Jocurile în politică şi în economie sunt făcute. Nu se mai acceptă nimic! Existența unor grupuri de interese care ne tulbură apele pentru a beneficia doar ei de peștii cei grași este de necontestat, dar noi trebuie să plecăm la drum cu convingerea că: „Patria este norodul şi nu tagma jefuitorilor!”
Faptul că lipsa unei educații corespunzătoare „din fașă și până la vârsta adultă” face pe mulți dintre compatrioții noștri să nu realizeze cumplita realitate care-i învăluie; să nu fie capabili să înţeleagă de ce, deși muncesc din noapte în noapte, nu mai reușesc să ajungă cu banii până la sfârșitul lunii; de ce trebuie să plătească la medic consultațiile şi medicamentele din moment ce li se opresc lunar din salariu contribuţiile pentru asigurările sociale; de ce nu au voie să se îmbolnăvească decât în prima săptămână din lună pentru că numai atât ajung banii ministerului pentru compensarea medicamentelor şi de ce atunci când ajung la pensie, (care mai ajung), li se spune că banii care li s-au oprit lună de lună din salariu toată viaţa lor, nu mai sunt…
Lucrul cu care nu voi fi niciodată de acord este resemnarea, cimentarea gândului că nu se mai poate face nimic. Întotdeauna se poate schimba orice! Depinde de noi. Dacă fiecare stă şi-şi plânge soarta în colţul său, în mod individual… marile interese ne înving. Măcar de-am boci în colectiv că poate ar fi mai eficient!…
Dacă ne vom aminti însă că suntem o naţie de bărbaţi cu bărbăţie şi dotaţi cu inteligenţă, istoria ne învaţă că ne stă în putere să schimbăm lucrurile în bine. În bine pentru toţi.
Avem un vehicul pentru asta, care se numeşte UNITATE !
Avem un motor la acest vehicul, care se numeşte DORINŢĂ DE SCHIMBARE !
Avem un combustibil de succes, care se numeşte HOTĂRÂRE!
Mai trebuie îndeplinită şi condiţia de VERTICALITATE!
Şi de aceea avem nevoie de exemplele măreţe din trecut…
Fragmentarea societăţii civile este din acest punct de vedere total contraproductivă, pentru că un sistem nou, o nouă paradigmă, cum se tot spune mai recent, nu poate fi rodul gândirii unui singur om ci al unui proces de unire a eforturilor intelectuale a tuturor celor care sunt capabili să sintetizeze situaţia actuală, să-i determine cauzele şi să propună soluţii concrete, punctual pentru fiecare aspect al vieţii politico-economice şi social-culturale. Oamenii capabili trebuie să înțeleagă că dacă azi le este bine, este doar pentru că cuiva îi convine asta. Într-o societate bazată pe rentabilitate, eficiență și profit omul este o unealtă. Si orice unealtă este ținută în mână doar atât cât ai nevoie de ea…
Este absolut necesară o acţiune concertată a tuturor cercurilor şi grupurilor intelectuale de atitudine civică pentru a pune la punct programe constructive concrete, care să ne îmbunătăţească radical viaţa, şi care să pună bazele unei lumi în care să o ducem bine cu toţii, unei lumi în care oamenii să se respecte şi să se ajute. O lume în care societatea să recunoască la adevărata şi întreaga sa valoare persoana umană, în baza implicării, a competenţei, meritului, sacrificiului, calităţii, cantităţii şi importanţei serviciilor aduse de aceasta, societăţii!
Să lăsăm deoparte invidia, orgoliile, miştocăreala. Suntem cu toţii fiinţe unice! Asta nu trebuie să ne împiedice să gândim că este un lucru minunat să ne punem în comun tot ceea ce are mai de preţ fiecare individualitate, în folosul tuturor. Şi nu vorbesc de comunism.
Societatea trebuie să găsească un sistem just de recompense, care să îmbine recunoaşterea ideilor şi talentului organizatoric al întreprinzătorilor care-şi dedică practic întreaga viaţă punerii în practică a unei idei ce aduce un anumit beneficiu societăţii, cu recunoaşterea rolului esenţial pe care îl au angajaţii lor la punerea în practică a ideilor respective, în baza criteriilor menţionate în paragraful anterior.
Un posibil astfel de sistem s-ar putea baza pe modelul vestic al cooperaţiei, al adevăratelor cooperative care nu au nimic în comun cu parodierea ideii de cooperativă din vremea aşa-zisului socialism ştiinţific, ci se bazează pe ideea co-participarii în natură sau în bani la formarea capitalului, la producerea de bunuri industriale sau agricole, la prestarea de servicii şi bineînţeles la împărţirea beneficiilor rezultate, proporţional cu aportul de capital şi munca depusă.
Nu există şi nu a existat niciodată un sistem politic şi social perfect. Asta nu înseamnă că nu avem dreptul să ni-l imaginăm şi să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca la un moment dat să devină realitate. Nu astăzi, nu mâine, nu pentru noi ci pentru fiii şi nepoţii noştri…
Pe de alta parte pentru ca un astfel de program să aibă succesul scontat el trebuie popularizat.
Suntem generația lui ”TOTUL” si ”TOTUL IMEDIAT”! Vrem cu toții SIGURANȚĂ, vrem cu toții un loc de muncă, pe care să ni-l creeze eventual altcineva. Trebuie să ne dezvoltăm capacitatea de a îndrăzni, capacitatea de a ne asuma riscuri. Suntem victimele propriei noastre lașități, suntem partizanii stării noastre de abținere, de a nu îndrăzni, de a nu reacționa, de a nu Acționa, pentru că suntem paralizați de frica de a nu învinge. Să fi ajuns oare România într-un punct mort?
Pentru ca un program, o idee sau un concept să aibă succes, el trebuie popularizat şi explicat pătrunzând până în cele mai intime colţuri ale societăţii. Trebuie întreprinse imediat acţiuni de reactivare a bunului simţ, de stimulare a capacităţii de a înţelege lumea contemporană, fenomenele şi acţiunile din jurul nostru. Să ne întrebăm mereu:” de ce?”, “cum de?”, “cine are de câştigat din asta?”. Şi dacă nu găsim răspunsul singuri, să ne întâlnim şi să-l găsim împreună. Pentru că două creiere sau mai multe, gândesc în mod sigur mai bine decât unul singur.
Ca urmare a acţiunilor masive de manipulare şi a compromiterii totale a politicii în general și a politicienilor in particular, care s-au discreditat singuri în mod continuu şi inconştient (sau nu!) prin lăcomie, prin oportunism şi prin discursuri populiste cu fraze pompoase lipsite de conţinut şi mai ales lipsite de urmări practice, oamenii şi-au pierdut încrederea în popularizarea prin mass media (cu televizorul, aţi minţit poporul!).
Soluţia în acest caz ar fi comunicarea „prin contaminare” – din aproape în aproape. Un mesaj transmis „live” – prin viu grai de către o persoană serioasă şi de încredere într-un cerc restrâns de cunoscuţi, are mult mai multe şanse de a fi recepţionat corect. Foarte important este şi faptul că discuţia „live” oferă posibilitatea unui feed-back instantaneu: vectorul purtător de mesaj poate da la cerere explicaţii prompte asupra chestiunilor mai dificil de înţeles, poate răspunde la întrebări şi da lămuriri suplimentare, lărgind dialogul şi sporindu-i eficienţa prin gesturi, prin mimică şi prin adaptarea acestuia la personalitatea fiecărui interlocutor. Şi odată lămurit, acest interlocutor poate deveni la rândul său un bun vector purtător de mesaj către propriul lui cerc de cunoscuţi, producând astfel o difuzare piramidală a unei idei, concept său program.
Pentru ca un astfel de „model” de comunicare să poată funcţiona este nevoie de o bună prezență în teritoriu, iar acest deziderat se poate obţine doar prin unirea tuturor grupărilor serioase şi bine intenţionate, active în spaţiul social.
Lasă un răspuns