De ce moldovenii sunt români!

(sau, încă o dată despre românitatea moldovenilor din stînga Prutului)

 Aproape toate necazurile în teritoriile româneşti din stînga Prutului  îşi au rădăcinile în criza identitară care încă stăpîneşte o bună parte a societăţii. Nici după 20 de ani de aşa zisă independenţă a R.Moldova multă lume, în special generaţiile mai în vîrstă de la ţară, nu ştiu că „moldoveni” din stînga Prutului sunt şi ei ROMÂNI, parte a Poporului Român, la fel ca şi „moldovenii” din dreapta Prutului, oltenii, muntenii, ardelenii, bănăţenii, bucovinenii, dobrogenii sau maramureşenii… Această anomalie se datorează nu doar politicii antinaţionale promovate de fostul regim sovietic de ocupaţie, dar, mai cu seamă, politicii „moldovenismului primitiv” şi agresiv, promovată de-a lungul anilor de noii guvernanţii de la Chişinău, mai ales după faimosul congres „Casa noastră – R.Moldova”, organizat de Mircea Snegur şi Ion Druţă (1994)… Deci, să nu ne mire faptul că încă există situaţii cînd frate cu frate se trag de păr, unul susţinînd sus şi tare că-i moldovean şi vorbeşte „moldoveneşte”, iar celălalt – că-i român şi vorbeşte româneşte… În situaţia cînd o bună parte a populaţiei este văduvită de conştiinţa naţională, avem de a face cu o societate sfîşiată, incapabilă să-şi unească eforturile pentru a-şi făuri un viitor mai bun, punînd în pericol însăşi existenţa şi continuitatea fiinţei naţionale în aceste teritorii! Iată de ce elita societăţii, intelectualitatea, generaţia tînără, crescută şi educată în spiritul limbii române şi a istoriei românilor, au obligaţia să acţioneze cu mai multă hotărîre şi curaj întru formarea şi consolidarea conştiinţei naţionale la românii basarabeni. Şi atunci întregii societăţi i se va lumina şi calea pe care trebuie s-o urmeze! Aceast articol vine în sprijinul celor care doresc să-şi cunoască istoria şi propria identitate naţională, dar şi a celor care vor să se includă în nobila şi necesara activitate de conştientizare a populaţiei băştinaşe din stînga Prutului de apartenenţa sa la Neamul Românesc şi necesitatea imperioasă a lichidării consecinţelor pactului Stalin-Hitler şi revenirii la sînul Patriei-mamă România!

Etnonimul „român” s-a încetăţenit în teritoriile vechii Dacii odată cu ocuparea acesteia de către imperiul roman şi provine, evident, de la cuvîntul „roman”. Poporul român s-a format ca urmare a simbiozei dintre daci şi romani în întreg arealul vechii Dacii. Şi românii, la fel ca şi ruşii, francezii, italienii sau nemţii au trecut prin fărîmiţarea feodală ca, pînă la urmă, să se constituie în state centralizate, cu menţiunea că la români acest proces a purtat un caracter paşnic, spre deosebire de toate celelalte state şi popoare… Iar existenţa Principatului Moldova mai bine de 500 de ani pînă la Unirea din 1859 nu înseamnă sub nici o formă că aici s-a născut un popor nou, „moldovenesc”. Şi locuitorii Moldovei feodale, şi cei din Muntenia, căreia i se mai zicea şi Valahia sau Ţara Românească, şi cei din Transilvania ocupată de unguri, aveau conştiinţa unităţii naţionale şi se numeau cu toţii la fel: valahi sau români. La fel îi numeau toţi călătorii străini prin principatele române şi cancelariile domneşti ale tuturor statelor pe parcursul istoriei. Este edificator faptul că însuşi ţarul Rusiei, Ivan al III-lea, îl numea pe Ştefan cel Mare – „Ştefan, volohul” şi pe fiica acestuia – „Elena, voloşanca”. Chiar prima carte tipărită în Moldova, cunoscută nouă cu denumirea de „Cazania lui Varlaam”, se numea, de fapt „Carte românească de învăţătură…”, tălmăcită „din limba slavonească pre limba românească…”. În prefaţa acestei cărţi însuşi domnitorul Moldovei de la acea vreme, Vasile Lupu, se adresa astfel: „Cuvînt împreună către toată seminţenia românească… Vasile voevod…, domn a toată Ţara Moldovei, dar şi milă şi pace şi spăşenie a toată seminţia românească pretutinderea ce se află pravoslavnici întraceastă limbă…”. Evident, domnitorul îi avea în vedere pe toţi românii: şi pe cei din Moldova, şi pe cei din Muntenia (Ţara românească, Valahia), şi pe cei din Ardeal (Transilvania).

Cronicarul Miron Costin în lucrarea sa „Cronica Ţărilor Moldovei şi Munteniei” (Cronica polonă) spune: „…Ca şi noi, şi muntenii se numesc români, ceea ce este acelaşi lucru ca romani. Şi dintre ei sunt mulţi în ţara Transilvaniei  şi peste tot ţinutul Maramureşului şi al Oltului în munte…” Şi mai departe: „…Numele cel mai adevărat, autentic, de la primul descălecat prin Traian este român sau romanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeauna între dînşii…pînă astăzi, acelaşi nume este dat îndeobşte şi muntenilor, şi moldovenilor, şi celor ce locuiesc în ţara Transilvaniei. Român este un nume schimbat în curgerea anilor din roman şi astfel, cînd întrebi pe cineva dacă ştie moldoveneşte, spun: ştie româneşte?… Un alt nume ei înşişi nu au primit între dînşii niciodată”, “…şi ţărâi noastre, Moldovei, şi Ţărâi Munteneşti NUMELE CEL DIREPTU de moşie, IESTE RUMÂN, cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: ŢARA ROMÂNEASCĂ.”

Un alt cronicar, Grigore Ureche, încă şi mai înainte (în 1647), în „Letopiseţul Ţării Moldovei” scria: „Rumânii, cîţi se află lăcuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal, şi la Maramoroşu de la un loc sunt cu moldovenii şi toţi de la Rîm se trag…”.

Istoricul transilvănean Nicolae Olahus printre primii demonstrează în scrierile sale unitatea de limbă şi neam a poporului român din Muntenia, Moldova şi Transilvania. În principala sa operă „Hungaria et Atila” (1563) în capitolul ce se referă la Moldova spunea: „…Moldovenii au aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi aceeaşi religie ca şi Muntenia… Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost odinioară romana…”.

Cronicarul Constantin Cantacuzino (Muntenia) în „Istoria Ţării Româneşti” scria: „…Însă rumânii înţeleg nu numai ceştia de aici, ci şi din Ardeal, care încă şi mai neaoşi sunt, şi moldovenii şi toţi cîţi şi într-altă parte se află şi cu această limbă, măcară fie şi ceva osebită şi nişte cuvinte din amestecarea altor limbi…”.

Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” (1717-1723) scria: „…Aratăsă pre scurt precum neamul moldovenilor, muntenilor, ardelenilor, care cu toţii cu un nume de obşte români se cheamă, să fie din rodul său hireşi romani…”, ,,…Noi, moldovenii, LA FEL NE SPUNEM ROMÂNI, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci ROMÂNEASCĂ, astfel ca, daca vrem sa-l intrebam pe un strain de stie limba noastra, nu-l intrebam: «Scis moldavice?», ci «ŞTII ROMÂNEŞTE?», adica (in latineste): «Scis Romanice»?”, «… chiar dacă acest neam a fost imparţit in trei ţinuturi de căpetenie, totuşi, toţi se cheamă cu acelaşi nume de ROMÂNI, dispreţuind, adică dînd de-o parte numele de VALAHI, care le-a fost dat de către popoarele barbare». Acelaşi Dimitrie Cantemir în lucrarea sa „Descrierea Moldovei” scria: „Aşadar, întregul nostru neam românesc se vădeşte printr-o tradiţie veşnică parcă, a-şi trage începutul din cetăţeni romani… Chiar dacă acest neam a fost împărţit în trei ţinuturi…, totuşi, toţi se cheamă cu acelaşi nume de români, dispreţuind… numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare… Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească…, ci românească, astfel că dacă vrem să-l întrebăm pe un strein de ştie limba noastră, nu-l întrebîm „ştii moldoveneşte” ci „ştii româneşte?”.

Cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii ardelene – Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ion Budeanu-Deleanu demonstrează cu prisosinţă românitatea locuitorilor din cele trei principate dunărene, constituite pe teritoriul vechii Dacii.

Spre exemplu, chiar titlurile unor lucrări ale lui Samuil Micu vorbesc de la sine: Istoria românilor cu întrebări şi răspunsuri (1791); Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor (1796); Istoria şi lucrările şi întîmplările românilor (1801-1805) în patru volume.

Gheorghe Şincai în lucrarea sa „Hronica românilor şi a mai multor neamuri” (1816) scria: „…Din partea coloniei care au rămas în Dacia veche şi din romanii… trecuţi peste Dunăre… s-au prăsit toţi românii, cîţi sunt de-a stînga Dunării, cum cură în Marea Neagră…”.

Gheorghe Asachi între anii 1814 şi 1818 a ţinut la Iaşi primul curs de „inginerie hotarnică în limba română”. Tot el este în Moldova ctitorul presei în limba română: în 1829 scoate primul ziar românesc „Albina românească” cu suplimentul literar „Alăuta românească”.

Mihail Kogălniceanu editează între anii 1841-1845 revista „Arhiva românească”. În „Cuvînt întroductiv pentru deschiderea cursului de istorie naţională” rostit la Academia Mihăileană (1843) Mihail Kogălniceanu spunea: „Eu privesc ca Patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istoria naţională istoria Moldovei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”.

Principala operă a lui Alecu Russo (1850) se intitula „Cîntarea României” şi, parcă, anticipa Unirea a două Principate în care locuiau români şi constituirea României moderne!

Vasile Alexandri în „Cîntece populare româneşti” (1850) scria: „…Unu-i moldovean, unu-i ungurean, şi unu-i vrîncean!… Adică, unu-i de pe Valea Moldovei, unu-i de la Vrancea, şi unu-i din Ardeal. Din nenorocire poporul nostru din Moldova confundă foarte des numele de ardelean cu cel de ungurean, căci el nu a ajuns a cunoaşte cît e de întins pămîntul locuit de români. El nu ştie că dincolo de toate hotarele ţării lui, că peste Carpaţi şi pînă în sînul Ungariei, că peste Dunăre şi  pînă în sînul Macedoniei, că peste pîrîul Molniţei şi peste rîul Prutului se află tot români ca dînsul, care au acelaşi port, aceleaşi obiceiuri ca dînsul şi care, într-un cuvînt, sunt fraţii lui de acelaşi nume şi de acelaşi sînge! Puţini sunt la număr între români care au cunoştinţă de întinderea neamului lor şi mai puţini încă acei care sunt convinşi de puterea ce ar dobîndi acest neam nenorocit cînd toate ramurile lui ar fi readunate pe lîngă vechea lui tulpină…”.

Dar să vedem dacă nu cumva, odată cu ocuparea şi anexarea în 1812 de către Rusia ţaristă a unei jumătăţi din teritoriul Moldovei, numită ulterior, Basarabia, aici s-a născut un alt popor… Şi de această dată am să operez cu documente.

Curtea imperială din St. Petersburg, 1840: „…Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pag 7)

Istoricul rus N. Nadejdin în lucrarea sa „Raport despre călătoria întreprinsă în 1840-1841 în teritoriile slave de sud” (traducerea îmi aparţine) publicată în cartea „Notiţele societăţii de istorie şi antichitate din Odesa” (1844) scria: „…Românii pînă în prezent alcătuiesc principala etnie a regiunii Basarabia, iar viţa acestora este răspîndită şi de această parte a Nistrului pe întreaga întindere de la Ovidiopol pînă la Dubăsari”.

În „Dicţionar enciclopedic”, vol. 53, editat la Sanct Petersburg în 1899 se spune: „În timpul de faţă românii locuiesc compact în regatul României, în Basarabia rusească, în cea mai mare parte a Bucovinei, în partea de sud a Ungariei, în Transilvania, Macedonia, Istria şi Dalmaţia. Numărul total al acestora este de aproximativ 10 mln… În Basarabia, care aparţine Rusiei, se numără aproximativ 1.000.000 de români. Toţi aceşti români, despărţiţi în plan teritorial şi politic între trei state, alcătuiesc în raport cu limba şi etnia un tot întreg…”.

N. Durnovo: «… toate scolile organizate in Basarabia au scopul de a transforma românii basarabeni in velicorosi, ceea ce nu reuseste…» (Peterburgskie vedomosti, 27 mai (9 iunie) 1912).

L.S. Berg: «Moldovenii sunt românii care populeaza Moldova, Basarabia si o parte din guberniile Podolia si Herson; acestia populeaza in proportie nu prea mare si gubernia Ekaterinoslav» (Basarabia. Tara, populatia, economia. Petersburg, 1918).

Alexandru Hîjdău, care trăia în Basarabia ocupată de ruşi în „Epistolă către români” scria: „Vă trimit urări de bine din partea Basarabiei, pentru care sunt scumpe şi pline de însemnare viitoarele destine ale României unite, Patria-mamă; primiţi aceste urări ale mele ca un glas sufletesc al unui frate, pentru că eu sunt trup din acelaşi trup şi os din aceleaşi oase din care sunteţi plămădiţi şi voi, şi în vinele mele curge acelaşi sînge românesc, care curge în vinele voastre”.

Constantin Stamati–Ciurea la sfîrşitul sec.XIX scria: „Limba română rustică, precum o vorbeşte poporul nostru din Basarabia, a fost singurul izvor din care m-am adăpat…”.

Din discursul lui T. Ioncu, reprezentantul Partidului Naţional Moldovenesc la Congresul popoarelor din Kiev (8-14 septembrie 1917): „Salut Congresul naţiunilor în numele românilor din Basarabia! Mulţi aţi auzit de moldoveni, dar puţini cred că ştiţi că naţiune moldovenească nu există! Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional, iar dacă noi numim moldoveneşti comitetele şi organizaţiile noastre, o facem numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvîntul român sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri…”.

Alexei Mateevici: «Mai înainte de toate sa ştiţi că … fără unire nu vom putea dobîndi nimic. Deci, să avem un gînd, o inimă, un ideal! Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate inflori numai dacă se intemeiază pe idei drepte. Cu mîhinre am vazut astazi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra ideii drepte. Unii se socot moldoveni, alţii – cei mai puţini – români. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa daţi poporului idei adevarate, căci altfel intreg invătămîntul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina și Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi spun români. Aşa trebuie să facem și noi! N-avem două limbi si două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. … Trebuie să ştim că suntem români… Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi…”Aceasta să se stie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba… Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecat la limba literară românească» (Din cuvîntarea rostită la primul Congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia, care a avut loc la 25-28 mai 1917).

Primele cărţi tipărite în Basarabia în limba română sub ocupaţia rusească se numeau: „Cursul primitiv de Limba Rumână” şi „Abeceda Rumână” (1865), autor – profesorul Ioan Doncev.

Marx, Engels, Lenin despre româníi basarabeni; Engels: «Finlanda este finlandeza si suedeza, Basarabia – româneasca, iar Polonia Congresului – poloneza (…). Aici nici nu poate fi vorba de unirea unor neamuri inrudite, care poarta numele de rus, aici avem de a face pur si simplu cu o cucerire prin forta a unor teritorii straine, pur si simplu cu un jaf». (Opere, ed. v.22, Moscova, 1962, p.30-31).

„Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi.”. Despre numărul românilor Karl Marx specifica: „Românii din Ţara Românească – 2500000, Moldova – 1500000, Transilvania – 1486000, Banatul Timişoarei – 1085000, Bucovina – 300000, Basarabia – 896000. Total – 7767000”. «Administratia ruseasca din toate judetele Basarabiei a ordonat sa fie arse orasele si satele in momentul apropierii inamicului. Acest ordin este cu atat mai ridicol, cu cat, dupa cum rusii inteleg prea bine, românii basarabeni nu vor regreta plecarea lor mai mult decat românii din Valahia si Moldova…» (opere, ed. II, vol. 10, Moscova, 1958, p.495). «Taranul român din basarabia nutreste pentru «muscal» numai ura» (K. Marx: Insemnari despre români, Bucuresti, 1964, p.167); «Basarabia este pamant românesc» (Dreptul naţiilor la autodeterminare).

Perioada sovietică

Rajmund Piotrowski: «… termenul de «limba moldoveneasca» are o istorie mai veche pe teritoriul Basarabiei. Acest termen a fost un instrument al politicii imperiale țariste, iar apoi al politicii imperiale staliniste-bolsevice. Menirea acestui instrument era de a izola Basarabia, iar mai târziu – Republica Moldova de la arealul românesc»

Ruben Budagov: «Numai pentru faptul că I.V. Stalin amintește «limba moldovenească» a apărut problema limbii moldoveneşti de sine stătătoare, deşi majoritatea lingviştilor considera pană acum ca românii si moldovenii vorbesc aceeaşi limbă» (Voprosi iazakoznania, 1957, Nr.2, p. 154).

Silviu Berejan: «limba exemplară nu poate fi numită moldovenească, pentru că limba literară, «moldovenească», nu există. Există numai vorbire dialectală moldovenească» (Literatura si Arta, 24.08.1985).

Perioada contemporană

Nicolae Corlățeanu: «Se impune a înțelege cu toții, o dată și pentru totdeauna, ca încercările întreprinse în perioada sovietică de a crea o nouă limbă literară romanică pe teritoriul fostei RSSM, diferită de cea română, n-a dat și, de fapt, nu puteau da nicicând rezultatele scontate. Dimpotrivă, au dat nastere la discuții nefructuoase, pentru că în nici un chip nu se poate ascunde adevărul confirmat istoricește prin unitatea de limbă, literatură, creații artistice. O dată și odată trebuie să ajungem cu toții la înțelegerea că limba noastră literară trebuie numit cu numele său adevărat – româna. Acest lucru nu afecteaza în nici un fel nici ambițiile, nici orgoliul cuiva, cu atât mai mult independența și suveranitatea statală a Republicii Moldova» (Limba Romănă, nr. 4 (22), 1995, p.10-19).

Ion Constantin Ciobanu:  ,,… de câtă înțelepciune au dat dovadă strămoșii noștri că au numit această limba cu un cuvânt neutru. Limba română! Doamne ferește dacă aceasta limba s-ar fi născut din uzurpare și s-ar fi numit după vreo regiune oarecare muntenească, oltenească, ardlenească, bănățeană, bucovineană, moldovenească etc.! Atunci, s-ar fi văzut cum joacă dracul într-un picior! Sintagma «limba română» e unificatoare. Ea nu înalță, nu coboară, nu subapreciză pe nimeni, ea creează la toți condiții egale! Și taie o dată și pentru totdeauna apa de la moara rătăciților» (Moldova literară, 18.VI.1995)

Eugen Coșeriu: «A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebita de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeala naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate și o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocind etno-cultural».

Grigore Vieru : LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.
Cant a Patriei fiinta
Si-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea ROMÂNĂ.
Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba NEAMULUI MEU DACIC,
Limba noastră cea ROMÂNĂ.

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea ROMÂNĂ.

Declarația Adunării Generale anuale a Academiei de Științe a Republicii Moldova

«Adunărea Generală anuală a Academiei de Știinte a Republicii Moldova confirmă opinia științifică argumentată a specialiștilor filologi din republică și de peste hotarele ei aprobată prin Hotărârea prezidiului ASM din 9.IX.1994, potrivit căreia denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este limba română. 29 februarie 1996».

Limbile oficiale ale Uniunii Europene sunt în număr de 23 (limbi în care se desfășoară lucrările Parlamentului European ), pentru ca cele 27 de state membre ale Uniunii Europene utilizează doar 23 de limbi oficiale, denumirile regionale ale acestor limbi oficiale nefiind acceptate. Iată definiția pe care Comisia Europeana o dă limbii române:
– “Limba română – limbă indoeuropeană din familia romanică, din grupul italo-romanic, limbă răspândită în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi în peninsula Balcanică, unde este folosită de circa 30 000 000 de vorbitori nativi, și care este limba oficială în România şi Republica Moldova.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*