Colinde și cântece de stea

A venit Decembrie cu ale lui colinde, cu minunatele cântece de stea, care răsună din casă în casă în serile târzii, aducând pentru fiecare o rază de bucurie, de speranță de mai bine. Hristos se naște în ieslea din Betleem, dar se poate naște și în sufletul nostru, al fiecăruia, chiar dacă el ar fi rece și sărac ca o iesle…

Decembrie a fost întotdeauna și pentru locuitorii satului Bârda o lună specială. A fost luna Crăciunului și pentru Crăciun s-au pregătit cu câte ceva tot anul.

În primul rând s-au ostenit ca să aibă masa încărcată cu cât mai multe bunătăți, chiar dacă în timpul anului au dus-o greu. În al doilea rând, s-au pregătit să-I aducă Mântuitorului prinosul iubirii lor și să-și manifeste această iubire prin colindele și cântecele de Stea și de Viclei. Grupuri multe de copii și de tineri colidau satul în serile lui decembrie, iar uneori se mai duceau și prin satele vecine, vestind tuturor pe Hristos și apropiata Lui Naștere.

Din păcate, reducerea numărului de tineri de la an la an, condițiile politico-sociale și multe altele, au făcut ca acest frumos obicei să-și reducă treptat din amploare, ajungând ca astăzi să fie pe cale de dispariție.

De fapt, Vicleiul nu se mai practică de o jumătate de veac. Îmi amintesc că eram, copil când am văzut ultima dată  un viclei în casa noastră. Bunicul meu au fost cu steaua și știa 36 colinde/cântări; tatăl meu a fost cu steaua și vicleiul și știa 24 colinde/cântări; eu am fost cu steaua 9-10 ani și știam 12 colinde/cântări; copiii mei au fost cu steaua și știau 5-6 colinde/cântări. Astăzi, colindătorii mai știu două-trei colinde/cântări!

Cu multă bucurie am găsit un caiet vechi cu câteva colinde care se cântau în satul Bârda în secolul trecut.:

 

Steaua sus răsare


,,Steaua sus răsare,

Ca o taină mare,

Steaua luminează

Și adeverează.

 

Steaua strălucește

Și lumii vestește,

 Că astăzi Curata,

 Prea nevinovata,

 

 Fecioara Maria,

 Naște pe Mesia,

În țara vestită,

Vitleem numită.

 

Magii, cum zăriră

Steaua și-o porniră,

Mergând după rază,

Pe Hristos să-L vază.

 

Și dacă sosiră,

Îndată-L găsiră,

La Dânsul intrară

Si-I se închinară,

 

Cu daruri gătite,

Lui Hristos menite,

Luând fiecare

Bucurie mare.

 

Care bucurie

Și aici să fie,

De la tinerețe

Pân-la bătrânețe.


Trei crai

 

Trei crai de la Răsărit

Spre stea au călătorit.

Și au mers după cum știm,

Până la Ierusalim.

 

Acolo, cum au ajuns,

Steaua lor li s-a ascuns.

Și le-au fost a se plimba,

Prin oraș a întreba:

 

,,-Unde S-a născut? – zicând,

,,Un crai mare de curând?”

Iar Irod împărat,

Auzind s-a tulburat.

 

Pe crai în grab-i-a chemat

Și în taină i-a-ntrebat,

Ispitindu-i, vru setos,

Să afle despre Hristos.

 

Și cu grai adăogat,

Fierbinte lor li s-a rugat,

Zicând: ,,-Mergeți de aflați

Și, viind, mă înștiințați,

 

Să merg, să mă-nchin și eu,

Ca Unuia Dumnezeu”!

Craii, dacă au plecat,

Steaua lor li s-arătat.

 

Și-au mers, până au stătut,

Und-era Pruncul născut

Și cu toți s-au bucurat,

Pe Hristos, dac-au aflat.

 

Cu daruri s-au închinat,

Ca unui mare-mpărat.

Și-napoi dac- au purces,

Pe altă cale au mers,

 

Precum le-a fost lor și zis,

Îngerul, noaptea, în vis.

Iar Irod împărat,

Văzând că s-a înșelat,

 

Foarte rău s-a necăjit,

Oaste mare a pornit

Și-n Vitleem a intrat

Mulți coconi mici a tăiat.

 

Pân-la paisprezece mii,

Toți prunci, mărunței copii,

De doi ani și mai în jos,

Ca să taie pe Hristos.

 

O, tiranul, crud Irod!

Muri-n blestem de norod,

Nefiind el bucuros

De nașterea lui Hristos”          


Doamne, Iisuse Hristoase!

 

 Doamne, Iisuse Hristoase,

Tu ești zori prea luminoase!

 Tu ești raza cea curată

Și lumin-adevărată.

 

Că mila Ta, o, Preabune,

Cine o va putea spune?

 

Dumnezeu fiind din fire,

Ai luat chip de-omenire,

 

Pentru-a noastră mântuire,

Ca să ne scapi de pieire.

 

Fiind Tu împărat mare,

Te-ai lăsat la munci amare.

 

Și Te-ai dat la chinuire,

De a Ta bună voire.

 

Și Te-ai dat la răstignire,

Ca să ne dai nemurire.

 

O, Iisuse, nume dulce,

Ne-ai scăpat prin Sfânta-Ți Cruce

 

De osânda strămoșească

Și din mâna diavolească.

 

Prea dorimu-Te, Hristoase,

Cu duhurile setoase,

 

Ca cerbul cum se coboară

La limpezile izvoară.

 

O pricină minunată

 

O pricină minunată,

Di-nceput, din lumea toată.

 

Di-nceput și din vecie,

Precum la carte se scrie.

 

Că lumea e-nșelătoare

Și foarte amăgitoare.

 

Că înșeală și-amăgește

Și pe toți îi prilostește.

 

Ales pe cei bogați foarte,

De nu mai gândesc la moarte.

 

Că vorbesc de avuție

Și se țin în semeție,

 

Ca și când o să trăiască

Și lumea s-o moștenească.

Și când în cea de pe urmă,

Viața dacă li se curmă,

 

Mor întocmai, ca tot omul

Și bogatul, ca și robul.

 

Că moartea nu vrea să știe

De averi, de bogăție.

 

La nuntă ce s-a-ntâmplat

 

La nuntă ce s-a-ntâmplat,

 

În Cana Galilei [1]

 

Fost-a și Iisus chemat.

Iisus și cu maica Sa,

 

Șezând la masă și bea,

Băutura n-ajungea.

 

Iar mama lui Iisus,

Văzând că nu-i vin de-ajuns,

 

Zise: ,,-Fiul meu iubit,

Vinul li s-a isprăvit!”

 

Iar Iisus S-a sculat ,

Și slugile a chemat.

 

Șase vase ap-au pus,

Și le-a umplut până sus.

 

Hristos le-a binecuvântat,

Apa-n vin s-a preschimbat.

 

Le-a zis să de-ntâi la nun,

Să vadă vinu-i de-i bun.

 

Iar nunul de-a gustat,

Cu glas mare a strigat:

 

,,-Ceia ce fac mese mari,

Dau întâi vinuri mai tari

 

Și dacă se-nveselesc,

Și de cel mai prost primesc.

 

Atunci toți  au cunoscut,

Cum că Hristos S-a născut!”

 


[1] Se cântă după fiecare vers

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*