Pe tânăra creatoare căreia îi dedic pagina de astăzi a Colocviilor Literare am avut onoarea să o cunosc la Râmnicu-Vâlcea în ziua de 18.11.2011, cu prilejul unor evenimente culturale de excepție: Festivalul Național de Creație Poetică ”Gerge Țărnea”, Ediția a V-a, și Ziua Editurii ”Dacia XXI” Cluj-Napoca în cadrul căreia a avut loc lansarea volumelor ”Minunea de a fi” de Ion Andreiță și ”Centrul lumii” și ”Bâlciul cu amintiri” de Ioan Barbu. Din partea Editurii ”Dacia XXI” a participat tânăra și distinsa Sandra Cibicenco în calitate de redactor al cărților, iar printre invitați s-au aflat poetul și publicistul Geroge Stanca și Grupul de Presă și revista Națiunea pe care am încercat să le reprezint cu onoare.
Cu modestie și precauție, lăsând de înțeles că nu îi place să vorbească despre sine, totuși, la rugămintea mea, pentru a-i face o scurtă prezentare ca autor, poeta Sandra Cibicenco mi-a scris câteva rânduri despre persoana Sandra Cibicenco:
”Am absolvit Facultatea de Filosofie în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Masteratul de Filosofie Antică şi Medievală, şi în prezent sunt redactor al editurii Dacia XXI. Studiile mele în cadrul facultăţii şi al masteratului sunt pe eros în perioada medievală şi ştiinţe oculte – demonologie. Doresc să continui studiile dar nu tot în domeniul filosofiei, ci în cel al antropologiei. Intenţionez să scot un volum de versuri, după care să finalizez volumul proză pe care l-am conceput cu mai mult timp în urmă. Mă interesează şi studiile în domeniul de cinematografie, regie filmică, fotografie, matematică.”
Între timp i-am citit cu spirit critic și analitic grupajul de poezii pe care avem bucuria să le publicăm aici, în Colocvii Literare”, și i-am transmis următorul mesaj:
”Stimată domnișoară Sandra, te felicit pentru felul în care scrii, pentru ceea ce ești și pentru ceea ce muncești să devii având calitățile, energia, cultura și frumusețea exterioară și interioară de care este nevoie pentru a fi un Om Frumos. Puținele lucruri pe care mi le-ai destănuit despre dumneata, cumulate nu puținelor lucruri pe care le-am putut deduce din poeziile dumitale, reprezintă suficientă informație, sper, pentru a scrie o prezentare obiectivă. Îți doresc să realizezi tot ceea ce ți-ai propus, să ai energie și inspirație pentru aceste proiecte și să răzbați cât mai departe în această lume complicată.”
Trebuie să recunosc faptul că nu mi-am asumat o misiune ușoară, că am pregetat o bună perioadă până să mă decid și să scriu, în sfârșit, despre Sandra Cibicenco și cele câteva poezii ale ei. A venit momentul adevărului. Îmi este mult mai ușor să scriu despre creatori debutanți pe care îi descopăr pe facebook, sau pe care mi-i recomandă scriitorii, editorii, redactorii… Fiindcă Sandra Cibicenco scrie altfel…Scrie cerebral, aproape calculat, aproape cifric, aproape cibernetic, aproape sticlos, aproape glacial… Scrie cu o încredibilă detașare, cu un teribil sânge rece. Este precum un autopsier al conștiințelor care trepanează, incizează, decupează, autopsiază, etalează, analizează și decriptează patologicul mentalului psihotic din care extrage imagini, reflexe, stări, obsesii, angoase, depresii și fel și fel de trăiri și scene care mă duc undeva în ascunzișurile lumii complicate ale tărâmurilor paranormalului, ale imaginarului din teatrul absurd, ale dramaturgiei sugestive postmoderniste. Trebuie să recunosc și faptul că, pentru a putea cuprinde necuprinsul avalanșelor de trăiri, de imagini și sugestii din versurile potopitoare ale Sandrei, pentru a încerca să îmi explic și să îmi ordonez simțămintele pe care mi le provoacă, am trebuință de mult mai multe poezii, dar și de alte scrieri. Am siguranța că tânăra și talentata creatoare va atrage atenția multor exegeți și că opera ei poetică va fi o revelație pentru acest început confuz de mileniu al contrastelelor și fatalismului.
15.00
Of, cum capetele şi le pleacă de frumos
te înstrăinează parcă de tine
2 ceasuri trec repede
insesizabil.
Pe de altă parte, sofismele sunt în floare
şi sămânţa lor o duce dracu’
de-o aşează peste ei.
Şi te cam mănâncă
şi te cam iroseşti
În dulapuri ţii comori
şi sub pat ia fiinţă ciuma.
Fără a privi înstrăinarea
poţi orbi frumos din tine
fără, în, şi de în ce,
şi inclusiv în adverb…
Numără până la 7,
fără să gândeşti unul.
A Z
Te aştept fără pretenţia unei coagulări absolute a timpului,
fără flori şi fără cearcăne,
fără sentimente şi fără rutină,
fără haine şi fără conştiinţă.
Te aştept fără ideologii şi idealuri la care tind leproşii,
fără zâmbet şi fără bani,
fără principii şi fără logică,
fără linişte şi fără abject.
Te aştept într-adevăr să vii fără tine, fără mine în gând,
fără teatru şi fără filosofie,
fără frumos şi fără soare.
Te aştept fără să vreau,
te aştept fără motiv,
te aştept fără interes,
te aştept fără ceas,
te aştept fără mine.
curg şiroaie
curg şiroaie
dar modeştii stau, le place
curci, maimuţe şi purcei
joacă hori elaborate.
prepelecii în frunte cu dănilă
bat maidanu’, dau cu zaru’
– uite plouă
– las’ să plouă, poate zice bine la tv.
şi tot strigă, şi aleargă
şi se-ndeasă şi strănută
se scobesc în nas şi jură
că nu pot fără speranţă.
se mai spune că-i satiră
că-i urgie şi năpastă.
angajami-aş bocitoare
să-i trăznească şi să-i ducă
pe pustii… unde li-i locul.
dar vezi doamne au maşină
şi-n tramvai pute a ciumă.
în final nu ai ce face,
închizi ochii şi caşti gura,
unii plâng, unii fumează,
iarba creşte
şi eu n-am hambar.
am zis, că da, poate de mâine,
poate, poate…
fur o puşcă,
şi-o să ies la vânătoare.
„Învaţă de la alţii”
– Mă sustrag, desigur,
un vin, da, servesc
(punem îndoieli, nu întrebări)
Unii storc nefiinţa
şi rămân cu mâna-ntinsă
„ca a regelui Lear”.
– Ploile nu le aduce TV-ul!
(invocarea, ea există)
şi absentul şi bolnavul.
„Şi ne place, pentru că este plăcut,
Şi avem multe plăceri,
Plăceri multe ne încearcă.”
– Mai dau citate uneori
Cu valoare post-sinistră.
Nu aici
şi eu m-aş sui pe-un inorog
şi ţi-aş bate-n geam la unu noaptea
să văd…, dormi?
sau ai crăpat?
degeaba behăi,
nu mai recunoşti o serenadă.
nu-mi place când te crezi tristan,
pentru că eu aş fi o penelopă.
aş crea arici din mâl
şi aş rămâne gravidă cu ei.
iarăşi s-a făcut târziu, repeţi,
mai bine ne-am uita la televizor.
…filme bune, ştiri…
nu mai sunt ciuperci pe deal,
– închizi ochii şi apar –
şi se face ceasu’ patru,
inorogul a murit de necaz.
nu ştiu sigur cu ce plec dimineaţă,
şi parcă, dă-te la o parte,
parcă fiinţa mea în fiinţa ta…
plâng broaştele,
de aici le-aud.
băi, da’ serios,
cu ce plec dimineaţă?
hai că te împuşc
iar eu mă spânzur,
să vedem
cum stă treaba cu reîncarnarea.
Peste tot e artă
Despre strigăte sub valuri
am vorbit demult… odată…
Intrasem în deliruri neconvenţionale
cu aceeaşi profesori
care citeau multe cărţi.
Şi când era soare,
materia devenea ilizibilă,
şi vina era a maimuţei.
Dar şi de zei, nu puteam uita
şi atunci retragerea se făcea
premeditat.
Cu nota 7 la purtare,
şi aceasta cu greu căpătată „în restanţe”
nu mai ştia nimeni ce să poarte.
Şi cum epoca permitea
revenirea istoriei,
s-a înfiinţat industria de creaţie,
unde numeroşi artişti
cu multe talente
descriu portul şi purtarea.
SUNET
Sunetul…
e un fior ce îți interzice căderea în abject…
e un miros înțepător de formol amestecat cu iasomie…
e o lumină orbitoare ce îți permite să percepi…
e un orgasm efemer ce te împiedică să simți…
e o contradicție între verbe…
e un strop de sudoare ce ți se scurge pe tâmplă…
e o insomnie ce refuză lucidul…
e sunet…
cadavru al miilor de afecte…
…doar sunet…
Să aruncăm cu noroi în cei care nu au urechi pentru note…
saliva noastră e mai prețioasă decât ei…
Strig către voi…
-Luați-mă!!!!
Aruncați în mine cu voci…
Tăvăliți-mă prin răcnete de bovine secate de dureri…
Loviți-mă cu sunet!!!!
Lasă un răspuns