Cazier moral de politician… penal – serial despre cei mai lustrabili și mizerabili (ș)parlamentari (5)

FIȘA PENALĂ a inculpabilului SILVIU PRIGOANĂ

(Notă: Pentru a lua prin surprindere în jungla lor politică greu accesibilă cât mai mulți prădători, am început seria dezvăluirilor cu șacalii, hienele și coioții mai mici).

Pedelistul de București, Silviu Prigoană, nu este nici șacal, nici hienă, nici măcar coiot din casta prădătorilor mici, dar nici mare sconx nu este, deși tot ce face pute, căci nu are glanda prea mare pentru funcții politice în partid și stat, însă este, de departe, cel mai mare vulpoi, cel mai viclean și acaparator prădător, un adevărat model al minciunii, demagogiei, traficului de influență și corupției pentru animalele politice din zooșparlament. Un mare păcălici…
Ca demagog profesionist, cumătrul vulpoi a penetrat cu tupeu în haita politică direct din vizuina hoțomanilor, cotizând exemplar cu sume fabuloase pentru partid, păcălind electoratul prin gogorițe nemaitrâmbițate de către alte fiare și orătănii politice până atunci, între care cea mai umflată, bășicoasă și urzicoasă a fost promisiunea de a înapoia Casa Poporului poporului,  megaclădirea ceaușistă confiscată cu toată nesimițirea de către aleșii iepurașilor orbi și surzi.
Conu` vulpoi Prigoană este unul dintre cei mai hrăpăreți băieți descurcăreți  care îi păcălesc pe nătăfleți  și unul dintre guralivii apărători ai privilegiilor de haită prin sabotarea și boicotarea inițiativelor unora, altora – fără aptitudini la furat –  de modificare a legilor care le permite (ș)parlamentarilor să fure cvasilegal de la stat, așa cum s-a bătut cu păroasele-i labe (din față) în piept în campania electorală însuși  Prigoană. Dar mierea, pastrama de oaie și cașul de furat sunt mult mai gustoase dacă ursul face legea albinăritului, lupul legea oieritului, și vulpea legea cașcavelitului (!)… Afaceri negre cu legi albe…

Silviu Prigoană este, potrivit unor anchete „discrete” date publicității, primul în topul celor mai bogați îmbogățiți prin politică în urma afacerilor cu statul, sau facilitate de către stat. Doar și dând crezare că ar fi sincere și complete declarațiile lui de avere, pe lista averilor lui incredibile figurează  nenumărate proprietăţi în ţară şi în lume și bunuri dintre cele mai valoroase, mici și mari, de la mobile de epocă la întregi colecții de tablouri, antichități, timbre,  monede, ceasuri… reprezentând sume exorbitante.

Vă puteți face o imagine doar și din faptul că  Declaratia acestui deputat conține 309 pagini și o listă nesfârșită cu 12 397 de contracte încheiate de firmele imperiului Prigoană. Vă imaginați că majoritatea acestor contracte sunt cu statul sau coparticipative cu instituții terțe de stat. Nu mai este nici o noutate că, de pildă, Rosal Grup SRL, megafirma de salubritate a regelui gunoaielor a acaparat în câțiva ani (de mandat politic al rapacelui deputat) o mare halcă din țara gunoaielor și tot ce figurează în adminstrația statului pe uriașe arii de stoarcere a banilor de la amărăștenii care plătesc pentru un metru cub de gunoi pe săptămână și pe locuitor o taxă la valoare occidentală dintr-un venit de lumea a treia, fără ca vreun cetățean, pe foamea și pe praful ăsta, să producă măcar un metru cub de deșeuri pe lună…

Despre (ș)parlamentarul Silviu Prigoană s-ar putea scrie mulți metri cubi de dosare dacă s-ar supune anchetelor penale faptele acestui personaj alegoric de fabulă dâmbovițeană care înșfacă prin minciuni și păcăleli bucata de caș de la ciocul… papagalilor care l-au votat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*