Dacă vom ajunge să comasăm alegerile (ultimele repere care mai dau măcar aparenţa unei societăţi libere) atunci mai bine stingem „lumina”… „Vegetăm”, ca în urmă cu două decenii, în nepăsare şi neputinţă. Pentru că, de vină nu este sărăcia noastră, cu justificarea aberantă că nu mai sunt bani pentru a apăra ultimele redute ale democraţiei, alegerile, ci starea de nepăsare în care ne-am lăsat împinşi de partidele de la putere, dar şi de formaţiunile aflate în opoziţie, în toţi aceşti ultimi 22 de ani.
Noi suntem de vină pentru că am uitat un lucru esenţial: nu este suficient să-ţi câştigi libertatea pentru a fi a ta pe vecie. Am ignorat că democraţia, odată împlinită, fie ea şi având părţile ei peticite, nu va rămâne acolo de una sigură, în vreme ce noi ne vedem liniştiţi de ale noastre. Pentru că vor veni mulţi să se înfrupte din ea şi se vor înfrupta până nu va mai rămâne nimic. O vor transforma într-un corp golit de toate trăirile ei şi în care se va insinua doar vidul pe care pare că l-am uitat. Iar la nivelul de degradare, sfărâmare şi comasare în noile blocuri structurale portocalii, politice şi economice, la care s-a ajuns, nu se mai pune doar problema de a apăra „democraţia”. Acum trebuie să luptăm şi pentru a recupera părţile pierdute în cele două decenii de libertate, dar, mai cu seamă, în ultimii ani ai lui „Să trăiţi bine!”.
Într-un asemenea context, dacă opoziţia chiar va ajunge să se retragă din parlament, ca „protest” faţă de cel mai grav atac la adresa democraţiei, comasarea alegerilor, datorată, printre altele, neajunsurilor financiare (o motivaţie tâmpă a guvernului de vreme ce preşedintele a mers la Bruxelles şi a ofertat acolo disponibilitatea României de a susţine financiar zona euro), se va consemna doar o atitudine mai suspect a fi parte a vânzării de ţară, cu tot cu suveranitatea şi democraţia ei. Pentru că un asemenea gest nu va duce nicidecum la încetarea fucţionării statului portocaliu, ale cărui picioare s-au înfipt şi în parlament, strivindu-i „libertăţile”, ci îl va consolida în abuzurile sale.
De fapt, opoziţia face iarăşi dovada ipocriziei de care este capabilă, ştiind că prin asumarea unei forme extreme de protest, părăsirea parlamentului, ei îi va fi totuşi cât se poate de bine. Nu şi ţării. Parlamentarilor „protestatari” le va fi însă cel puţin la fel de bine ca acelora rămaşi „la butoane”. Dacă nu chiar mai bine. Căci, motivând angajarea eforturilor, dinspre parlament, spre activitatea în colegii, aceştia îşi vor încasa în continuare nestingheriţi lefurile, iar prin prezenţa mai accentuată în colegii îşi vor putea derula campaniile electorale cu mult înaintea celorlalţi.
De aceea, prin gesturile anunţate, Victor Ponta şi Crin Antonescu nu vor mai fi, în faţa naţiunii, doar nişte inconştienţi, ci şi nişte lasi, opoziţia făcând iarăşi (culmea, tot mai făţiş!) jocurile acestei puterii nimicitoare. Până şi „răspunsul” dar de PSD, de exemplu, la motivaţia puteri de a comasa alegerile pentru a combate… absenteismul la vot (servit ca argument după cel al economiei de fonduri, prin faptul că în acest fel s-ar asigura o prezenţă la urne nu doar în cazul alegerilor locale, de care electoratul s-a arătat întotdeauna mai interesat, ci şi la cele parlamentare) este halucinant. Pentru că o soluţie precum introducerea votului obligatoriu nu are face decât să cădăa mănuşă puterii, la o eventuală întrebare adresată electoratului, despre ceea ce îşi doreşte, alegeri comasate sau alegeri cu prezenţă obligatorie, răspunsul ar fi evident.
Şi prima justificare venită dinspre putere, aceea că prin comasarea alegerilor s-ar face economii de 30 de milioane de euro, este cât se poate de ipocrită. Este ipocrită faţă de felul în care se risipsec banii de către guvernanţi. Dar, mai ales, este perfidă prin felul în care ajunge să condiţioneze practic existenţa democraţiei la noi în ţară. Într-un fel care ar putea duce, cât de curând, la un proiect livrat populaţiei de aşa-zisă salvare a democraţiei, şi cine noi nu îşi doreşte asta?, prin donarea unei sume pentru „salvarea democraţiei” (deja s-au făcut şi calculele, un euro și ceva de fiecare!). Totul pe principiul: democraţia costă. O „fundamentare” de logică pe care ne asteptăm să ne-o trântească Traian Băsescu în clipa în care va veni factura disponibilităţii sale de la Bruxelles de a susţine financiar zona euro alături de greii Europei.
Dar cel mai alarmant este felul în care a fost pusă pe tapet problema comasării alegerilor. Prin braţul „de forţă” al acestui guvern, Ministerul de Interne. Ceea ce dă măsura felului în care crede puterea de cuvinţă să ne trateze. Prin vorbele unui ministru care a slobozit nu numai o aberaţie de corigent al drepturilor omului, ci şi o injurie la adresa libertăţilor câştigate în ’89. O blasfemie aruncată de un personaj care la vremea sacrificiului din Decembrie ’89 îşi pregătea probabil fiţuiţile unui bacaleureat întârziat.
Un astfel de personaj, ca întruchipare a răului portocaliu, a ajuns să ne spună, la 22 de ani de la câştigarea libertăţii, cine şi unde are dreptul să candideze, grohoind faptul că prin comasarea alegerilor candidaţii nu vor mai putea candidata şi la funcţiile locale, şi la cele parlamentare.
Or, să vină un ministru, să calce în pcioare, nu doar limba română, ci şi legile fundamentale ale ţării, pentru a stabili el cine şi unde are dreptul să candideze, este deja mult prea mult.
Lasă un răspuns