Valeriu Tabără? Mai degrabă, Valerică Tavernă… Şi nu ministru, ci un fel de şef de crâsmă… Cam la un asemenea personaj te duce gândul când îl auzi şi îl vezi în acţiune pe actualul ministru al agriculturii. Cel ce vorbeşte atât de savant despre România-hambar, minunea agricolă care poate hrăni în orice clipă 80 de milioane de locuitori ai Europei (mai puţin pe cei 20 de milioane ai ţării), cel ce umflă raportările la hectar în faţa lui Emil Boc (dar nu raportează, ca pe vremuri, producţiile fizice realizate, ci prezintă, la fel de savant, valoarea „finală” în euro, rotunjind eficienţa pe hectar, anticipând probabail încasările din amenzile ce vor fi date pentru nelucrarea pământurilor), cel ce sfidează ori de câte ori are ocazia ţăranul român mai abitir decât un moşier pur-sânge.
De câtă neruşinare poate da dovadă acest personaj s-a văzut din nou într-una din zilele în care fermierii au protestat la Bucureşti. Chiar dacă în faţa ministerului erau zeci de protestatari, ministrul a făcut singurul lucru de care pare a fi capabil: i-a ignorat de la nivelul autosuficienţei sale.
E drept, până la un moment dat, atitudinea lui era justificată, acesta primind vizita unei delegaţii din Germania. Era dară de înţeles ca în acele momente să nu iasă să-i întrebe pe manifestanţi de nemulţmirile lor ori să le arunce din colţul gurii o nouă minciună gogonată. Era de înţeles pentru că, indiferent de cât de tare zornăiau talangele, ministrul nu putea să-şi lase oaspeţii singuri.
Ce nu i-a ieşit la socoteală ministrului a fost faptul că fermierii s-au încăpăţânat să protesteze mai mult timp decât a reuşit ministrul să-i ţină de vorbă pe oaspeţii săi. Iar plecarea delegaţiei a concis chiar cu vârful manifestării…
O treabă cam neplăcută pentru imaginea ministrului, dar care putea fi uşor depăşită dacă ministrul dădea dovadă de un minim interes. Dar nu, în timp ce se fotografia „la scară” cu delegaţia străină, acet „Valerică” a continuat să fie la fel de arogant faţă de protestatari. Într-un gest nedemn, nu de un înalt oficial, ci de un om cu cei şapte ani de acasă.
În schimb, după încheierea „sedintei foto”, în timp ce ministrul se retrăgea în fortăreaţa sa, nemţii au găsit de cuviinţă să se oprească lângă fermierii români. Pentru că nu era vorba de orice fel de manifestanţi…
E greu de spus cât de „jenat” s-a simţit Valeriu Tabără când a văzut că nemţii făceau ceea ce ar fi trebuit să facă el. Probabil mai deloc. Dar situaţia nu a fost mai puţin penibilă pentru acesta. Căci, în vreme ce ministrul nu i-a considerat pe ţăranii care îl hrănesc şi pe el (că nu o mânca doar alimente din import, deşi, după ce a lăsat România pradă OMG-urilor şi a fel şi fel de porcării chimice alimentare, este posibil ca acesta să nu se mai atingă nu numai de zarzvaturile româneşti, dar nici de cei ce trudesc la ele, contaminaţi, nu-i aşa?!, de aceste mizerii de îngrăşăminte), nu i-a considerat dară vrednici de „descălecarea” sa în mijlocul lor, delegaţia germană nu a avut nici o reţinere în a sta de vorbă cu fermierii noştri. Dimpotrivă!
Pentru că nemţii au înţeles de multă vreme că, în clipa în care are loc un protest al fermierilor, siguranţa alimentară poate fi ameninţată chiar de doua zi. Au înţeles că nu-i poţi trata cu aroganţă pe nişte cetăţeni ai Europei care ar putea veni şi ei la Bruxelles să verse laptele în faţa forului european ca nemulţumire că proprii guvernanţi nu-i mai ascultă. Au înţeles că nu-i poţi trata pe aceşti oameni cu indiferenţă, orice nemulţumire şi orice protest al fermierilor, din oricare ţară a Europei, putând genera efecte în lanţ.
Este exact ceea ce nu a înţeles, orbit de aroganţă, ministrul român al agriculturii.
Din nefericire, ţăranii noştri au trecut şi peste această sfidare a ministrului Tabără. Nu au aruncat cu roşii, nu şi-au ieşit din fire. Au fost, într-un fel, aidoma membrilor de sindicat. Nici unii, nici alţii nu au înţeles că protestele nu sunt manifestări făcute doar pentru a bifa exercitarea unui drept, ci au scopul, mai ales după ce guveranţii ajung să te dispreţuiască făţiş, de a transmite un ultim mesaj puterii.
De aceea, dacă geamurile nu vor zăngăni şi la ministerul agriculturii, şi la guvern, şi la oricare alt minister, nimic nu se va schimba. Vom ajunge doar într-un punct în care nu vom mai avea de ce să protestăm pentru că însuşi protestul va deveni o formă de manifestare caducă. Iar asta se poate întâmpla chiar înainte ca puterea să transforme protestul într-o formă ilicită de exprimnare.
Lasă un răspuns