Câinele la fitness

(interviu sărbătoresc oferit de Falit I, regele nemuritor al semiMOLDOVEI)

– Excelență, cum catalogați ședința de totalizare a rezultatelor istorice ale Ministerului Treburilor Externe, condus de aprodul Luleancă, ședință organizată într-o casă legală de toleranță?

– Știi, Lorena,  sunt și ei oameni, așa că nu se poate decît să-mi pară rău că n-am fost și eu acolo.De fapt, inițiatorul orgiei am fost eu, tot eu le-am dat voie să facă orice pe banii statului, sponsorilor și ai poporului nostru moldovenesc de la 2009 și pînă în prezent.

Vreau să mai reiterez că de 200 de ani semiMoldova n-a avut așa rezultate remarcabile în domeniul integrării europene, iar eu pentru asta le-am sugerat să se mai destindă în niscaiva saloane cu zîne dezbrăcate de sine, numai bune de tras la xeroxul partidului meu, iar acestea, dacă nu știai, au fost, sunt și vor fi preferatele politicii mele de  mondial succes.

– E adevărat zvonul că și soția Dvs, la braț cu ambasadorul Tarzaniei la Chișinău,  a fost în acea noapte de servici?

– Știi, Lorena, e om și ea, dacă nu știai, așa că eu mă uit cu ochi foarte pozitivi la aceasta. Iar Luleancă, trebuie să adaug, n-a făcut prin acea orgie decît să consolideze echipa, care nu-și permite, ca noi, luxul zilnic de-a beneficia de ceva mîngîieri noi ale damelor de companie, mai ales că proprietarul clubului le-a oferit absolut gratis personalul întreg pentru o noapte de-amor.

Și-apoi îți spun numai ție la ureche, Lorena, că Luleancă și Co au chefuit și s-au tăvălit pe banii Occidentului…

Așa le trebuie, dacă-s proști…cei din Occident, evident.

– Presa a huit și mai huiește că nu sunteți străin nici DVS de saunele, scuzați, cluburile de noapte din semiMoldova…

– Știi, Lorena, sunt și eu om, crede-mă, te rog, chiar sunt un om, dacă nu știai, și eu mă uit  la mine însumi numai cu ochi pragmatici și verzi. La sîinii tăi, cu certitudine, mă uit  cu ceilalți ochi de schimb. Da poate și cu altceva…Tu oare n-ai proceda la fel, Lorena, sau procedezi și nu spui… chiar tuturor?

Să fi văzut, Lorena dragă, ce sîini  țuguiați și apetisanți, ah, ce pulpe înroșite de-atîta iubire…externă aveau gheișele voluptoase, aduse în mod special pentru Luleancă și echipa lui tocmai din Indonezia și Coasta de Fildeș!!!

– Puteți confirma că ați  fost furat ieri  de-un vis epocal pe Honolulu?

– Știi, Lorena, și hoții sunt oameni, îi înțeleg, deseori am fost și eu în pielea lor, iar tu știi mai bine despre ce era vorba, că parcă am fost împreună pe-un iaht, nu? Sau doar mi se pare, Lorena?

– Și o ultimă întrebare, Excelență. E adevărat că vă duceți cîinele  la fitness în fiecare dimineață  de duminică?

– Știi, Lorena, e și el om, așa că nu pricep de ce mă mai întrebi lucruri de mult cunoscute de Putin?..

P.S. Deși din iunie 2010 nu mai pășesc pragul PLDM-ului, sunt sărutat periodic de felicitările Măriei Sale, Falit I al semiMoldovei.
Chiar ieri am găsit în cutia poștală o nouă felicitare, prin care  Majestatea noastră “îmi adresează urări de sănătate, belșug și prosperitate(ultimele două n-or fi oare sinonime?)”.
Sunt strîns tare de tot  la pieptul  regelui  meu și  tandru rebotezat în “Vasilcău Troian”.
Fapt ce se întîmplă cu orice ocazie. Istorică. Ce nu mă ocolește de-un veac!
Sunt într-o dilemă de milioane. De euro, bineînțeles.
N-am de ales. Trebuie să fiu și eu la înălțimea cugetului Domniei Sale.
Așa că trag un pldm de aer impur în piept și strig:” Vă mulțumesc frumos pentru urare, stimate domnule Vlad Falit!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*