Ziua huiduielii naționale

De douăzeci şi doi de ani trăim în demagogie, minciună perpetuă, dispreţ faţă de legea adevărului şi a bunului simţ. Înainte de 1989 istoria se fabrica la Moscova, acum se elaborează la Washington, la Tel Aviv, la Bruxelles şi în cabinetele „băieţilor deştepţi” ai planetei. Marea dezamăgire de „după”, a celor mai mulţi români, a fost că şi-au imaginat viitorul „altfel”. Faţă de „înainte”, „gogoşile” s-au schimbat, sunt mai sofisticate şi parşive, mai machiavelice, ca şi metodele de supraveghere a conştiinţelor, a cuvintelor scrise sau vorbite. Numai cei care au trăit vremurile de „dinainte” pot face comparaţii pertinente. Legi strâmbe, abuzive, străine intereselor româneşti se amestecă de-a valma cu cele drepte, ignorate, sfidate de însuşi statul român şi de clanurile mafiote. În „democraţia” post-ceauşistă dizidenţii de conjunctură plâng, nostalgici, fără motiv, cu lacrimi de crocodil după vremurile apuse. Cică „înainte” li se viola intimitatea, că erau supravegheaţi, că erau ascultaţi, cum susţin mulţi impostori, făcând pe frustraţii. Este şi aceasta o modă diabolică prin care, unii, plecaţi pe alte coclauri ale planetei, profită din plin, sunt premiaţi „gras” după criterii cu dublă judecată de valoare. Îi urmăreşte „tâmpita de patrie” şi când toacă zarzavat pentru ciorbă. Săracii! Cine să-i contrazică şi cum? Cine-i ia în seamă pe reclamanţi? Mult temuta şi hulita Securitate pare astăzi un copil neajutorat. În România „democrată”, mijloacele de supraveghere şi legile s-au schimbat, în spirit „democratic”. Acum suntem ascultaţi, monitorizaţi cu TOŢII, „sine ira et studio”! Cum să mai fii dizident? N-ai cum! Vremea dizidenţei a trecut. Purtăm spionul cu noi, 24 de ore din 24. Se numeşte telefon mobil. Ai ceva de spus, vrei să comentezi ceva, statul te plesneşte cu pumnul – pardon! – cu legea, peste gură, spunându-ţi acuzator: „teroristule!” Sub umbrela legii, instrumentele sofisticate moderne permit orice. Ce-i aia „Constituţie?”
Despre cultură, despre cercetarea ştiinţifică este dificil de amintit într-o ţară unde accesul la şcoală s-a rarefiat, iar absenteismul şi abandonul şcolar merge în pas forţat spre „înalte culmi de progres şi civilizaţie”. Şcoala a devenit un fel de laborator experimental în ale cărui retorte se prepară catalizatorii analfabetismului, ai inculturii, prostiei, demagogiei, superficialităţii, unde se prepară debarasarea de apartenenţa la neamul românesc. Din literatura şcolară au fost eliminate povestirile lui Creangă, dar şi marele poet Eminescu, numit „cadavrul din debara”, de către nepedepsitul alogen viperin, „uns” la conducerea unei înalte instituţii româneşti de cultură. Individul, protejat şi premiat de către Preşedintele României, a simţit din timp dincotro bate vântul, asigurându-şi o carieră netedă şi mereu ascendentă. Şi din manualele de istorie au fost scoşi pe uşa din dos „domnitorii preferaţi ai istoricilor români”. O lege strâmbă a impus predarea obligatorie a „istoriei” holocaustului evreiesc, nu şi pe cel „roşu” al românilor sau al altor popoare, în vreme ce Istoria Românilor a devenit „opţională”. Pe vremea „răposatului”, nimeni nu a îndrăznit să dispună ca la Bacalaureat, la Literatura română să se dea subiecte din Cuvântările tovarăşului Secretar General. Acum, logoreea nu ştiu cărui oficial european sau aberaţiile din „Raportul Tismăneanu” au fost impuse ca probe obligatorii. (NE)educaţia tinerei generaţii se face „pe sticlă”. Saltimbancii tv îşi toarnă unul altuia macaroane peste faţă, îşi expun nurii, frunza şi desu-urile, fără jenă. Îi priveşti şi te simţi cuprins de greaţă şi de revoltă neputincioasă. Vociferezi în zadar. Creaţiile lui Mozart, Enescu sau Beethowen sunt poluate sistematic, acoperite de decibelii propovăduitorilor limbajului obscen şi de guiţatul constipat al maneliştilor agramaţi.
Se practică morala dublei imoralităţi. „Băieţii deştepţi” şi profesorii de mită au subtilizat economia naţională, dirijând-o în subteran. Maneliştii, vrăjitoarele şi alţi tupeişti corupţi se ridică mai presus de lege, refuzând plata impozitelor. Interlopii se destrăbălează sub protecţia poliţiei, „la vedere”. Chiar în clădirea Parlamentului României, aruncă nonşalant bancnote furate, sfidează camerele de luat vederi care, cu aceleaşi lentile, îi filmează pe plebei îmbrâncindu-se pentru o porţie de fasole cu resturi de la masa ciocoilor. Constat cu amărăciune că trăim într-o dictatură mult mai dură şi mai parşivă decât pe vremea „dictatorului”. Trăim în dictatura haosului, a decăderii şi umilirii naţionale, a pierderii identităţii de neam. Românii şi-au pierdut speranţa într-un trai demn. „S-ar spune că Dumnezeu şi-a întors faţa de la cei buni şi de la drepţi, nu mai protejează decât pe cei a căror unică dorinţă este să distrugă România”. Huiduielile norodului sărăcit şi îngenuncheat, auzite la Ziua Naţională, când Preşedintele României încerca să-şi spele păcatele în baia ce mulţime, vorbesc despre vremurile vitrege în care Ţara se zbate sub cizma noilor ciocoi, vânzători de Ţară. Răposatul priveşte sarcastic de „dincolo”, şoptind cu obidă: „La Mulţi Ani, România!”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*