Un cadou de la „moş Hă-Hă”?

Să-ţi fie ruşine popor român! Auzi neobrăzare la cei 22 de milioane de supuşi contribuabili: să nu fi auzit ei despre măreţia ministrului lor de finanţe? Să ajungă alţii să spună cât de măreaţă îi este făptura de ministru (nu de finanţist, că şi emitenţii de diplome pe bani au totuşi demnitatea lor), iar noi chiar să nu ne simţim?! De nici un fel… Să nu ne simţim nici măcar aşa cum trebuie să se fi simţit micul nostru premier pe care nu l-a lăudat nimeni cât de mare şi tare e între premierii Europei (măcar printre aia netrimişi acasă de popoarele lor) şi care tare-tare trebuie să se mai fi necăjit la vestea dată de presa finanţistă a Europei. Că nu, nu el este cel mai tare premier, nici măcar cel mai tare ministru, ci ministrul lui e cel mai tare de prin Europa.

Şi nu e drept, pentru câte nopţi o fi pierdut micul Boc pe lângă licuriciul autohton să ia notiţe despre ce trebuie să scrie prin noul cod fiscal

Din păcate, aflat deja într-un soi de grandomanie, dată de erata portocalie a numirii în guvernul repetenţilor şi corigenţilor, Ialomi(li)ţeanu a început să se creadă. Cel mai mare. Să creadă în minunea devenirii sale „europene”. Iar când o afla şi cât a costat şi, mai ales, cine i-a plătit „devenirea”, atunci să vezi cum o să mai şteargă preşul cotrocenilor. Mai ales că micul Boc pare să ajungă tot mai greu la clanţa stăpânirii.

Şi cum să fi făcut altfel?! Păi’, era de ignorat un asemenea cadou de „la moş Hă-Hă”? Era de lepădat o asemenea „laudă-mă gură” scrisă pe engleză? Fie şi una scumpă la antamare, dar, deh!, sacul protocolului şi al plăţi adiţionalelor publicitare a suportat el facturi şi mai dolofane. Şi nu doar pe expediţiile dinspre Europa…

E drept, nimeni nu ştie pentru cine era de fapt premiul. Să fi fost un „discount” rămas de la reclamele proiecţiei turismului din ţara lui Udrea? Să fi fost un supliment de recunoştiinţă dinspre presa europeană ce a antamat reclamele turistice rezervat iniţial lui, celui mai mic dintre cei mici, dar care, obraznic cu dânsa, minstăreasa, ori cu dânsul, domnul preşedinte, să fi fost înlocuit din mauzeleul eminenţelor necenuşii?

Evident, se putea şi mai rău… Dacă era elogiat, de exemplu, ministrul Fluieriu-Şuşoteală ori, mai rău, cel al internelor?

Oricum, trezit din lungul lui somn, ministrul Ialomi(li)ţeanu a produs minunea. A cuvântat. E drept, la fel de neinteligibil, dar măcar s-a străduit. Şi-a luat morga specifică „succesurilor” neaşteptate (de la a fi ministru, la a fi elogiat de presa economică), a pozat a la Kim Ir sen, şi a început să împrăştie „bulele” iertării către poporul-contribuabil.

Nu, n-a dat un leu în plus la salariu, nu a ieftin nici salamul şi nici măcar soia la kilogram. Ne-a anunţat însă cu o voce gravă că el se opune. Se opune creşterii impozitelor şi taxelor. Să nu sufere românii, că sunt vremuri grele. S-a opus cu eroism de „pokemon” creşterii taxelor şi impozitelor locale… Cele care nu contează pentru binele clici de la centru. Cele care nu aduc purcoiul de bani la picioarele celei mai cheltuitoare ministărese din Europa.

În fine, spune el că s-a opus. Că ar fi luptat eroic, să nu dea voie neruşinaţilor de primari care care s-au găsit taman în plină criză să ceară românilor, chiar în vremea în care aceştia scotoceau prin fundul buzunarelor, şi pe lângă mâna lungă a Finanţelor, ale lui Borbely, Boangiu şi Boc, să plătească impozitele „centrale”. Păi’, treaba era asta: să fi renunţat românul la plata taxei de poluare pentru a rămâne în buzunar cu bani pentru taxele locale?

Desigur, ipocrizia este la ea acasă. Şi da, Ialomi(li)ţeanu putea aduce a moș darnic de sărbători. Dar numai dacă îşi da jos de pe cap chipiul de perceptor.

Ipocrizia este dublă. În primul rând, pentru că nici un primar nu solicitat ministerului de finanţe creşterea taxelor şi impozitelor locale. Cel puţin, nu oficial. E drept, sunt mulţi care poftesc la mărirea taxelor şi impozitelor locale, mai ales în perspectiva reducerii ajutoarelor sociale, când primăriile vor trebuie să completeze cu ceva cea ce nu va mai da guvernul, să-i poată ţine pe oameni în casă măcar până pe la alegeri. Dar de aici şi până la jalnica manipulare e cale lungă.

Apoi, cum singur s-a dat de gol în monologu-i de protector al binelui nostru (ce, dacă Traian Băsescu se dă mare că salvează ditamai Europa, de ce să nu se zică şi el că salvează România, mai ales că despre Traian Băsescu nu a spus Europa că e cel mai bun preşedinte din Europa) nici nu era greu să se opună eventualelor solicitări venite dinspre primari. A celor nominalizaţi ruşinos ca într-un proces critic al cadrelor, că şi-au auzit oamenii numele la televizor şi nu înţelegeau de ce. Pentru că, şi dacă ar fi cerut acest lucru, oricum nu era posibil de la 1 ianuarie 2012. Că treaba trebuia antamată cu şase luni înainte. Şi, oricât de ialomi(li)ţean ar fi Ialomiţeanu pe la cusături, măcar atâta lucru întuieşte şi el: nu laşi treburile să aşeze peste şase luni, exact în preajma campaniilor electorale, impozite uriaşe exact acolo unde PDL încearcă să-şi facă loc. La nivel local.

Aşa că, deşi a vrut să pară înţelept, blând şi iubitor de popor, Ialomi(li)ţeanu a rămas la fel ca în momentul numirii la minister. Penibil. Iar singurul lucru la care se pricepe, iar pentru asta ar putea fi premiat de revistele economice (fiind cel mai nevocal ministru de finanţe din Europa), e să hiberneze în fiscalitatea dictată de la Cotroceni.

Ba, pentru asta mai şi primeşte câte un premiu, câte o diplomă cumpărată pe internet sau bătută în ramă prin târgurile de cadouri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*