Poeziile Sandrei Cibicenco par a fi inspirate din lumea lui Faust…

Pe tânăra creatoare căreia îi dedic pagina de astăzi a Colocviilor Literare am avut onoarea să o cunosc la Râmnicu-Vâlcea în ziua de 18.11.2011, cu prilejul unor evenimente culturale de excepție: Festivalul Național de Creație Poetică ”Gerge Țărnea”, Ediția a V-a, și Ziua Editurii ”Dacia XXI” Cluj-Napoca în cadrul căreia a avut loc lansarea volumelor ”Minunea de a fi” de Ion Andreiță și ”Centrul lumii” și ”Bâlciul cu amintiri” de Ioan Barbu. Din partea Editurii ”Dacia XXI” a participat tânăra și distinsa Sandra Cibicenco în calitate de redactor al cărților, iar printre invitați s-au aflat poetul și publicistul Geroge Stanca și Grupul de Presă și revista Națiunea pe care am încercat să le reprezint cu onoare.

Cu modestie și precauție, lăsând de înțeles că nu îi place să vorbească despre sine, totuși,  la rugămintea mea, pentru a-i face o scurtă prezentare ca autor, poeta Sandra Cibicenco mi-a scris câteva rânduri despre persoana Sandra Cibicenco:

”Am absolvit Facultatea de Filosofie în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Masteratul de Filosofie Antică şi Medievală, şi în prezent sunt redactor al editurii Dacia XXI. Studiile mele în cadrul facultăţii şi al masteratului sunt pe eros în perioada medievală şi ştiinţe oculte – demonologie. Doresc să continui studiile dar nu tot în domeniul filosofiei, ci în cel al antropologiei. Intenţionez să scot un volum de versuri, după care să finalizez volumul proză pe care l-am conceput cu mai mult timp în urmă. Mă interesează şi studiile în domeniul de cinematografie, regie filmică, fotografie, matematică.”

Între timp i-am citit cu spirit critic și analitic grupajul de poezii pe care avem bucuria să le publicăm aici, în Colocvii Literare”, și i-am transmis următorul mesaj:

”Stimată domnișoară Sandra, te felicit pentru felul în care scrii, pentru ceea ce ești și pentru ceea ce muncești să devii având calitățile, energia, cultura și frumusețea exterioară și interioară de care este nevoie pentru a fi un Om Frumos. Puținele lucruri  pe care mi le-ai  destănuit despre dumneata, cumulate nu puținelor lucruri pe care le-am putut deduce din poeziile dumitale, reprezintă suficientă informație, sper, pentru a scrie o prezentare obiectivă. Îți doresc să realizezi tot ceea ce ți-ai propus, să ai energie și inspirație pentru aceste proiecte și să răzbați cât mai departe în această lume complicată.”

Trebuie să recunosc faptul că nu mi-am asumat o misiune ușoară, că am pregetat o bună perioadă până să mă decid și să scriu, în sfârșit, despre Sandra Cibicenco și cele câteva poezii ale ei. A venit momentul adevărului. Îmi este mult mai ușor să scriu despre  creatori debutanți pe care îi descopăr  pe facebook, sau  pe care mi-i recomandă scriitorii, editorii, redactorii… Fiindcă Sandra Cibicenco scrie altfel…Scrie cerebral, aproape calculat, aproape cifric, aproape cibernetic, aproape sticlos, aproape glacial… Scrie cu o încredibilă detașare, cu un teribil sânge rece. Este precum un autopsier al conștiințelor care trepanează, incizează, decupează, autopsiază, etalează, analizează și decriptează patologicul mentalului psihotic din care extrage imagini, reflexe, stări, obsesii, angoase, depresii și fel și fel de trăiri și scene care mă duc undeva în ascunzișurile lumii complicate ale tărâmurilor paranormalului, ale imaginarului din teatrul absurd, ale dramaturgiei sugestive postmoderniste. Trebuie să recunosc și faptul că, pentru a putea cuprinde necuprinsul avalanșelor de trăiri, de imagini și sugestii din versurile potopitoare ale Sandrei, pentru a încerca să îmi explic și să îmi ordonez simțămintele pe care mi le provoacă, am trebuință de mult mai multe poezii, dar și de alte scrieri. Am siguranța că tânăra și talentata creatoare va atrage atenția multor exegeți și că opera ei poetică va fi o revelație pentru acest început confuz de mileniu al contrastelelor și fatalismului.

 

15.00

Of, cum capetele şi le pleacă de frumos

te înstrăinează parcă de tine

2 ceasuri trec repede

insesizabil.

Pe de altă parte, sofismele sunt în floare

şi sămânţa lor o duce dracu’

de-o aşează peste ei.

 

Şi te cam mănâncă

şi te cam iroseşti

În dulapuri ţii comori

şi sub pat ia fiinţă ciuma.

 

Fără a privi înstrăinarea

poţi orbi frumos din tine

fără, în, şi de în ce,

şi inclusiv în adverb…

Numără până la 7,

fără să gândeşti unul.

 

A Z

 

Te aştept fără pretenţia unei coagulări absolute a timpului,

fără flori şi fără cearcăne,

fără sentimente şi fără rutină,

fără haine şi fără conştiinţă.

 

Te aştept fără ideologii şi idealuri la care tind leproşii,

fără zâmbet şi fără bani,

fără principii şi fără logică,

fără linişte şi fără abject.

 

Te aştept într-adevăr să vii fără tine, fără mine în gând,

fără teatru şi fără filosofie,

fără frumos şi fără soare.

Te aştept fără să vreau,

te aştept fără motiv,

te aştept fără interes,

te aştept fără ceas,

te aştept fără mine.

 

curg şiroaie

 

curg şiroaie

dar modeştii stau, le place

curci, maimuţe şi purcei

joacă hori elaborate.

prepelecii în frunte cu dănilă

bat maidanu’, dau cu zaru’

– uite plouă

– las’ să plouă, poate zice bine la tv.

 

şi tot strigă, şi aleargă

şi se-ndeasă şi strănută

se scobesc în nas şi jură

că nu pot fără speranţă.

 

se mai spune că-i satiră

că-i urgie şi năpastă.

angajami-aş bocitoare

să-i trăznească şi să-i ducă

pe pustii… unde li-i locul.

dar vezi doamne au maşină

şi-n tramvai pute a ciumă.

 

în final nu ai ce face,

închizi ochii şi caşti gura,

unii plâng, unii fumează,

iarba creşte

şi eu n-am hambar.

am zis, că da, poate de mâine,

poate, poate…

fur o puşcă,

şi-o să ies la vânătoare.

 

„Învaţă de la alţii”

 

–   Mă sustrag, desigur,

un vin, da, servesc

(punem îndoieli, nu întrebări)

Unii storc nefiinţa

şi rămân cu mâna-ntinsă

„ca a regelui Lear”.

 

–  Ploile nu le aduce TV-ul!

(invocarea, ea există)

şi absentul şi bolnavul.

 

„Şi ne place, pentru că este plăcut,

Şi avem multe plăceri,

Plăceri multe ne încearcă.”

 

–  Mai dau citate uneori

Cu valoare post-sinistră.

 

Nu aici

şi eu m-aş sui pe-un inorog

şi ţi-aş bate-n geam la unu noaptea

să văd…, dormi?

sau ai crăpat?

degeaba behăi,

nu mai recunoşti o serenadă.

nu-mi place când te crezi tristan,

pentru că eu aş fi o penelopă.

aş crea arici din mâl

şi aş rămâne gravidă cu ei.

iarăşi s-a făcut târziu, repeţi,

mai bine ne-am uita la televizor.

…filme bune, ştiri…

 

nu mai sunt ciuperci pe deal,

– închizi ochii şi apar –

 

şi se face ceasu’ patru,

inorogul a murit de necaz.

nu ştiu sigur cu ce plec dimineaţă,

şi parcă, dă-te la o parte,

parcă fiinţa mea în fiinţa ta…

 

plâng broaştele,

de aici le-aud.

băi, da’ serios,

cu ce plec dimineaţă?

hai că te împuşc

iar eu mă spânzur,

să vedem

cum stă treaba cu reîncarnarea.

 

Peste tot e artă

 


Despre strigăte sub valuri

am vorbit demult… odată…

Intrasem în deliruri neconvenţionale

cu aceeaşi profesori

care citeau multe cărţi.

Şi când era soare,

materia devenea ilizibilă,

şi vina era a maimuţei.

 

Dar şi de zei, nu puteam uita

şi atunci retragerea se făcea

premeditat.

 

Cu nota 7 la purtare,

şi aceasta cu greu căpătată „în restanţe”

nu mai ştia nimeni ce să poarte.

Şi cum epoca permitea

revenirea istoriei,

s-a înfiinţat industria de creaţie,

unde numeroşi artişti

cu multe talente

descriu portul şi purtarea.

 

SUNET

 

Sunetul…

e un fior ce îți interzice căderea în abject…

e un miros înțepător de formol amestecat cu iasomie…

e o lumină orbitoare ce îți permite să percepi…

e un orgasm efemer ce te împiedică să simți…

e o contradicție între verbe…

e un strop de sudoare ce ți se scurge pe tâmplă…

e o insomnie ce refuză lucidul…

e sunet…

cadavru al miilor de afecte…

…doar sunet…

 

Să aruncăm cu noroi în cei care nu au urechi pentru note…

saliva noastră e mai prețioasă decât ei…

Strig către voi…

-Luați-mă!!!!

Aruncați în mine cu voci…

Tăvăliți-mă prin răcnete de bovine secate de dureri…

Loviți-mă cu sunet!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*