Putem împărți materialul în două părți distincte. Într-o grupă de proverbe se conturează portretul pozitiv al preotului, iar în altă grupă portretul negativ.
– Portretul pozitiv, ideal: Preotul este propovăduitorul învățăturii lui Dumnezeu și sfințitorul oamenilor, naturii și obiectelor. El este ,,cu Dumnezeu în sân”(VI, 679). El reprezintă pe Hristos în lume, este ,,Mielul lui Dumnezeu”(VI, 684), ,,Omul lui Dumnezeu”(VI, 677). Chipul preotului trebuie să iradieze bunătatea, să fie ,,pâinea lui Dumnezeu”(VI, 677). Lucrarea preoțească este inconfundabilă. Un proverb precum ,,Fă ce zice popa, să nu faci ce face popa”(VII, 96) a fost folosit cel mai adesea în societatea noastră în perioada comunistă în mod peiorativ, vrând să compromită preotul, preoția, respectiv Biserica. Conform acestei interpretări, preotul era exemplul clasic de fățărnicie: vorbea ca la carte, ca la Sfânta Evanghelie, dar comportarea lor era complet contrară. Am mai avut prilejul să propunem o altă interpretare și o vom susține ori de câte ori va fi cazul, o interpretare care poate viza tocmai unicitatea lucrării preoțești. În cazul acesta, conform proverbului, credinciosul de rând, mireanul, este sfătuit să respecte și să urmeze îndemnurile preotului, fiindcă ele sunt conforme cu învățătura creștină, dar să nu facă ce face preotul, fiindcă nu are harul Preoției, nu este preot. Cel care imită pe preot, nefiind preot, încalcă cele mai elementare norme de conduită creștină, este un sectar, un eretic, fiindcă numai ereticii și sectarii se consideră pe ei înșiși preoți, fără a fi. Așadar, ,,Hopa!/ C-a zis popa”(VII, 93). Preotul duce o permanentă luptă cu diavolul, ispitele și uneltirile lui, mult mai mult decât omul de rând: ,,Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic”(VI, 562). Tocmai de aceea diavolul îl urăște cel mai mult pe preot și caută, pe toate căile, să-i facă rău: ,,A trăi ca dracul cu popa”(VI, 611); ,,Se ține după… ca dracul după popa”(VI, 612); ,,Se uită ca dracul la popă”(X, 368; VI, 611). Preotul trebuie cinstit și respectat de credincioși, fiindcă el este slujitorul lui Dumnezeu pe pământ: ,,Cine pe preot necinstește, pe Domnul necinstește, Căruia el slujește”(VIII, 457); ,,Fie bine, fie rău,/Nu supăra pe popa-l tău”(X, 376). Preotul este îndatoritor. Din dorința de a păstra unitatea familiei sale și a parohiei, preotul face mai mult decât i s-ar cuveni în mod normal, potrivit demnității sale. Poate fi în astfel de cazuri ,,El popă, el preoteasă”(VII, 103).
– Portretul negativ: Preotul are o ținută specifică, care-l deosebește de ceilalți oameni. De multe ori, însă, oamenii respectă la preot uniforma, ci nu destoinicia acestuia. Sub reverendă se poate ascunde un om păcătos, un purtător de reverendă și atât, forma și formalismul înghițind fondul: ,,Ca cel cu rasă îmbrăcat, după rasă se cinstește, iar nu după destoinicie”(IX, 136); ,,Când s-a pus dracul pe rasă/ Ori o taie, ori o lasă”(VI, 566). Purtarea uniformei nu este o garanție, așadar, a unei vieți îmbunătățite, de adevărat preot. Pot fi și cazuri, când avem ,,Drac îmbrăcat în rasă”(VI, 566); ,,Nu tot ce poartă rasă și camilafcă e călugăr”(III, 335); ,,Rasa nu te face călugăr”(III, 334). ,,Rasa te cinstește”(III, 334), ,,Sfințenia nu stă-n port și-n haine lungi”(VII, 186) în măsura în care comportamentul tău este într-adevăr comportament de preot. Preotul poartă barbă și plete sau coadă și, în funcție de acestea este respectat. Ca o reacție la abuzurile clerului romano-catolic din Transilvania, cler la care barba și pletele nu erau obligatorii, românul a concluzionat: ,,De aia nu mai dă Dumnezeu bucate, că au început popii să se radă”(VII, 91); ,,Ferească-te de popă spân și fără nevastă”(VII, 91). Nici purtarea bărbii nu este o garanție a vredniciei preoțești, fiindcă sunt cazuri, când ,,Dracul se ascunde-n barba popii și-n haia muierii”(VI, 574). Cu toate acestea, ,,Popa fără de barbă nu trebuie crezut”(VII, 91); ,,Să te ferească Dumnezeu de popă tuns”(VII, 105); ,,Să te păzești de el ca de popă tuns”(VII, 105). Tunderea părului la preot era una din pedepsele ce le aplica episcopul și consistoriul eparhial. Primirea unei asemenea pedepse de către un preot era caz rar și despre el se ducea vestea cu repeziciune în întreaga parohie și chiar dincolo de marginile ei: ,,Îi merge vestea ca de popă tuns”(VII, 105). Preotul poate cădea ușor în fățărnicie, când una spune, alta face, îndeamnă la post, dar mănâncă de dulce: ,,Ca preotul cu de dulce”(X, 378); ,,El zice așa, dar nu face cum zice”(VII, 97); ,,Uite popa, nu e popa”(VII, 103); ,,Nu-i nici popă, nici preoteasă”(VII, 104); ,,Omul lui Dumnezeu cu coarne”(VI, 678); ,,Omul lui Dumnezeu cu gândul dracului”(VI, 677); ,,Omul lui Dumnezeu și cu năravul dracului”(VI, 678). Preotul pregătește pe alții pentru mântuire, pentru viața veșnică, pentru a fi locatari ai raiului, dar el este departe de toate aceste valori: ,,Cât o sta un popă-n rai”(X, 378), ,,Câți popi în rai”(VII, 110); ,,Popa, dacă moare de moarte bună, merge în iad; dacă moare de moarte rea(năpraznică), merge în rai”(IX, 358). Preotului nu i se permit jumătăți de măsură. La el vorba trebuie să fie conformă cu fapta: ,,Cu două nu poți/ Și popă și hoț”(VII, 94). Chiar în relațiile dintre preoți de multe ori se află o doză de fățărnicie: ,,Preotul cu preot de se întâlnește, unul la altul va râde”(VII, 122). Alcoolismul este o plagă grea în viața unor preoți: ,,Gâtul popii, litră dreaptă” (VII, 85) și el a fost criticat fără menajamente de creatorii populari. Violența unor preoți a atras întotdeauna atenția credincioșilor și aceștia au consemnat-o și în proverbele românești: ,,Nu te juca cu năravul popii”(VII, 93). În fața lui Dumnezeu, preoții vor da răspuns pentru faptele, vorbele și gândurile lor, pentru felul cum și-au împlinit sau nu misiunea preoțească: ,,Fieștecare pentru slujba sa răspunde, iar nu pentru a altuia, ca cismarul pentru cisme, iar nu și pentru nădragi” (IX, 158). În fața oamenilor, s-ar putea să se mai găsească o justificare a unor abateri de la comportamentul normal: ,,Și popa-i om”(VII, 98); ,,Și popii i se pleacă cu ,,Doamne miluiește!” de – o sută și de mii de ori”(VII, 94).
Lasă un răspuns