De la „vrem autonomie secuiască” la „vrem o patrie secuiască”!

Pe undeva chestiunea este logică, timpul nu stă pe loc, după cum nici doleanţele ,,secuilor” nu pot fi tot aceleaşi, lumea s-a cam săturat de acea ,,arie” a autonomiei secuieşti, care se tot ,,cântă” pe toate gamele posibile şi imposibile, muzicale şi mai puţin muzicale, de ani buni. Doar toată lumea cunoaşte vechiul dicton ,,scopul scuză mijloacele”!

Se vede însă treaba că nimeni nu-i ascultă. Ori nu-i bagă nimeni în seamă. Cine ştie… Poate tocmai de aceea unuia dintre numeroşii ,,formatori de opinie”, care, din câte se pare, ceea ce visează el noaptea, dimineaţă ia condeiul, pune pe hârtie – că ea suferă, săraca! – şi fuge repede la redacţia la care lucrează – e vorba de publicaţia lunară de limbă maghiară ,,Tortenelmi magazin” – şi-i dă drumul. Publică, adică. Aşa o fi visat, probabil, şi chestiunea cu ,,patria seciască”.

Se ştie că visul e vis, iar realitatea, realitate. De cele mai multe ori nu au nici o legătură una cu cealaltă. Aşa s-o fi petrecut lucrurile şi respectivul condeier. A visat el o…,,patrie secuiască”! Întrebarea ce se pune, de data aceasta în mod cât se poate de serios este: o fi existat uneva, vreodată o ,,patrie secuiască”? Cred că este foarte dificil să răspundă cineva, corect, la o asemenea întrebare, din moment ce chiar marii istorici încă nu s-au putut pune de acord cu orginea secuilor şi care o fi fost patria lor arhaică, din care apoi, cine ştie din ce motive, şi-au luat, cum se spune, lumea în cap.

Interesant este că respectivul autor al articolului întitulat ,,Vrem o patrie secuiască”, cunoaşte toată istoria secuilor, aşa de bine în cât nu are nici o reţinere în a afirma categoric că secuii sunt ,,un popor indigen, nu venetic”! După propria sa ,,istorie”- de fapt nu e numai a lui, ci a multora, convinşi de ,,adevărul” de mai sus – nu ei, secuii, sunt venetici, ci ,,românii colonizaţi în oraşe, comunităţile româneşti stabilite în secolele anterioare”! Iată deci justificarea unei ,,patrii secuieşti”!

Nu se ştie însă de ce ,,coloniştii români” nu-i înţeleg deloc pe secui şi au uitat de ,,drepturi fundamentale promise în decembrie 1918, la Alba Iulia”! Dacă ne referim la ,,drepturi fundamentale”, respectivul gazetar – sau ce o fi! – ar trebui să ştie că asemenea drepturi nu pot să fie decât într-o lege fundamentală, iar aceasta este Constituţia! Din câte ştim, la Alba Iulia nu s-a votat – şi nici nu se putea vota! – o Constituţie. Acolo s-a adoptat doar o Declaraţie de către o Adunare Naţională a românilor din Transilvania. Nici un reprezentat oficial al statului român nu a fost prezent la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Dar se continuă a se striga în gura mare, de către vaşnicii propagandişti ai maghiarimii din România, că statul român nu-şi respectă promisiunile făcute în 1918. Statul român nu a promis nimic, nimănui şi deci nu poate fi acuzat de nimeni că nu-şi respectă angajamentele luate atunci. Asta ar trebui să le intre odată în cap celor ce flutură asemenea neadevăruri.

Acuzaţii grave i se aduc României, de către individul respectiv,căruia nu merită să-i scriu numele, şi pentru că – zice el – aceasta nu respectă prevederile Tratatului privind minorităţile, semnat la Paris, în 9 decembrie 1919. Sunt multe şi importante prvederi acolo, legate de minorităţile din România.

Astfel, Art.2 prevede: ,,Guvernul român se angajează a da tuturor locuitorilor săi întreaga şi deplina protecţie pentru viaţa şi libertatea lor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă sau de religie”.  Am tot citi şi recitit rândurile acestea şi am cugetat îndelung la ceea ce Guernul român ar fi putut rămâne corigent privind nerespectarea prevederilor mai sus enumerate. Nu am putut găsi însă nimic ce ar putea să-l încrimineze.

M-am oprit îndelung apoi şi la Art.8, unde se spune: ,,Toţi supuşii români vor fi egali în faţa legii şi se vor bucura de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, de limbă sau de religie”. Prederi clare şi precise. Însă ce anume nu o fi fost, sau nu este respectat aici? Cu ce se simte autorul articolului mai neîndreptăţit, ca cetăţean român de etnie maghiară, faţă de mine, cetăţean român, de etnie română? Ce am eu în plus, din punct de vedere legislativ, faţă de el? Iar dacă e vorba de,,drepturi politice”, ce să mai vorbesc, ,,discriminare” totală, mai ales de 20 de ani încoace de când UDMR, ca repezentantă politică recunoscută a minorităţii maghiare, se află permanent la guvernarea României!

În schimb, pot fi aduse grave acuzaţii Guvernului român – mai corect spus, tuturor guvernelor româneşti perinadate la putere în epoca postdecembristă – care nu au respectat şi nu respectă alte prevederi importante ale Tratatului privind minorităţile! Astfel, la acelaşi Art.8, al. 4 se precizează: ,,Cu toată stabilirea de către guvernul român a unei limbi oficiale se vor face înlesniri raţionale supuşilor români de altă limbă decât cea română, pentru întrebuinţarea limbei  lor, fie oral, fie în scris, înaintea tribunalelor”. Toţi românii, dar mai ales cei din Ardeal, ştiu că în România nu s-a respectat şi nu se respctă acest articol, mai ales după 1989.

După cum nu se respectă nici prederile Art. 10: ,,În materie de învăţământ public, guvernul român va acorda în oraşele şi districtele unde locuieşte o proporţie considerabilă de supuşi români de altă limbă decât cea română, înlesniri menite a asigura ca în şcolile primare, copiii acelor supuşi români vor fi instruiţi în propria lor limbă. Această stipulaţiune nu va împiedeca guvernul român de a face obligatorie predarea limbii române în zisele şcoli.”

În sfârşit, acuze grave pot fi aduse guvernaţilor români postdecembrişti, care se fac vinovaţi de nerespctarea Art. 11, unde este stipulat că: ,,România consimte să acorde, sub controlul statului român, comunităţilor secuilor şi saşilor, în Transilvania, autonomia locală, în ce priveşte chestiunile religioase şi şcolare”.

Concluzionând, trebuie să recunosc că sunt întrutotul de acord cu autorul articolului la care am făcut referire, care acuză guvernul că a încălcat şi încalcă prevederile cuprinse la Art.8 al.4, Art.10 şi Art.11 dintr-un important document internaţional: Tratatul privind minorităţile, pe care România l-a semnat la Paris, în 9 decembrie 1919.