Eminescu, un dar ceresc…

Este firesc să ne întrebăm de ce îi datorăm lui Eminescu limba română pe care o vorbim astăzi şi nu unuia dintre iluştri săi înaintaşi, cum ar fi Vasile Alecsandri sau Eliade Rădulescu ale căror opere sunt adevărate culmi ale măiestriei.

Unul dintre răspunsuri este că miraculoasa contopire într-un singur grai a tuturor celorlalte vorbite de români s-a produs în mintea poetului din Ipoteşti după ce a citit în biblioteca lui Aron Pumnu toate cărţile publicate până atunci de scriitori români din ţară sau de cei risipiţi prin imperiile vecine la care s-au adăugat călătoriile făcute pe jos printre ţăranii care-i vorbeau în limba sa maternă româna pe care cei doi erudiţi mai sus amintiţi au învăţat-o mai târziu ca pe una străină. Fiind nemijlocit legat de sufletul românesc, doar lui Eminescu i s-a revelat taina străveche a limbi române ameninţată din toate părţile de vâltori potrivnice şi i s-a încredinţat de către Cer misiunea de a o întoarce pe făgaşul ei firesc.

Opera lui genială şi-a tras seva din basmele, colindele și baladele românilor, păstrate prin viu grai, şi care nu au fost traduse când s-au schimbat stăpânii, una dintre dovezi fiind balada Mioriţa o prevestire a patimilor lui Hristos răspândită în rândul păstorilor din Carpaţi cu mii de ani în urmă. Cei închistaţi în concepte dictate de interese politice din vremea lui până astăzi,  pentru că îl înţeleg deformat, se grăbesc să-l condamne la ignorare şi micire pentru a-l face pierdut printre „măreţii” lor liliputani.

Toate neamurile pământului au primit câte un dar ceresc, iar al nostru, al românilor, se numeşte Eminescu şi doar prin el o să reuşim să păstrăm în veci: freamătul codrului, teiul sfânt, lacul încărcat cu nuferi, floarea albastră a iubiri, rugăciunea unui dac rostită în strana unui templu zamolxian pe care s-a întemeiat creştin – ortodoxia română şi ogorul strămoşesc de la Nistru până la Tisa.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*