zile codul fiind „prelucrat” după interesele portocalii. Nu s-a mai ţinut cont de inserarea modificărilor fiscale cu şase luni înainte de intrarea lor în vigoare, totul s-a făcut ca într-un sinistru bordel politic, în spatele perdelelor portocalii, pe genunchi imposturii şi ai malpraxis-ului politic. S-au făcut modificări abuzive, acestea fiind la rându-le răsmodificate de la o zi la alta ca dovadă a perversiunilor la care se poate deda droaia de analfabeţi ştiinţifici ai grotescului guvern. Iar dincolo de nenorocirile pe care le aruncă în spatele nostru, suntem şi în faţa unui semnal crunt dat mediului de afaceri. Inclusiv al investitorilor străini. Care vor avea motiv, atâţia câţi au mai rămas, să plece. Pentru că nici un afacerist nu va rămâne într-o ţară în care nu există o mimimă stabilitate fiscală, neavând garanţia nu a ceea ce se va întâmpla peste şase lui, ci de la o zi la alta.

2012 este anul în care România este condamnată de Traian Băsescu să se transforme în acel Stat-S.R.L. pe care îl visează doar el. Sau, mai bine spus, într-un Stat-S.A., ale cărui acţiuni să revină clicilor şi clanurilor politice şi economice.

Se privatizează grosolan sectoareler care sunt, prin definiţie, publice. Sănătatea, Educaţia. S-a introdus coplata, coplata coplăţii, taxa anuală de sănătate peste toate acestea (probabil se va lua şi din veniturile medicilor un procent care parte a impozitului pe şpagă). S-a destructurat totul, creându-se un sistem în care nevoiaşii vor fi la mila oricui, dar nu a statului responsabil prin Constituţie pentru ei.

Educaţia este împinsă la rându-i tot spre o degrevare a responsabilităţii financiare ce revine statului. Acum şi prin adoptarea metodologiei „finanţare per elev”. Un procedeu care, dincolo de asimilarea vitorului acestei ţări unei turme aflate la discreţia putoarei portocalii,  dincolo de ravagiile pe care le va produce acolo unde a mai supravieţuit câte o şcoală, va măcelări ultimele redute educaţionale prin subfinanţarea datorată raportării strict la numărul de elevi. Şi care este catalizatorul „finanţării” de mâine, aceea în care „finanţarea per elev” se va transforma într-un cost ce va cădea strict în sarcina părinţilor. Cine va avea bani, va avea parte de sănătate, parte de carte. Cine nu, va forma pătura social-electorală ideală pentru guvernanţii de mâine. O pătură care va permite instalarea lejeră a dictaturii.

2012 este şi anul în care va dispărea încadrarea penală a noţiunii de subminare a economiei naţionale. Pentru că, da!, Traian Băsescu crează un stat clientelar şi privat pe care noi ceilalţi nu vom mai avea dreptul a-l reclama ca parte a patrimoniului nostru naţional. Şi nu îi vom mai putea trage la răspundere pe cei ce-l jefuiesc. Este o dezincriminare care îl va absolvi şi pe Traian Băsescu de judecata de după mandatul de preşedinte.

Opoziţia pierde dară, rând pe rând, dar nu din prostie ori neglijenţă, toate acele trepte ale eşafodului pe care ar fi trebuit întinsă pecinginea distrugătoare a Statului Naţional Unitar Român. Industria este rasă, sistemul sanitar a ajuns într-o fază cruntă de precaritate, învăţământul este distrus. Cine mai are dară nevoie de Stat în forma lui de azi?

Aceasta este mizerabila capcană întinsă de Traian Băsescu. Căci, dacă statul nu va mai fi configurat pe structurile lui tradiţionale, cine va mai avea nevoie şi de organizarea teritorial-adminstrativă de până acum?

Traian Băsescu nu este însă un simplu trădător. El cumulează răul absolut al tuturor veneticilor care ne-au asaltat istoria de-a lungul milenilor. Este o îngemănare perfectă a artei trădării pe care dacă nu o rupem din rădăcinile sale, o vom regreta nu noi, căci timpul nostru este aproape scurs, ci urmaşii noştri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*