Vin scumpirile!

După vremea de afară, cu temperaturi care ajung ziua până la 10 grade Celsius, parcă ne aflăm la început de primăvară. Adică cu aproape două luni înainte de ziua din calendar care, totuşi, ne arată că până la Mărţişor mai este cale lungă. Nu este prima dată când se întâmplă aşa, să întâmpinăm gerul Bobotezei cu temperaturi pozitive, drept pentru care nu ar trebui să ne facem probleme în privinţa previziunilor apocaliptice.
Griji ar trebui să ne facem în privinţa traiului nostru de zi cu zi din acest an. Nu de alta, dar 2012 ne aşteaptă cu preţuri majorate şi venituri care rămân pe mai departe îngheţate. Noul curs valutar de 4,3 lei pe un euro va provoca o adevărată explozie a accizelor la carburanţi, cafea, ţigări şi alcool. Altfel spus, vom plăti scump nu doar viciile, firesc, ci şi necesităţile cotidiene, precum cele legate de deplasarea cu autoturismul. Vor creşte şi preţurile gazelor şi energiei electrice, iar de aici, cum este normal, pâinea, zahărul, uleiul, carnea, laptele şi toate celelalte produse alimentare vor fi mai scumpe.
Nu este pentru prima dată când se întâmplă aşa la început de an, însă nu-mi amintesc ca vreun prim-ministru sau preşedinte de ţară să ne fi spus să ne punem pofta în cui în 2012, deoarece, cel puţin jumătate de an, pensiile şi lefurile bugetarilor vor rămâne pe loc. Iar cinismul guvernanţilor merge chiar mai departe, liniştindu-i pe salariaţii din administraţie care şi-au câştigat drepturile salariale în justiţie, că aceste sume de bani le vor fi înapoiate până în… 2016.
E clar că vom avea parte de un an şi mai greu decât cel recent încheiat, char dacă este unul electoral, în care mulţi se aşteaptă să plouă cu găleţi portocalii, cu bancnote de câte 50 şi 100 de lei. Vom strânge din nou cureaua şi, poate, vom fi obligaţi să-i mai facem încă o gaură, ca să nu cadă nădragii de pe noi.
Pe lângă toate aceste belele prognozate de politicienii dâmboviţeni, este posibil să vorbim mai ieftin la telefonul mobil, deoarece tarifele de interconectare la reţelele de telefonie mobilă vor fi reduse cu până la 30 la sută. Să vorbim ce? Vom vedea noi, numai sănătoşi să fim!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*