
Zburand printre vise
Lasă pământu-n urma lui zburând
Acolo sus, cu aripile-i de bărbat.
Nimic nu îl mai ține pe pământ,
Iubirea vieții lui la cer s-a înălțat.
Devreme, Doamne, ai strigat…
Atinge voalul ei alb de mireasă,
Peste nori se simte lângă ea acasă
Printre stele cu priviri de cleștar,
Sfinții sunt părinții ce-i duc la altar,
Din vioară suflă vântul în dar,
Stropii ploii vor plânge pentru ei,
Fulgerul plăpând le lumineaza calea,
Se țin de mână și iubesc ca niște zei,
Sunt ai neantului miri, casa le e zarea,
Au unit cerul cu marea…
El se întoarce cu tristețe pe pământ,
Nimeni nu-i citește-n ochi visarea,
Privirea-i crește spre înălțari plângând,
Ceru-i generos, i-o dăruiește pe Ea
În fiecare stea…
În pridvorul casei bătrâne
Stau în pridvorul casei bătrâne,
Natura îmi invită privirea la dans,
Cerul se reflectă în lacul de vise,
Doi, trei oameni în sst au mai rămas…
Trăiesc în vârf de pietre sterpe,
Mai demult se chemau deal,
Veneau vite sa se adape
Din roua ierbii de jar și nectar.
Aud ruga de la bisericuța sfântă,
Clopotele sunau a jale, a alb pustiu,
Corul cânta trist cu vocea mută.
Curgeau lacrimi de ceară în altarul viu,
Sătul și ostenit de atâta singurătate,
Între case goale ce odată erau sat
Fumul din coș ce pocnea din lemne
Iese doar din holde, nimeni nu le-a arat…
Sunt în așteptare de copii pierduți,
Mâini împreunez și mă rog la Tine.
Adu-i, Doamne, din meleaguri străine,
Intăranește-i, Tată, așa cum se cuvine!
De-o fi
De-o fi să arzi în seara asta,
Întreabă soarele ce doar apune
Și stelele ce se complac
În universul fără nume.
Imploră, roagă și insistă
În explicații fără sens
De vor fi unii să te-ndrume
În universu-aproape șters.
Zaci în letargia vieții,
În țara tuturor și-a nimănui,
Te iubești pe tine însuti, te-ai aflat
În universu-nchiriat…
Pe sunet de rouă în pura dimineață
Te trezesști mahmur de prea banala viață
Și-ți stabilești un minim ideal
În universul trist, real…
Deasupra omenirii
Frumuseți create-n veșicii
Te îndeamnă să-ți trezești fiorii,
Să pasesti, să urci munții cei vii,
Acolo unde se-ntâlnesc cu norii.
Aroma purității din natură,
Izvorul care plânge pentru tine,
Fereastra către cer, albastrul ce îndură
Primesc în viața lor superba creatură…
Sunet de copaci, la apus de seară
Și luna ce se-ascunde după munte,
Trezesc în tine viața ce te înfioară
De sentimente dulci fără cuvinte.
Semeți și dârji,integri și de neclintit,
Sunt muntii falnici fără de cunună,
Vrut-au duțmanii să-i fure, să-i supună,
Dar munții au puterea lor divină.
Sunt o suflare
Sunt o suflare a trupului pribeag,
O adiere rebelă a sufletului drag,
Mi-e dor, mi-e dor de ce îmi place mie,
Mi-e dor să traiesc în armonie.
Sunt și nu-mi ajunge doar că sunt,
Dorința de vecie se războiește vie,
Ating plăpând ecoul ce duce în neant,
Vocea eternității mi se-adresează mie…
Sunt apusul ce încă mai dorește soare,
Ce îndeamnă luna tristă la culcare,
Sunt zorii zilei, buimaci de-atâta noapte,
Visul efemer ce te trezeste în șoapte…
Sunt eu, nu ceea ce ai vrea ca eu să fiu :
Fiul rătăcitor în timp, trăind în pustiu.
Rădăcina vieții se desprinde deja secată,
Mi-e dor de timp, de ce am fost odată…
Sunt azi, de mîine nu mai pot să știu,
Trăiesc momentul unic, mă bucur că sunt viu,
Ai văzut că plou…Mă bucur cu suspine:
Pentru mine este astăzi și niciodată mâine.
Sunt, sunt, sunt… șoptesc cu vorbe repetate,
Sunt poate prea aproape și totuși prea departe,
În puritatea vieții sunt ca și cum n-am fost,
Cu vorbe efemere și triste, fără rost.
Sunt azi, am fost și ieri și chiar alaltăieri,
Esența supremului parfum pe care îl preferi
În nebunia nopții negre, ivită deodată,
Când mă trezesc la viata ce-mi e dată…
Navigator pe-a vieții undă
Sunt tunet, trăznet și angoasă,
Nemiluita lume cea duioasă,
Râu de energie, plânset de izvor,
Fulger de fluviu înflăcat de dor.
Sunt mal cu valuri agitate,
Mări adâncite cu vise înspumate,
Ocean cu vânt și lină boare,
Pământ cu lună fără soare.
Sunt corabie din flota desprinsă,
Un pământean în plină umilință,
Navigator pierdut pe-al vieții val,
Și-s semilună și luceafar în fundal.
Sunt un pirat ce caută comori,
Și străluciri de aur ce îți dau fiori,
De beau un rom să uit de vijelii,
Visez la cârmă puterea vietți vii.
Sunt obosit în portul fără port,
Departe de lumea plină de confort
Din rădăcini desprinse de pe mal,
Pierdut în lumi străine, dulce-amar…
Sunt pe un val care se pierde-n undă,
Pătruns de lumea cea profundă,
Mă jur pe soare, lună și pe nori:
Renunț la o valoare de comori…
Sunt cel ce trage vela pe al vieții vis,
Sărac-bogat, așa cum mi-am permis,
Pe-adâncuri de cărări într-un pribeag decor
Eu Ție, Doamne, mărturie pentru dor.
Lasă un răspuns