Acolo unde nici pepenii nu plâng…

Dăbulenii nu sunt în lacrimi… Chiar dacă pare greu de crezut, nu sunt, pentru că pe acolo nu au curs nicicând râurile de lacrimi pe sub geamurile biroului senatorial. De fapt, nu au fost ei în lacrimi, nici în lunile în care nu dădea firicel de ploaie peste pământurile roase de secetă. Ori când nu se lăsa ploaia peste obrazul zbârcit al pământului Dăbulenilor aşa cum nu se lăsa nici senatorul lor purtat pe acolo. Şi nu au plâns ei nici măcar în clipa în care au văzut cum se farâmă gingiile dezgolite ale albiilor sub sfredelul soarelui. Apoi, chiar de ar fi ca apele să ajungă să spele colbul Dăbulenilor, „râurile” tot n-ar avea pe sub ce ferestre „senatoriale” să curgă. Că domn’senator nu trecea el pe acolo nici măcar la coptul bostanilor, darămite în restul anului!

De aceea, oamenii Dăbulenilor nu plâng… Chiar dacă sunt pe cale să rămână fără senatorul lor atât de înalt cocoţat în treburile ţării. Chiar dacă pe viitor s-ar putea să fie nevoiţi să se mulţumească poate cu un personaj şi mai şters. Unul care s-ar putea să nu mai aibă nici măcar carnetul de partid de culoarea miezului de bostan.

Şi atunci, de ce ar fi mai trişti acum? Mai ales că, între Mircea Geoană şi Dăbuleni este exact legătură sufletească dintre Dăbuleni şi Parlamentul României. Ba, râsu’ plânsu, nici măcar între Dăbulenii şi PSD nu a fost prea mare legătură, mai strânsă fiind la gură bocceaua în directă legătură cu partidul de guvernământ. Că „dăbulenarii” trebuiau să bată drumul să-şi vândă boştanii şi la Cluj, taman unde primarul, recent umflat (dar nu din pepeni, şi nici de râs,  ci de mâna lungă a DNA), le lua arvună „fifty-fifty”.

Dimpotrivă, „dăbulenarii” ar trebui să fie acum chiar mai veseli, căci, având mai mult timp liber, senatorul lor poate chiar va da pe la dânşii. Iar ei, vrednici dăbulenarii, poate chiar îi vor asigura în colegiul dintre nisipuri un birou de reprezentare printre pepeni. E drept, nu mai sunt pepenii acum, ci doar nişte nisipuri pe care doar zăpada să le mai răscolească, şi, probabil, nici la anul nu vor mai fi atâţia bostani ca odinioară, dar s-o găsi loc pentru ditamai senatorul. Şi poate că singurul gest remarcabil pe care l-a făcut Mircea Geoană pentru dăbulenarii, prin acea marcă, nu înregistrată, ci doar lipită pe pepeni pe post de miniautocolant, „Produs în Dăbuleni”, ataşat bostanilor vâduţi prin Capitală de ziceai că au venit oltenii cu masina la piaţă şi îşi arată mândri numărul de înmatriculare, nu se va uita. Desigur, dacă nu s-a şi uitat între timp, căci, adevărul e că fără „sticher” ori cu el, „dăbulenarii” au rămas la fel de săraci.

Oricum, nu se ştie cât de încântaţi vor fi în cele din urmă „dăbulenarii” de reîntoarcerea fiului nevăzut… Mai ales dacă senatorul lor va ajunge să joace în alt „film”. Unul tot cu „bostani”, dar dintre aceia număraţi în faţa procurorilor, de mână, nu cu „Mihaela, dragostea mea!”, ci poate cu prietenul de la jacuzzi.

Poţi să ştii? La cât încurcate sunt apele PSD-ului…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*